trag de nasturii ploverului în neștire ploverul meu e un animal cu cinci ochi holbați e ca atunci cînd dispar toți oamenii se lasă ceața și nu-ți dorești decît să mori de toate morțile deodată
scriu fără sens mai bine mi-aș turna un pahar de palincă din aia pe care a lăsat-o frate-miu înainte să plece în anglia și de care mama nu știe merg pe stradă și toate îmi fac găuri în piele balcoanele copacii flexul lumea e o mașină de cusut care mă reduce la tăcere prin cusături fine
fagurele
pe strada mea sunt neoane ciudate au un gît subțire din gît iese un cap uneori seamănă cu femeile care poartă broboadă dacă pui masca de plastic ce protejează becul seamănă cu niște apicultori dacă împarți întunericul îți iese un milion de albine ce fecundează lumina
oare la patruzeci voi avea mîinile groase ori încheieturile vor fi la fel de subțiri
oare în ziua nunții va fi cald și voi transpira în costumul de mire nu suport mirosul de transpirație m-am întors cu obsesia asta de pe holurile spitalului bolnavii treceau pe lîngă mine cu sonda în brațe mirosul lor mă făcea să vomit atunci mi-am zis între cei vii și cei morți aleg morții la fel cum între mirosul de transpirație și mirosul de mort aleg mirosul de mort măcar ăla impune respect
curtea de apel se înalță din spatele tribunalului ca o boală de piele. cu fiecare metru de cer pe care-l înghite soarele curtea de apel se face mai hîdă. te uiți la cele cinci etaje cu gura căscată te întrebi cui folosește mormanul ăsta de termopane și aluminiu. mai bine s-ar face un cimitir pe verticală cu toate crucile de aluminiu o să vină o zi cînd pămîntul n-o să ne mai ajungă atunci vor luci deodată crucile dumnezeu orbește și nu mai ia pe niciunul din noi.
18 aprilie 2008: Universitatea de Arte ,,George Enescu'' Iași, ora 17, sala Symposion, Recital-Das Marienleben de Paul Hindemith. La pian: prof. univ. dr. Lacramioara Naie.
*Afișul este un koncept Altaiyr. Mulțumesc, Vlad Turburea!
fuga prin arterele amintirilor mă face să apreciez mai bine relaţiile.
între munţi de zăpadă a luat foc dragostea noastră. o noapte rece de
Ianuarie, luna coborîse în borcănaşul meu cu aspirine, apa de pe
fundul paharului avea gust de aloe, aerul era plin de vibraţii.
ce e carisma? întrebasem odată. e cuptorul de pâine
îmi spusese diriginta din clasa a patra. toţi profesorii mei au murit,
îi mai văd rar prin cafenelele cosmice, fiecare un Luter ţintuindu-şi
tezele pe uşi cu vopsea scorojită. nu sînt convins că unei păsări îi
Comentarii aleatorii