Îmi închipuisem că Heathrow e uriaș, cum văzusem prin filme. Heathrow e doar mare. Aici nu te poți pierde: peste tot sunt indicatoare cu direcții și sensuri. Aici toată lumea e amabilă să îți explice cum poți ajunge într-un loc sau cum poți pleca. Căruciorul meu cu bagaje a luat viteză prin valea aeroportului, până la stația de metrou. Nice, mai sunt și alții care se joacă. Ba chiar ne zâmbim unii altora.
Dincolo de întrebări nu există răspunsuri. Doar imaginație.
Totul începe într-o frizerie. Vezi bărbații cum își așează copiii pe scaun explică frizerului cam cît să taie din păr copiii se uită cuminți ca Isaac așteptîndu-l pe Dumnezeu să exclame Abrahame m-ai convins cît de mult mă iubești dar Dumnezeu nu vine sau cel puțin de la o vreme nu mai vorbește limba bărbaților.
Șuierul hipnotic al apei pulverizate. Eliberată dintre stânci, o pulbere fină, rețeaua de vapori, unește marginile abisului, aidoma unei pânze de păianjen. Este locul unde se întâlnesc cele trei izvoare, spre a forma albia unui afluent mai mare. Dintr-un sâmbure încolțește și crește, răzbate urzeala, structura, culoarea, cel ce pare menit să continue, misterul călătoriei. Apa coboară, formând vortexuri în spirală, în rotire continuă, permanent spre a-și reface structura, reflectă memoria mişcării, prin proporţii de forţă, secvenţe, tipare.
Există perioade în care tenebrele răutății omenești mă înving. Mă prăbușesc în abjecția trăirilor oamenilor, las să-mi ajungă până la suflet duhorile financiare pe care le emană iar dimineața, faptul că mă trezesc viu mi se pare o impietate. Alung îngerii din preajmă pentru a nu se murdări cu patimile și josniciile umanității. Merg cu durerea până la capăt.
Nu vă dați seama: Isus este din nou aici, din nou printre voi, infirmii. De ce sunt atât de puține urechile care au auzit trâmbițele și privirile care I-au urmărit coborârea din Slavă? Oare noi, cei puțini, nu ne-am făcut datoria cum ni s-a cerut? Am dat dovadă de slăbiciune când am fost supuși încercărilor? Pedepsește-ne dacă e așa, Doamne, dar nu Te uita la noi cu mâhnire! Nu vrem să Te vedem îndurerat!
La cât de frig e, aș putea să fac poezie. N-am timp azi. Am vrut să mananc înainte să plec din casă, însă frigiderul era gol. Mi-ai lăsat doar apă. Și aia a înghețat. M-am uitat în dulap, mai erau niște cereale de pe vremea când încă mai stăteai aici și-mi desenai piese de puzzle pe masa din bucătărie. Am amestecat gheața cu cereale și am mâncat. Pe lingură era scrijelită inițiala ta. Mi-am adus aminte de dimineața când ne-am cumpărat două linguri, două furculițe și un cuțit. Pe fiecare ai scrijelit inițiala mea și apoi pe a ta. Râdeam ca proștii. Nu, râdeam ca proasta în poala ta, vedeam dincolo de linia orizontului. Dar asta era atunci, acum clădesc fortărețe din visele lăsate baltă.
Comentarii aleatorii