Aceste text are:
Început. Bineînțeles totul trebuie să înceapă de undeva sau cu cineva.
Cuprins. Eu sînt Păsări-lăți-lungilă sau Dexter, boy genious, îmi întind brațele și cuprind tot pămîntul.
Sfîrșit. Nu are sfîrșit pentru că mi-am propus să trăiesc exact 763 de ani sau pînă cînd n-oi mai simți nimic.
Kilometrul 0
Mi-e dor de treptele de la TNB unde stîăteam degeaba și cugetam încotro s-o iau. Încotro încotro că nu cunoșteam Bucureștiul și nici acum nu-l cunosc. Să vină punkerii să-mi ceară țigări ori de-o bere. Prietenii mei adică. Ei nu știu că mi-am dorit să le iau un pet de bere să stau cu ei, să opresc lumea pe stradă, să cer bani, să am tupeul și nepăsarea lor. Contează că eu știu, mai puțin contează ce știu alții.
Scrisul vine compensator la o dimensiune “căzută”: realitatea, așa cum și-o asumă scriitorul. Zădărniciile, timpii irosiți, experiențele de viață (ipostaziate mereu ambivalent), rumegușul clipei –iată carnea din care se va alcătui textul.
Șed la masă și îngurgitez plictisit “Tropical Fruit Cocktail” iar mintea-mi plutește pe ritmul „Cafe del Mar”. Din când în când mâzgălesc ceva pe această pagină și textura literelor sângeră a metafore răsuflate. Important nu e actul scrierii, nici măcar bucățelele tăiate geometric ale compotului tropical; importantă nu e duminica aceasta ejaculată la un capăt de săptămână, nici măcar vocile dinlăuntru pe care se mulează realitatea (desigur, a mea). Nu. Important, de o importanță irepresibilă este
cel mai intens a fost atunci cînd te-am lipit de garaj și mi-am strecurat mîna între coapsele tale. ai tresărit dar nici că ne păsa de oamenii care treceau pe stradă. întunericul era cîinele nostru de pază. în întuneric nu sîntem decît două forme pe care legiștii le recunosc după radiografia dentară. apoi ne-am pozat umbrele. n-a ieșit mare lucru.
mitul perechii perfecte l-au inventat să ne dea frustrări / să acceptăm primul pahar, oferit la întâmplare / potolirea setei / nu mă pot păcăli / însetarea face mai dulce apa din oază /răsplata / dacă în pahar este vitriol, atunci mori fericită sau regreți că ai băut? / dacă e vitriol nu mori /în toate există antidot /e paharul din care trebuia să bei iar tu, un vitriolic /dacă nu?/ cupa ce ți-era destinată dintru început are să te vindece/ cu condiția să o găsești / nu mori, ci omori pe alții / bumerang
nici moartea nu trebuie luată în tragic, eu nu înțeleg de ce lumea plânge, îmi poți da tu un răspuns?
Din ce e făcut războiul?
din soldați răpiți
(prizonieri ce ne tulbură liniștea
vorbind prin gura unui tată palid, fară de somn)
văduve ce scormonesc amintirile
copiii ce rămân cu poza fratelui
atârnată într-o ramă de lemn ieftină
iubitele care nu mai au lacrimi
sub ochelarii de soare negri,
cearcăne
lângă flori uscate, candele
sub pământ speranțe curmate
drapele înfășurate peste trupuri arse
cartușe coclite, cochilii moarte
în aer țipătul pescărușilor
peste aer fumul acru al obuzelor
galsul durerii coborât ca o negură peste case,
în case copii fară adăpost-
îngramădiți-i în baie, unde nu ajunge focul-
sfătuiește la radio generalul obosit
de rezervă și resemnare,
Comentarii aleatorii