de două zile ninge o stare de rău și cerul gurii arid de parcă aș fi mîncat zăpadă.
gol cu repetiție.
în fiecare seară mă întorc într-o cameră pustie. biblioteca e doar o formă tabloul pictat de frate-miu e doar o formă draperia e doar o formă. în bucătărie maică-mea scapă o farfurie pe jos sunetul spart ajunge la mine dar nu tresar. sting lumina mă așez în pat îmi trece prin gînd să mă rog dar la ce bun alung gîndul ăsta caut ceva mai cald. adică aș avea nevoie să te știu lîngă mine. să te legeni în timp ce îmi povestești despre kirk eu să mă uit la tine și să-ți spun că îți stă bine ca ștergător de parbrize tu să rîzi și să te prefaci îmbufnată.
Șuierul hipnotic al apei pulverizate. Eliberată dintre stânci, o pulbere fină, rețeaua de vapori, unește marginile abisului, aidoma unei pânze de păianjen. Este locul unde se întâlnesc cele trei izvoare, spre a forma albia unui afluent mai mare. Dintr-un sâmbure încolțește și crește, răzbate urzeala, structura, culoarea, cel ce pare menit să continue, misterul călătoriei. Apa coboară, formând vortexuri în spirală, în rotire continuă, permanent spre a-și reface structura, reflectă memoria mişcării, prin proporţii de forţă, secvenţe, tipare.
dimineața îmi place să beau cafeaua foarte fierbinte și dulce. să-mi ard limba. asta ca să-mi aduc aminte de tine. ori ca să nu mai simt alte arome. ori cum spunea ioana să mă doară pentru că atunci când ne doare spunem cuvinte frumoase. memorabile chiar.
18 aprilie 2008: Universitatea de Arte ,,George Enescu'' Iași, ora 17, sala Symposion, Recital-Das Marienleben de Paul Hindemith. La pian: prof. univ. dr. Lacramioara Naie.
*Afișul este un koncept Altaiyr. Mulțumesc, Vlad Turburea!
I remember the colors of dusk creeping up through the window, in my parents bedroom in Timisoara. Me and my brother were sitting in their bed talking about our new lives. I remember we talked about a few distinct things : Big Wal-Mart stores, Bananas year-round, and how big everything was gonna be in America. Similarly, we were both right and wrong. We were right at face-value, America is a really wealthy country, everything is HUGE here (cars, meals, women) it is really awesome and its definitely improved our quality of life. But we were wrong about the entire assumption of the conversation – that we were going to be happier.
Comentarii aleatorii