8. la suprafață se produc explozii care aruncă așchii fierbinți și particule încărcate electric care, odată ajunse în apropierea ta sunt capturate de câmpul magnetic al genunchilor tăi și încep să se învârtă în spirale strânse în jurul coapselor, pântecului și gâtului tău. în sfârșit, ele intră în gura ta și, întâlnind acolo molecule de apă grea care mă susțin cu argumente astronomice, produc ceea ce se mai numește auroră sau dragoste neînchipuit de albă
Zboară-mă către lună. Sau către unde vrei tu; ori către altundeva chiar, dacă acolo este frumos. Am ascultat cu atenție portative prin difuzoare. Se aude că vara este mereu aici uneori. Atunci dincolo ce este? M-am întrebat; nu mi-am răspuns niciodata. Oricum cineva crede că totul este relativ. Iar eu știam asta dinainte ca el să o spună, ce dacă nici macar nu clipeam. Se prea poate să pară ciudat ce scriu. Este mai degrabă nuclear, aș spune. Exact ca o ciupercă.
Zboara-ma către lună și lasa-mă să mă joc printre stele, lasa-mă să văd cum este primăvara pe Jupiter și pe Marte. Elucubrez acum, tot ce se poate. Mereu pățesc asta după ce ascult jazz. Ori swing. Ori bossa nova.
Acte îngălbenite de vreme, păstrate într-o cutie de carton. Unele, atât de vechi, încât par să se sfărâme sub mângâierea degetelor. Pe ele, nume ale celor care nu mai sunt decât ramuri ale arborelui meu genealogic.
Citesc pe un carneţel cu scoarţe cafenii:
„Carnet de asigurare
pe anii 1941-1944
al asiguratului Helj Petru III
născut în anul 1901”
21.59
stadionul are mîini picioare și gură în special gură cu niște dinți uriași ca un feliator de pîine. nu știu cum am ajuns acolo. tot ce știu e că m-am strecurat printr-o spărtură și am ajuns în burta lui.
mai întîi vîntul. ohoo vîntul are și el mîini picioare și gură în special mîini ele țin un șpaclu cu care îmi răzuie tencuiala de carne pînă la oase.
tîrîș tîrîș memoria îmi revine. nu sunt nici bun nici rău.
mama alungă toți copiii mamele alungă toți copiii mama tuturor mamelor alungă copiii.
întunericul vine ca somnul.
întunericul vine ca un animal pe care-l aud mișunînd prin iarbă.
întunericul vine ca o înțepătură.
întunericul vine ca un muget.
întunericul vine ca mama tuturor mamelor care alungă copiii.
nu voi desprinde lotușii. nici nu mai aștern cercuri. las așa apele îndumnezeite, până la marginea trăibilului. nu dau luptătorului decât ce este al luptătorului, înțeleptului ce e al înțeleptului. când ținem la viață, deșirăm deșertăciunile. deși...
desiș de neputință. nu întâmplător scris repetitiv. rareori fac alegerile la întâmplare. neîntâmplate încă ne sunt.
azi am ales adevărul cel din jurul frunții. mâine îl voi înălța ușor spre creștet. voi lăsa pe un munte al gândului întunericul tău. să rămână fără tine, tu să treci mai departe, fără sentimentul grandios al idolatrilor. fără expansiunea inutilă.
nu simți uneori o liniște față de simetrie? ca și cum ceva-ul acesta din mâinile tale se prelungește nedefinit prin toate spațiile asimetrice? cine vede, atinge.
Comentarii aleatorii