respect înseamnă a ține cont de celălalt ca un tu care în permanență devine un eu inaccesibil. el se aplică bătrânilor în același fel în care se aplică cărții sau pisicii, care e pentru unii animal sfânt. sfânt în sensul că merită privilegiul de a nu fi atins fiind acel vulnerabil și acel important care ne situează în faptul de a exista altfel. nu respect decât bunătatea.
fragmente dintr-un volum aflat în pregătire, realizat prin studierea arhivei familiei Enea
8 iunie 1958, Bacău
Am fost astăzi, din nou, la Serviciul de radiologie. Ceva la plămâni. Am suferit o congestie pulmonară, dar acum sunt mai bine. Wili s-a arătat îngrijorată. M-am supărat puțin pe ea pentru că le cere în ascuns, puținilor prieteni pe care îi mai am, să mă sfătuiască a lucra mai puțin. Avem însă nevoie de bani.
Am luat legătura cu tov. Ștefan Georgescu în vederea realizării unei lucrări pentru fabrica de hârtie ” Steaua Roșie”. Tema ar fi legată de dezvoltarea industriei din acest sector de activitate.
Ieri, poate și în așteptarea rezultatului de la Spital, am avut o stare de melancolie.
depresie
o să vină o zi cînd n-o să mai pot atunci o să urlu o să plâng o să rag o să transform toate femeile în cățele bărbații în cârlige de măcelărie apoi o să mai urlu puțin
Dormeam aşa într-o doară, de plictis, şi m-am trezit pe un peron pustiu cu dalele de piatră înnegrite. Iarba ţâşnea victorioasă printre crăpături, neagră cărbune. Vântul reuşea să dezmorţească plopii uscaţi din tăcerea lor întunecată, de parcă ai fi auzit mieunatul unui pui de pisică neagră părăsit, conştient precoce de handicapul lui de culoare într-o lume ostilă, un mieunat aparte, spart şi scârţâit, patetic şi amuzant totodată, cerşind parcă un strop de lapte covăsit, fiindcă laptele proaspăt este pentru pisoi tărcaţi cu boticul pufos.
Astazi mi-am luat pensule noi. Am fost in Han si mi le-am luat. Ador atmosfera de acolo...Cultura, arta, lume buna, materiale care de-abia asteapta sa plece din magazin cu cineva creativ, care d-abia asteapta sa ajunga in camera, sau chiar atelierul, cuiva care le va transforma, doar prin puterea miscarii degetelor si bineinteles, a imaginatiei, in ceea ce ar putea fi opere de arta. In fond, ceea ce le deosebeste pe muzele lui Botticelli de domisoarele din Avignon ale lui Picasso nu sunt panza sau culorile, ci felul in care s-au miscat mainile pictorului cand le-a pictat. Materialele, de la tempera la foile de hartie, ma fac sa ma gandesc la destin, la soarta si sa devin filozofica. Aceeasi foaie de hartie o am si eu in fata, ca si un miliard de alti oameni de pe planeta.
Comentarii aleatorii