și au venit. au venit zorii cu urme de vomă la gură. mi-a mai rămas nebunia. și obsesia. și lipsa ta. o pajură mănâncă din coapsele mele. lipsa ta e o pajură ce mănâncă din coapsele mele.
până să înțeleg că plouă trăsnise de trei ori. cerul se lumina ca și cum mi-ar fi arătat fundul în batjocură. ploua cu gheață.
tremuram. treceam prin oameni transpiram. dacă tăceau toate lucrurile puteai să auzi lipsa ta. lipsa ta bătea ca o tobă atriile mele să făceau derviși rotitori.
și am făcut dragoste. o vreme am stat lipiți unul într-altul apoi am amețit. nu mai voiam să plec din tine nu mai voiai să pleci din mine. am ejaculat. ți-am lăsat ție ultima suflare.
Oare dacă te voi trage de păr, vei ști care dintre noi a fost? Nu, nu o voi face, mă întrebam doar așa. Uneori iubitele se mai întreabă dacă iubiții lor sunt cu adevărat fideli, cu adevărat întregi acolo sau poate că sunt doar păsări, care se adăpostesc iarna sub sânii lor.
Zboară-mă către lună. Sau către unde vrei tu; ori către altundeva chiar, dacă acolo este frumos. Am ascultat cu atenție portative prin difuzoare. Se aude că vara este mereu aici uneori. Atunci dincolo ce este? M-am întrebat; nu mi-am răspuns niciodata. Oricum cineva crede că totul este relativ. Iar eu știam asta dinainte ca el să o spună, ce dacă nici macar nu clipeam. Se prea poate să pară ciudat ce scriu. Este mai degrabă nuclear, aș spune. Exact ca o ciupercă.
Zboara-ma către lună și lasa-mă să mă joc printre stele, lasa-mă să văd cum este primăvara pe Jupiter și pe Marte. Elucubrez acum, tot ce se poate. Mereu pățesc asta după ce ascult jazz. Ori swing. Ori bossa nova.
Aș spune că liniștea aceasta o pot compara cu căderea fulgilor de zăpadă noaptea, tărziu, când stau cuminte, cu spatele lipit de sobă, în intuneric, zâmbind. În pat foșnesc cele două pisici cu ochii lor verzi acum închisi. Din când în când Iza ridică capul alene si mă privește: nu-mi spune nimic, se uită, închide la loc ochii, își culcă căpșorul mic, și iar doarme. Nu mi-este somn. E a doua noapte în care prefer să stau nemișcată și să ascult tăcerea, decât să dorm și să pierd atâtea gânduri. E limpede că ai venit acum acasă: pasul apăsat, hotărât. Mă știi prezentă în întuneric. Mă știi în așteptare. Mă iei în brațe, ușoară ca o vioară. Mă strângi puternic și totuși tandru, încet să nu mă sfărâme brațele tale încolăcite în jurul mijlocului meu subțire. Mă iubești. E bine.
uneori te trezești gol fără absolut nici un motiv. pur și simplu nu e nimic în tine ca și cum somnul ar fi o mașină de gunoi care ridică pe timpul nopții tot ce-ai adunat în tine.
*
stătusem în ploaie vreo 20 de minute. ăia de la ING îmi spuseseră că dezvelirea mașinii lui Alonso avea loc la ora 11. era 11 și ceva toți îl așteptau pe viceprimar. la ora 12 trebuia să mă duc la lansarea unei televiziuni digitale. de regulă mi-e greață de asemenea evenimente. dar cu greața e cam cum e cu ura.
Comentarii aleatorii