Morții mă-tii izbucni Milică.
Hehe te spui să mor eu de nu te spui rînji Narcis.
Mă te bat de te usuc dacă sufli ceva.
Tanti Mariee tanti Marieee.
Ha ? îți capul de după gard Maria.
Milică a înjurat se foi Narcis pe podeț
Ceilalți vecini ițiră și ei capul de după garduri. Maria se blocă un moment apoi : da ce-a spus ?
Nu pot să vă zic în gura mare.
Narcis șușoti ceva la urechea bătrînei bătrîna se făcu roșie în obraji.
Petreee ia vino-ncoa.
În fierărie Petre lăsă aparatul de sudură și ieși înfășurat în șorțul din piele de vițel.
Maria îi zise ceva la ureche Milică nu mai așteptă verdictul. Țîșni pe grad apoi se cățără pe acoperișul fierăriei.
Petre se uită cu ciudă că n-avusese inspirația să-i taie drumul.
Astazi mi-am luat pensule noi. Am fost in Han si mi le-am luat. Ador atmosfera de acolo...Cultura, arta, lume buna, materiale care de-abia asteapta sa plece din magazin cu cineva creativ, care d-abia asteapta sa ajunga in camera, sau chiar atelierul, cuiva care le va transforma, doar prin puterea miscarii degetelor si bineinteles, a imaginatiei, in ceea ce ar putea fi opere de arta. In fond, ceea ce le deosebeste pe muzele lui Botticelli de domisoarele din Avignon ale lui Picasso nu sunt panza sau culorile, ci felul in care s-au miscat mainile pictorului cand le-a pictat. Materialele, de la tempera la foile de hartie, ma fac sa ma gandesc la destin, la soarta si sa devin filozofica. Aceeasi foaie de hartie o am si eu in fata, ca si un miliard de alti oameni de pe planeta.
moartea e o femeie frumoasă.
ca orice femeie frumoasă ea vine cînd nu mai aștepți nimic.
cînd ți-ai smuls nopți în șir părul din cap rugîndu-l pe dumnezeu să-ți dea o iubită.
pînă la urmă constați că dumnezeu ți-a făcut pe plac te cuprind remușcările retragi tot ce-ai spus despre el.
ca orice femeie frumoasă ea e dorită de mulți.
devii paranoic. îți imaginezi privirile pofticioase ale bărbaților cînd întîrzîie te gîndești la tot felul de lucruri oribile. apoi regreți.
ea e numai a ta. pentru tine ar merge și la altar. nu contează că mama și prietenii îți spun mai așteaptă vă cunoașteți de prea puțin timp.
Departe, departe, albastru jos, albastru sus, imagini de vis; câte o bucată de țărm abruptă și maro, alta lina și verde. Nemurire.
Dor de maica mea, un dor nebun, nebun. A fost al doilea mare dor . Aveam douăzeci de ani și scriam :
"ești atât de departe iubită mamă
că aici fără tine nimic nu-i frumos;
sunt liber să zbor pretutindeni sub soare,
dar mie mi-e dor de o dare de seamă
și aș vrea să transform uriașul Toros
in brațele tale și-al tău suflet mare."
Coboram în camera mea, frânt de muncă ( camera 21, urâtă , mică și friguroasă ), mă puneam în pat, stăteam acoperit cu patura doar 15-20 de minute cât să nu mă ia somnul, apoi scriam. Gânduri cu rime (nu știu de ce), cele mai multe, atunci le-am așternut.
Comentarii aleatorii