Anterioară oboselii se pendula o neliniște a firii care trecea prin fața oglinzii umbrind ochii într-o adâncime violetă, violentă.
Am ieșit, lăsându-mă coplesită de căldura pe care o emana nu doar soarele, ci fiecare ființa vie, un miracol ascuns în starea de spirit, în mine, ca o moarte care se relevă atât de vie și de posibilă! O tristețe ce te atrage, te cuprinde, nu te poți împotrivi, nu poți să nu vrei lupta crâncenă, doar te lași purtat, învăluit de taine. Și atunci te rupi de realitate pentru a te cufunda în ea, te smulge într-un vis permanent , dar atât de viu și de nestăvilit, încât rămâi paralizat în fața frumuseții fără seamăn. Ești liber, da, libertatea prin care respiri , care te respiră pe tine, absorbindu-te, copleșindu-te într-o atât de plăcută moleșeală!
și tu ce faci cînd ești singură? ca și mine te răsucești în inimă și-ți revezi viața de parcă lumea ar fi un multiplex în care ai intrat pe furiș.
insiști pe cîteva momente mai importante în care ai pierdut puțin sau ai cîștigat puțin derulezi înainte și înapoi pînă ce imaginea se tocește pînă ce ochii ți se încețoșează te întrebi ce n-a mers.
ai ajuns acasă ești puțin tristă într-o zi labradorul a fugit și probabil nu se va întoarce.
roman
mă uit la mâinile mele și mâinile mele sunt vineții. aproape umane îmi zic.
se lasă noaptea. din pământ ies oamenii pământii. ziua ei dorm pe băncile din gară. se agață de oamenii albi și oamenii roz. nu știu dacă se îmbracă în zdrențe ori dacă zdrențele se îmbracă în oameni. oamenii albi și oamenii roz le dau coji de pâine oamenii pământii încep viermuiala spre miezul pâinii. noaptea se întorc în pământ.
pașcani
frisoane. locul unde nu m-a ajutat nimeni niciodată. o bere neagră o cafea neagră. mă rog să treacă timpul mai repede dar timpul nu trece. stă legat de perete ca un alcoolic în sevraj. mă rog să nu treacă timpul dar timpul trece mai am puțin de trăit. închid ochii fredonez mi-e teamă de oamenii cu palmele mari. losing my religion.
fir-ai tu a dracului de vită numai atîta apă mi-aduci?
vita se retrage sfioasă dispare după ușă apare cu o cană de-un litru.
un gîlgîit scurt ochii copiilor holbați pe mărul lui adam mărul lui adam urcă coboară. urcă coboară.
limba tăticului atîrnă ca mileurile pe mobila roșie.
fir-ai tu a dracului de vită atîrnă de limba tăticului ca o poftă.
limba tăticului plescăie apoi dispare după dinții de culoarea cleiului.
vita se retrage sfioasă dispare după ușă. soarbe ce-a mai rămas pe fundul cănii.
un gîlgîit scurt dă capul pe spate ochii copiilor holbați pe mărul lui adam mărul lui adam urcă coboară. urcă coboară.
*
i-o fi rece îmi spun. și nici măcar o pernă sub cap.
Comentarii aleatorii