jurnal

imaginea utilizatorului emiemi

japanese war song

surrealistic view

cînd pleacă un om carnea mi se strînge în jurul oaselor ca un cort de campanie.
atunci cel mai greu e să tac tot ceea ce n-am spus se cere afară imaginează-ți că forezi în marea nordului dai brusc peste o pungă de gaz și explodează totul. tot ce n-am spus țîșnește prin stern prin pelvis prin țeastă. din mine mai rămîn două vertebre tasate.
lucid.
plecările sunt niște dureri lombare care te țin două trei zile la pat.

2.30. avem toți fricile noastre zornăitoare. fricile noastre pe care le lingem ca vitele un pumn de sare.
mama se teme de viscol dacă se înzăpezește drumul nu mai ajunge taxiul în fața blocului și trebuie să meargă pe jos pînă la școală. dacă se înzăpezește drumul pînă la coastă nu mai ajunge la bunicul să-i lase șnițele de pește cu foarte puține oase.

Proză: 
imaginea utilizatorului emiemi

un fel de poveste

Uite-așa s-a mai dus o ediție a cenaclului Virtualia. Adică a X-a. Cu bune și rele Virtualia a reușit să reziste în timp și să adune scriitori sau autori importanți. Au fost pișcoturi, țigări multe, pișcotari, unii au adormit, alții au citit. Eu, recunosc, nu prea merg la evenimente, dar Alina Manole, nume de cod Alma, m-a convins să îmi mișc fundul pînă acolo. Asta ca să-l parafrazez pe Bobadil. A fost prima ediție la care am participat deci o să va scutesc de detalii tehnice și-am să vă spun cum am văzut eu. A meritat din plin, dacă nu pentru cărți, măcar pentru oamenii pe care i-am cunoscut și i-am purtat cu mine la Roman.

Deci.

Proză: 
imaginea utilizatorului Virgil

jurnal pentru zile şi cuvinte II

II

nu îmi este frică de singurătate
mă tem de ridicolul de a fi înconjurat
cu o mulţime de oameni
care nu ştiu cînd sînt singuri

*

nu îmi este ruşine de goliciune
îmi este groază doar să ştiu
că dumnezeu nu m-ar putea vedea
aşa cum sînt

*

nu mă sperie moartea
mă cutremură uneori ideea
că aş putea crede că o interesează
vîrsta mea

*

nu mă feresc de bătrîneţe
evit doar locurile
în care oamenii se închină la ea
ca la un fel de succes

*

nu îmi place să lupt
mă oripilează însă ideea
că aş putea ajunge să cred că a trăi cu orice preţ
mai are o valoare în sine

Proză: 
imaginea utilizatorului emiemi

pierderea

Draga mea hai să dormim. Nu știu cînd voi mai închide ochii nu știu unde voi mai închide ochii.
Cînd stai în pămînt te așezi în el ca într-un costum business class realizezi că ai întîlniri importante cu rădăcinile și gîndacii.

Dacă m-ai întreba pînă unde aș merge pe jos pentru tine ți-aș răspunde pînă la capătul curcubeului ori pînă la sediul guvernului deși habar n-am unde e.
Noi nu suntem oameni. Noi suntem o rasă aparte oamenii mănîncă pietre și coji de eucalipt.
Pe fruntea noastră cresc blocuri fruntea noastră e un teren intravilan pe care se construiesc blocuri din cînd în cînd dispăruții din noi protestează că-i lăsăm fără verdeață.

*

Proză: 
imaginea utilizatorului Crin

dream maker

trădarea lui dacă

Parcă lumea se împuținează, se face mică și se concentrează în acest punct, unde rămânem noi; suspendați în tăcerea aceasta dintre simțuri, între lucruri care nu se spun dar transpiră în gesturi, între fandări ale realului, într-o dorință greu reținută de a-mi trece degetele prin părul tău, de a apropia obrazul tău de mine ca o mamă grijulie, un gest impropriu, căci nici nu știu ce-aș face simțindu-te atât de aproape. Aș îngheța probabil. Aș lua apoi acel moment cu mine-n lume, accesându-l din nou și din nou, ca pe un drog.

Proză: 

Pagini

Subscribe to jurnal