Departe, departe, albastru jos, albastru sus, imagini de vis; câte o bucată de țărm abruptă și maro, alta lina și verde. Nemurire.
Dor de maica mea, un dor nebun, nebun. A fost al doilea mare dor . Aveam douăzeci de ani și scriam :
"ești atât de departe iubită mamă
că aici fără tine nimic nu-i frumos;
sunt liber să zbor pretutindeni sub soare,
dar mie mi-e dor de o dare de seamă
și aș vrea să transform uriașul Toros
in brațele tale și-al tău suflet mare."
Coboram în camera mea, frânt de muncă ( camera 21, urâtă , mică și friguroasă ), mă puneam în pat, stăteam acoperit cu patura doar 15-20 de minute cât să nu mă ia somnul, apoi scriam. Gânduri cu rime (nu știu de ce), cele mai multe, atunci le-am așternut.
aici după urechi s-au încurcat gândurile două grămăjoare de viermişori lungi subţiri fosforescenţi tresari şi cauţi cu penseta dincolo de timpane mâna ta e iubirea mâna ta e plină de inele cu peceţi mâna ta a susţinut puţin înainte toate apele într-un vârtej de culori să îţi ridice pleoapele dinainte de răsăritul ce la mine ajunge greu plin de pete înserate
lună unsă cu miere trup de mamă cald văluri cu puncte strălucitoare leagăn ca un perpetum mobile sub magie putrezeşte viaţa în mine tu ai simţit dincolo o altă mână rupea ţesuturi de vise şi o muşcam cu inima până mi-se sfărâmau dinţii buza una cu alta până se întărâtau gingiile spre vânăt
Totul începe cu o pocnitură scurtă și un cer mizerabil ca lenjeria dintr-un cămin studențesc.
Urlu a neputință de fapt nu spun nimic pe gură ies bule ca la înecați.
Departures.Ceasurile se măresc se fac niște căpățîni de brocolli. Cum o fi oare să te spînzuri de limba unui ceas de parcă ar fi ultima spovedanie.
Pe ostropel nu l-am văzut demult. Și-a pierdut un picior în locul lui a crescut un băț de metal dacă te uiți la el seamănă cu o barză ori cu o macara.
Și din spate din carne i-a crescut un acordeon la care cîntă vreo două piese pe care le știe mai bine. Nu-l cheamă ostropel așa l-am botezat eu să-mi aduc aminte de vremurile cînd aveam de împărțit o caserolă de ostropel.
Vă rog îndrăzniți.
Intrați cu mine in sala de aștepatre.
dorin cozan e trist în această după-amiază de vară. a masticat un morcov, dar melancolia nu îl sloboade...mi-e drag, așa, umărul bărbiei lui are ceva din semeția elenului. o, Tristule alb, ce ai?
- nu știu ce am…prorocește
dorine, tu știi. eu nu pot decât să te iubesc
-dar tu tu nu mă iubești. sunt așa ….sunt urât
dar frumusețea sufletului tău? dar scuarul în care te-am luat de mână și am aplecat ochii suav? îți amintești ce frumos era totul? Suavul meu …
uite
dacă ții la mine
în adâncul tău
da
vreau
da
emoticons
nu voi desprinde lotușii. nici nu mai aștern cercuri. las așa apele îndumnezeite, până la marginea trăibilului. nu dau luptătorului decât ce este al luptătorului, înțeleptului ce e al înțeleptului. când ținem la viață, deșirăm deșertăciunile. deși...
desiș de neputință. nu întâmplător scris repetitiv. rareori fac alegerile la întâmplare. neîntâmplate încă ne sunt.
azi am ales adevărul cel din jurul frunții. mâine îl voi înălța ușor spre creștet. voi lăsa pe un munte al gândului întunericul tău. să rămână fără tine, tu să treci mai departe, fără sentimentul grandios al idolatrilor. fără expansiunea inutilă.
nu simți uneori o liniște față de simetrie? ca și cum ceva-ul acesta din mâinile tale se prelungește nedefinit prin toate spațiile asimetrice? cine vede, atinge.
Comentarii aleatorii