Aceste text are:
Început. Bineînțeles totul trebuie să înceapă de undeva sau cu cineva.
Cuprins. Eu sînt Păsări-lăți-lungilă sau Dexter, boy genious, îmi întind brațele și cuprind tot pămîntul.
Sfîrșit. Nu are sfîrșit pentru că mi-am propus să trăiesc exact 763 de ani sau pînă cînd n-oi mai simți nimic.
Kilometrul 0
Mi-e dor de treptele de la TNB unde stîăteam degeaba și cugetam încotro s-o iau. Încotro încotro că nu cunoșteam Bucureștiul și nici acum nu-l cunosc. Să vină punkerii să-mi ceară țigări ori de-o bere. Prietenii mei adică. Ei nu știu că mi-am dorit să le iau un pet de bere să stau cu ei, să opresc lumea pe stradă, să cer bani, să am tupeul și nepăsarea lor. Contează că eu știu, mai puțin contează ce știu alții.
aici după urechi s-au încurcat gândurile două grămăjoare de viermişori lungi subţiri fosforescenţi tresari şi cauţi cu penseta dincolo de timpane mâna ta e iubirea mâna ta e plină de inele cu peceţi mâna ta a susţinut puţin înainte toate apele într-un vârtej de culori să îţi ridice pleoapele dinainte de răsăritul ce la mine ajunge greu plin de pete înserate
lună unsă cu miere trup de mamă cald văluri cu puncte strălucitoare leagăn ca un perpetum mobile sub magie putrezeşte viaţa în mine tu ai simţit dincolo o altă mână rupea ţesuturi de vise şi o muşcam cu inima până mi-se sfărâmau dinţii buza una cu alta până se întărâtau gingiile spre vânăt
Plouă continuu. Cârduri de ciori trec leneșe deasupra blocului. Pereții se decojesc încet. Pe la colțuri se văd urme de igrasie. Frig și umezeală, mucegai prin debarale și plăci de faianță lipsă. Bucătăria arată ca un buncăr, iar camera tatei ca un salon de spital. Din fundul apartamentului se aude un tușit lugubru. Ieri a început să scuipe sânge, doctorii au spus că în ritmul ăsta într-o zi își va voma o bucată de plămân, dar el tot nu vrea să-și ia pastilele. El vrea eutanasiat. Eu vreau să ajung acolo unde oamenii zâmbesc fără să fie numiți nebuni. Să cânt pe stradă fără ca nimeni să se uite după sticla de Jack. Grotescul e la el acasă, gheața din frigider a alunecat în camera de zi. Wc-ul s-a stricat, pe jos e inundație.
Ceea ce tu trăiești acum este o realitate (sau o față a realității care încă nu are consistență). Dar trăiești această realitate în perspectiva unei iluzii. Iar această iluzie (dacă se dovedește a fi iluzie) mai devreme sau mai târziu se va spulbera. Totul este cum vei vedea atunci, la spulberarea iluziei (în momentul suprem când se va dovedi a fi iluzie), cum vei vedea, deci, atunci, realitatea pe care o trăiești azi.
Pentru că numai atunci vei știi cu adevărat dacă a fost sau nu iluzie. Înseamnă asta cumva că viitorul poate schimba trecutul? Îi poate revela esența; ființa?
bunică-mea învîrte fusul cu repeziciune. la picioare puțin mai încolo pămîntul făcut ghem. pămîntul se deșiră ușor o pisică îl ține între labe. bunică-mea nu are ochi nici inimă nici oase. ca să n-o doară nimic. și alți copii rîvnesc la ea dar n-o împart cu nimeni. o mănînc pe ascuns.
*
lumînările pîlpîiau ca niște ochi care se închid și se deschid. o tăcere ca-ntr-o sală de nașteri părăsită. adică poți să-ți imaginezi vocile așa cum îți poți imagina nașterile. stătea trupeșă cu rozariul înfășurat pe mîini. rozariul pe care îl furasem din catedrala sfîntul ștefan din viena. cînd s-a pornit cortegiul viscolul m-a izbit în piept și pieptul s-a deschis ca o poartă trîntită de vînt. a intrat și-a început să scormonească prin mine ca un medic în căutarea unui organ bolnav.
Comentarii aleatorii