O întâlnire recentă, pe stradă, peste ani. Ne-am recunoscut. Cei ce au fost prin Piaţa Universităţii, atunci, parcă în altă viaţă, se pare că se recunosc instantaneu. Ea, profesoară de istorie. Ieşită de pe băncile facultăţii în ’89.
La o cafea am stat, un timp, tăcuţi.
Avea o privire stinsă. Ba nu, concentrată înspre niciunde.
în dimineața asta mi-aș fi dorit un bărbat care să mă privească altfel, ca pe un copil.
mâinile lui să-mi atingă discret degetele, așa ca și când m-ar învăța să fac ceva. să ne așezăm unul lângă celălalt, pe scări. eu să oftez scurt, el să-mi împărtășească oftatul -
împărțim aceeași boală ne purtăm de grijă. când umărul său se lasă ușor într-o parte să-mi sprijine tâmpla, e dimineață.
Uite-așa s-a mai dus o ediție a cenaclului Virtualia. Adică a X-a. Cu bune și rele Virtualia a reușit să reziste în timp și să adune scriitori sau autori importanți. Au fost pișcoturi, țigări multe, pișcotari, unii au adormit, alții au citit. Eu, recunosc, nu prea merg la evenimente, dar Alina Manole, nume de cod Alma, m-a convins să îmi mișc fundul pînă acolo. Asta ca să-l parafrazez pe Bobadil. A fost prima ediție la care am participat deci o să va scutesc de detalii tehnice și-am să vă spun cum am văzut eu. A meritat din plin, dacă nu pentru cărți, măcar pentru oamenii pe care i-am cunoscut și i-am purtat cu mine la Roman.
Mie nu îmi plac vrăjitorii şi sunt în asentimentul celor din cetate care consideră vrăjitorie actul magic al celor ce cred în eficacitatea cuvântului și a ritualului acestuia.
În sfârşit! Astă seară vrăjitorii vor fi condamnaţi. Fireşte, nu fără o dreaptă şi prealabilă judecată. Proba apei, cred şi eu, este cea mai eficace în deconspirarea acestui nucleu, a acestui creuzet menit să dea fiinţă unui mozaic cultural, al cărui rezultat final să fie viziunea proprie asupra temei, marea libertate de exprimare.
zilele în care mor sunt zilele în care știu ce am de făcut.
mă întind pe covor discutăm despre roonie și despre cum roade șosetele copiilor.
deschid ușa de la balcon turla bisericii îmi ajunge la piept. se pare că pământul acesta îmi priește am crescut atât de înalt încât mă poți vedea din orice punct al orașului.
e cald. port cămașa roșie cu mânecă scurtă îmi spui că sunt un bărbat frumos. îți cer bani împrumut. nu întrebi pentru ce nici cît. știi că nu pot trece podul cu pontoane fără niciun leu în buzunar.
îmi fac bagajele. plec. pleacă și oxana. a avut noroc. s-a ales cu o interdicție de un an.
Comentarii aleatorii