Era splendidă Tanya, dar ea nu știa asta. Cu părul ca al mătăsii de porumb crud. Cu ochii cum e pielița miezului de nucă aproape coaptă. Iar tenul caucazian se potrivea încât nu rezistai să privești aiurea când vorbea în grup. Desya avea o structură atletică. Specifică basarabenilor. Cu privire pătrunzătoare și ochi albăstrui spălăciți , de pisică. Reflexe bune și mare iubitor de înot. Avea parcă și o medalie din trecutul său nu prea îndepărtat.
teoria cioturilor
nu știu de ce numai noaptea devenim conștienți de noi înșine ca și cum în timpul zilei ne e frică de noi. adevărul e că nu suntem decât niște cioturi.
în timpul zilei suntem cioturi de mâini și picioare pe rămășițe de oameni. te-ai întrebat vreodată cum fac dragoste oamenii amputați?
oamenilor amputați le place la nebunie să facă sex dimineața. atunci își schimbă unul altuia bandajele ei spun că se dezbracă. își mângâie necrozele și escarele apoi ejaculează. ejaculează neputința furnicăturilor în călcâie neputința apropierii neputința de a ține în mână o cană cu apă.
Am folosit până acum verbul “a pierde” în toate limbile de circulație internațională. Numai adolescenții i-au înțeles dimensiunea. E clar că în tot acest timp petrecut aici m-am adresat unor copii. Dacă cineva mi-ar spune că nu e prea târziu să mai încerc o dată, l-aș privi flegmatic: pentru mine e și prea devreme – și prea târziu. Eu am ucis timpul. Se apropie ziua în care voi da socoteală, voi povesti cum am folosit secolele și voi accepta, cu umilință și curaj, decizia Tatălui meu.
pumnii mici o dureau ca o funie legata de pat atunci cand nu ai voie sa te mai ridici niciodata sufletul i se inchegase asa au zis doctorii sangera din toate orificiile valuri peste cearsafurile ei galbene
era ultima zi din anotimp scrasnetele dintre ferestre se indoiau catre timpan stranse cu elastic sa nu scape vreodata. nu ii mai stia nimeni glasul. il uitase si ea odata cu liniile imperfecte de pe tavan.
intr-un timp invatase sa se teama de ele stia ca trebuie sa le taiem ca pe oameni. cu grija pana cand ruperea lor de pe piele sa nu fie o simpla descuamare.
era fotografiata zambind. era atat de frumoasa. chiar asa cu fruntea despartita de ape si de marmura.
bădie dă-mi o țigară. n-am. pălăria lui miroase a șobolan oamenii cînd nu mai au alți oameni să ronțăie încep să pută a șobolan. pleacă tîrîndu-se pe umăr o sacoșă de rafie ca un steag de armistițiu. el a încheiat-o cu viața cel puțin în viața asta.
mihnea nu mai are gură i-au mîncat-o cuvintele și un laminor de 16 țoli. în gît i-a crescut un tub prin el intră aerul mihnea împinge o dacie roșie aerul îi umflă plămînii ca niște pneuri. ori ca un submersibil. în interior unii au rafturi cu de toate alții sunt niște camere în care cu greu poți respira.
Comentarii aleatorii