O întâlnire recentă, pe stradă, peste ani. Ne-am recunoscut. Cei ce au fost prin Piaţa Universităţii, atunci, parcă în altă viaţă, se pare că se recunosc instantaneu. Ea, profesoară de istorie. Ieşită de pe băncile facultăţii în ’89.
La o cafea am stat, un timp, tăcuţi.
Avea o privire stinsă. Ba nu, concentrată înspre niciunde.
Era splendidă Tanya, dar ea nu știa asta. Cu părul ca al mătăsii de porumb crud. Cu ochii cum e pielița miezului de nucă aproape coaptă. Iar tenul caucazian se potrivea încât nu rezistai să privești aiurea când vorbea în grup. Desya avea o structură atletică. Specifică basarabenilor. Cu privire pătrunzătoare și ochi albăstrui spălăciți , de pisică. Reflexe bune și mare iubitor de înot. Avea parcă și o medalie din trecutul său nu prea îndepărtat.
Am trecut pasul meu stâng peste pasul tau oricare ar fi el. Asta se întâmpla acum câteva zile; de atunci nimic nou. Am călcat trei pietre, am numărat șase. Din când în când mi se întâmplă să văd totul de câte două ori, mi se întâmplă să aud o muzică tristă dintre buzele tale. Alteori una veselă: depinde cum și cât ascult. În principiu... de fiecare dată când e mai mult, pare mai puțin. Și invers. Nimeni nu poate să știe câte sunete picură câte momente.
Să te trezești brusc în România, să-ți analizezi autoritar tendința de înregimentare. Să te întrebi aspru ce cauți aici, pe ce lume trăiești, să nu te poți identifica firesc ori de-a dreptul lamentabil cu reperele zonei. Acum ești în România, ai anii potriviți pentru a-ți da seama că vorbești limba lor, a locuitorilor ce trec în grabă pe lângă tine, în ideea că vor găsi pâine și circ la preț moderat. Ani mulți ți-au trebuit pentru o astfel de periculoasă luciditate. Spun periculoasă deoarece reacțiile tale, comportamentul și limbajul au devenit inexplicabile și pentru tine, producătorul, directorul lor executiv. Ce vei face în țara asta săracă și plină de probleme sociale?
într-o zi o să mă fac mare atât de mare încât oamenii
vor intra în mine ca pe un hipodrom atunci voi fi plin
de gentlemani și femei cu pălării victoriene se vor uita cu nesaț la hematiile mele cabrate ca niște cai de rasă
știu că nu-ți găsești locul în orașul de termopan
în fiecare noapte îți spun povești aseară ți-am spus de dumnezeu când era mic
mama i-a dat o cutiuță din care ieșea o balerină dumnezeu învârtea cheița balerina dansa între pereții de sticlă tu dansai între pereții de sticlă ai adormit visând că îmi pregătești supă de perișoare
în fiecare zi mă întrebi ce mai fac (te superi tare când uit lucruri mărunte tocmai lucrurile mărunte ne fac oameni îmi spui)
Comentarii aleatorii