totul începe cu mirosul mi-ai spus și lumea s-a cățărat pe receptorii mei olfactivi.
pe oraca s-au aprins focurile. focurile au aprins zdrențele zdrențele scormonesc măruntaiele orașului caută de-ale gurii și de-ale vieții. zdrențele sunt jumătate oameni jumătate acordeon. dacă pui mîna pe ei scot sunete bizare un fel de scîrțîit ca atunci cînd apeși toate clapele deodată. zdrențele nu au mîini zdrențele au căngi căngile rîcîie țeasta pămîntului caută de-ale gurii și de-ale vieții.
orașul miroase a excremente de elefant. a venit circul. uneori miroase a carne noaptea aud cîinii cum crapă oasele sug bruma de măduvă șuieratul lor golește pămîntul de aer.
Ne invităm mereu. De fiecare dată când ne întâlnim, unul dintre noi lipseşte. Acum, în sfârşit, suntem faţă în faţă. Două feţe ale aceleiaşi monede. Identice. Dar diferite. Între noi – Ianus. Şopteşte ceva. Parcă … Nu contează.
Variantă.
Ne invităm mereu. De fiecare dată când ne întâlnim, unul dintre noi lipseşte. Acum, în sfârşit, suntem faţă în faţă. Două feţe ale aceleiaşi monede. Identice. Dar diferite. Între noi – Ianus. Şopteşte ceva. Parcă despre moarte şi viaţă…
nu prea știu ce s-a întîmplat în anotimpul acesta de ce moartea își trimite mai des iepurii prin lucernă. or fi de vină oamenii sau cumplita secetă.
moartea își trimite puii prin case. ei intră prin toate cotloanele ca șoarecii albi ca praful ca farurile unei mașini. oamenii se închină se bucură. morții stau drept bîrna de mort e un căprior bun pentru casă.
somnul vine ca întunericul.
somnul vine ca williams cuceritorul cu o săgeată în piept.
somnul vine ca dropia ca lupul de stepă ca ursul brun. nu-ți lasă nimic nici măcar coastele nici măcar zgîrciurile îți suge inima pînă ce inima pocnește ca o păstaie.
*
băloasă și tandră trece noaptea. ca un utilaj ce nivelează asfaltul ca un liliac verde ca ca o spaimă putredă trece noaptea peste mine lasă în urmă
coji de semințe
Simțea că se înăbușă. Deschise fereastra și trase adânc în piept. Plămânii i se umflară ca două burdufuri de acordeon. Era noapte. De undeva se auzea un bețiv cântând. Imnul național. Sau al vreunei echipe de fotbal. Total irelevant. În ziua aceea avusese accident soția lui. Hematom cerebral. Primul lucru pe care îl făcu atunci când veni de la spital: vomită! Apoi îl apucă un tremur.
Aș spune că liniștea aceasta o pot compara cu căderea fulgilor de zăpadă noaptea, tărziu, când stau cuminte, cu spatele lipit de sobă, în intuneric, zâmbind. În pat foșnesc cele două pisici cu ochii lor verzi acum închisi. Din când în când Iza ridică capul alene si mă privește: nu-mi spune nimic, se uită, închide la loc ochii, își culcă căpșorul mic, și iar doarme. Nu mi-este somn. E a doua noapte în care prefer să stau nemișcată și să ascult tăcerea, decât să dorm și să pierd atâtea gânduri. E limpede că ai venit acum acasă: pasul apăsat, hotărât. Mă știi prezentă în întuneric. Mă știi în așteptare. Mă iei în brațe, ușoară ca o vioară. Mă strângi puternic și totuși tandru, încet să nu mă sfărâme brațele tale încolăcite în jurul mijlocului meu subțire. Mă iubești. E bine.
Comentarii aleatorii