Draga mea hai să dormim. Nu știu cînd voi mai închide ochii nu știu unde voi mai închide ochii.
Cînd stai în pămînt te așezi în el ca într-un costum business class realizezi că ai întîlniri importante cu rădăcinile și gîndacii.
Dacă m-ai întreba pînă unde aș merge pe jos pentru tine ți-aș răspunde pînă la capătul curcubeului ori pînă la sediul guvernului deși habar n-am unde e.
Noi nu suntem oameni. Noi suntem o rasă aparte oamenii mănîncă pietre și coji de eucalipt.
Pe fruntea noastră cresc blocuri fruntea noastră e un teren intravilan pe care se construiesc blocuri din cînd în cînd dispăruții din noi protestează că-i lăsăm fără verdeață.
Bătrâna își conduce nepoata dincolo de poartă. Tare aș vrea să mai trăiesc până ce termini facultatea. Tare aș vrea să te văd într-un servici. Să mai trăiesc cât să te văd căsătorită! Nu i-a împlinit ultima dorință. Bătrâna a plecat și nepoata își trăiește în urma ei viața tot căutând o inimă unde ar putea să încapă dragostea împlinită a bunicii. Și o dor regretele că niciodată-niciodată nu s-a întors de la capătul podului pentru a-i dărui bunicii încă o zi din viața ei. Nu i-a dus nici aparatul de radio ca să mai uite buna de singurătate.
Dincolo de întrebări nu există răspunsuri. Doar imaginație.
Totul începe într-o frizerie. Vezi bărbații cum își așează copiii pe scaun explică frizerului cam cît să taie din păr copiii se uită cuminți ca Isaac așteptîndu-l pe Dumnezeu să exclame Abrahame m-ai convins cît de mult mă iubești dar Dumnezeu nu vine sau cel puțin de la o vreme nu mai vorbește limba bărbaților.
18 aprilie 2008: Universitatea de Arte ,,George Enescu'' Iași, ora 17, sala Symposion, Recital-Das Marienleben de Paul Hindemith. La pian: prof. univ. dr. Lacramioara Naie.
*Afișul este un koncept Altaiyr. Mulțumesc, Vlad Turburea!
Comentarii aleatorii