deci iată-mă. gardul miroase a pișat și a veveriță. nu știu cum miroase o veveriță dar mi-am adus aminte de vietățile din felix. stau drept în mijlocul întunericului cămașa roșie flutură pe mine partea bună din mine adică aia care a făcut liceul catolic ar spune iată regele iudeilor. cămașa roșie flutură ca un steag de capitulare păcat că sunt mic de statură și nu mă vede nimeni să mă scoată din viață.
e atît de întuneric încît dacă îmi pipăi chipul nu-mi dau seama dacă sunt eu sau peretele prăbușit al stadionului.
cîini albi cîini roșii cîini negri cîini curcubeu s-au adunat lîngă mine mă zgîrîie un fel de a spune stăpîne lasă-ne afară. urlu mai tare ca ei trebuie să le arăți că ești stăpîn pe situație.
dacă lupii care urlă ar ști că urletul meu e un plâns, m-ar sfâșia *O.P.
Eliza dansa cu ochii închiși pe masă. Dansa bine. Era în lumea ei. Și acea lume o primise fără probleme. Nimeni nu i-a zis nimic. S-a angajat. Simplu. A privit-o Dan din cap până la glezne. A zis da. Ea nu a zâmbit. Ea nu a zis nimic. Știa ce urmează.
Acum era noapte. Ca într-o călimară. Un client se apropie. Hârtia de 10 euro era boțită.
Eliza dansa. Unduirile ei. Ritmul muzicii. Obscuritatea. Și aerul încărcat de fum. Toate miroseau a plecare.
respect înseamnă a ține cont de celălalt ca un tu care în permanență devine un eu inaccesibil. el se aplică bătrânilor în același fel în care se aplică cărții sau pisicii, care e pentru unii animal sfânt. sfânt în sensul că merită privilegiul de a nu fi atins fiind acel vulnerabil și acel important care ne situează în faptul de a exista altfel. nu respect decât bunătatea.
la Radio Lynx am ajuns într-o duminică de iulie. nu, nu ploua atunci, nu era nici caniculă, era doar o zi obișnuită de vară. un click și o altă lume. rămân în prag, întorc privirea, în spatele meu rămane doamna cu rochie lungă, lila și umbreluță cu dantelă albă. Poezia mă urmărește și aici.
(a te urmări Poezia: a-ți lăsa urmele de argint în locul pașilor; a respira)
merg atentă printr-o lume în nuanțe de lila și scări de griuri, la ușă mă așteaptă o pisică mare albă. e
un lynx, aud o voce și cineva se apropie de mine. îl cheamă cosmo și e chatatzean aici în casa
lynxului. mă invită să fiu și eu chatatzean. îmi aleg un nume, ce sunt eu... scriu, sunflower și mă
apropii de timp.
nu reușesc să trec peste frunte. nu văd soarele ud, se-ntâmplă să plouă de prea multe ori când nu dorm, se întâmplă să fie alt sens de rotație a umbrelor și alte meridiane de parcurs. îmi lipesc ochii de sticlă. fiecare deget desenează altă linie a apei. aș traversa o mare, aș fi precum Navigatorul, de jur împrejurul urmelor de țărm. nu m-aș apropia decât la ora când orașul s-ar descoperi nud și singur. aiurez.
sunt aici, stau în spatele meu. răstorn soarele pe genunchi. îi povestesc despre hexagonul umbrelor.
îi povestesc despre hexagonul umbrelor.
Comentarii aleatorii