jurnal

imaginea utilizatorului emiemi

howling

mă grăbesc să prind ultimul metrou de parcă mi-aș prinde o venă prin care mi se administrează gentamicină. cam așa e de dureroasă imagine ta pe un peron oarecare și eu beat cu o poftă cumplită să-mi aud urletul. cu o poftă cumplită să înghit întunericul din tunel.

lucruri care nu-mi plac azi:
mașinile care parchează pe trotuar.
oamenii care se opresc în mijlocul policlinicii căutîndu-se prin buzunare și se ciocnesc de mine. ei nu știu că sîntem fragili și că tot ciocnindu-ne între noi o să ne împrăștiem ca un pumn de mărunțiș și n-o să ne mai regăsim niciodată compleți.
mesajele de la i.s.u care anunță incendii. vreau să am și eu un incendiu al meu să-i cînt de leagăn iar cînd va crește să-l trimit în lume cu toate speranțele mele.

Proză: 
imaginea utilizatorului dudu

Divorţ ratat

M-a căutat o singură dată, dar atât de insistent… Nu eram acolo unde-mi ştia ea domiciliul. Mânia i se citise pe faţă. Mi-au povestit foştii vecini, cei care-au apucat şi ei să se ferească din calea loviturilor fără milă aplicate, de regulă, de frustraţii care n-au reuşit în viaţă (asta cu viaţa, chiar e tare!).

Proză: 
imaginea utilizatorului emiemi

lazăre, vino afară

în a doua zi de paști a murit tanti. din ea n-a mai rămas decât mirosul hainelor de măicuță și gustul conservelor germane de pește. în sos tomat. înainte de 89 le primeam ca pe niște delicatese nemaivăzute. cam atât rămâne după un om. mirosul și gustul. dar și alea până se tocesc simțurile.

a mai rămas și o cutie pe care scria gateau de riz în care mama ține și-acum zahărul.

atunci am aflat diferența dintre cimitirul belu și cimitirul din rotunda. în cimitirul belu e curat și liniște. la cimitirul din rotunda în gura porții marinoaicele râd de felul în care plângi. pe marinoaice le știe tot satul. bărbații lor s-au prăpădit pe șantier. acum la fiecare mort ele râd și vorbesc de-andoaselea.

Proză: 
imaginea utilizatorului Vali Slavu

Obiceiuri de îngropăciune în Valea Jiului

Pentru neuitare

„Pământ avar,
e-aşa puţin din tine-n noi
şi-aşa curând
ne ceri puţinul înapoi…”
(Vasile Bogrea)

Când dangătul clopotului din turla bisericii se aude de trei ori, mă întreb cine a murit. Am moştenit acest instinct de la buna, fie iertată. Când auzea clopotul, începea să-şi dea cu presupusul: ba c-o fi Crăciunescu „hăl bătrân” (buna, la cei optzeci şi ceva de ani, era încă tânără), ba c-o fi cineva de sub coastă, că acolo cântase ciovica, de numa-numa. La auzul ciovicii nu poţi să nu te îngrozeşti. E semn clar că anunţă moartea cuiva, la fel cum e şi cântecul „cocoşesc” al găinilor. Odată cu moartea fiecărui cunoscut, simt că moare câte puţin din mine.

Proză: 

Pagini

Subscribe to jurnal