nevoia de surâs

imaginea utilizatorului ioana catalina rosculet
ioana catalina ... -

îmi amintesc zilele când adunam zăpada
așteptând să răsară surâsul în buricele degetelor
auzisem că așa se întâmplă dacă pictezi altarul
înainte de primul îngheț și săruți un poet
pe câmpiile unde caii sunt păscuți la gleznă de corb

aurul sfinților mei era verde și îngerul
cu rotundul semnelor mirării se juca
poetul, doar poetul
nu-l sărutasem decât în vis
de teamă să nu se lipească tristețea de buze
și s-o risipesc la prima suflare

Poezie: 
poezie generală

Comentarii

frumoase primele doua

Raluca Sandor -

frumoase primele doua versuri.
ar trebui puse, din punctul meu de vedere, in alta poezie, intr/un alt registru poate fara poet si sfinti. Prea "construite", cumva stridente, chestiile astea. Nu mi-au placut niciodata trimiterile la ideea de Poet si lucruri in care simti "metafizic"...majuscula. Imi par impersonale si lipsite de inedit. De asemenea cred ca nu...se mai "face" sa apara imagini stanesciene de tipul :"caii sunt păscuți la gleznă de corb" sau "îngerul
cu rotundul semnelor mirării se juca". In fine.

Când nevoia este mare, surâde

Maria - Doina -

Când nevoia este mare, surâde totul în jur, inclusiv buricele degetelor. Frumos spus, Cătălina! E trecerea ta dinspre copilărie spre ale adolescenţei meandre, printre iubiri împlinite uneori doar în vis. Am o sugestie la topica versului al doilea din a doua strofă: sş pune verbul la început ,,se juca", dar să fii atentă să eviţi cacofonia :)