Ceea ce tu trăiești acum este o realitate (sau o față a realității care încă nu are consistență). Dar trăiești această realitate în perspectiva unei iluzii. Iar această iluzie (dacă se dovedește a fi iluzie) mai devreme sau mai târziu se va spulbera. Totul este cum vei vedea atunci, la spulberarea iluziei (în momentul suprem când se va dovedi a fi iluzie), cum vei vedea, deci, atunci, realitatea pe care o trăiești azi.
Pentru că numai atunci vei știi cu adevărat dacă a fost sau nu iluzie. Înseamnă asta cumva că viitorul poate schimba trecutul? Îi poate revela esența; ființa?
ZILELE UNIVERSITÃTII DE ARTE
„GEORGE ENESCU” IAȘI
Editia a XV - a
- octombrie 2008, Iași
Programul Manifestãrilor
20 octombrie 2008
ora 11.00
Amfiteatrul „George Enescu”,
Universitatea de Arte „George Enescu” Iași
DECERNAREA TITLULUI DE DOCTOR HONORIS CAUSA
Actorului, regizorului și profesorului ION CARAMITRU, Președinte UNITER, Director General al Teatrului Național „I.L. Caragiale”, București 3
ora 18.00
Studioul de Teatru
Universitatea de Arte „George Enescu” Iași
PLECAT ÎN UE
Scenariu absurd după o idee de S. Mrozek
Regia: asist univ.drd. Antonela Cornici
Mișcare scenică: asist. Oana Sandu
Mă plimb luându-mi rămas bun de la străzile orașului, aud lătratul lor nostalgic, mă duc spre port la o ultimă întâlnire ... marea e un imens ring de dans pentru iubiri scufundate la mică adâncime, fumul caselor înalță pânze negre ca niște corăbii pline cu morți, le aud cum vorbesc despre cei care mâine vor pescui din burta morții, o femeie fără nume ...
Aceste text are:
Început. Bineînțeles totul trebuie să înceapă de undeva sau cu cineva.
Cuprins. Eu sînt Păsări-lăți-lungilă sau Dexter, boy genious, îmi întind brațele și cuprind tot pămîntul.
Sfîrșit. Nu are sfîrșit pentru că mi-am propus să trăiesc exact 763 de ani sau pînă cînd n-oi mai simți nimic.
Kilometrul 0
Mi-e dor de treptele de la TNB unde stîăteam degeaba și cugetam încotro s-o iau. Încotro încotro că nu cunoșteam Bucureștiul și nici acum nu-l cunosc. Să vină punkerii să-mi ceară țigări ori de-o bere. Prietenii mei adică. Ei nu știu că mi-am dorit să le iau un pet de bere să stau cu ei, să opresc lumea pe stradă, să cer bani, să am tupeul și nepăsarea lor. Contează că eu știu, mai puțin contează ce știu alții.
Termometrul arată 38 de grade Celsius. Aştept cu nerăbdare să mă urc în autobuzul pentru Madrid ca să mă răcoresc puţin cu aerul condiţionat. Pe peron oameni de toate rasele. Drumul de întoarcere. Alte patru ore de mers cu o sigură oprire la două ore. Transpir în timp ce mă gândesc la plaja din Guandía şi la apa mării răcoroasă.
în aer pluteşte
uscată căldura -
un porumbel
Pe drumul de întoarcere, privesc pe geam la livezile de portocali, lămâi, mandarini. Tranversez apoi munţii acoperiţi de păduri de brad. Un pod suspendatdeasupra unui lac. Ascult doi marocani ce stau în spatele meu şi mă întreb cum pot ei pronunţa acele cuvinte guturale.
Comentarii aleatorii