stăteam ca proștii în bucătărie și nu știam de unde să ne începem
fumul dens mi se părea un fel de ceață dacă aș fi avut curaj te-aș fi luat de mînă
și ne-am fi aruncat în ea să nu ne dea nimeni de urmă cel mai mult regret lipsa mea de curaj în momentele mici care se rostogolesc și vin peste tine ca un bulgăre de zăpadă
îți mîngîiam gleznele și mă întrebam dacă urc pînă pe coapse e drept tremuram
capul meu era un carusel în care gîndurile urlau de emoție mi-am dat seama atunci că viața e o ciudățenie adică într-o zi poți însemna totul iar în alta nimic și ca să uiți un om nu-ți trebuie decît un alt om
cel mai intens a fost atunci cînd te-am lipit de garaj și mi-am strecurat mîna între coapsele tale. ai tresărit dar nici că ne păsa de oamenii care treceau pe stradă. întunericul era cîinele nostru de pază. în întuneric nu sîntem decît două forme pe care legiștii le recunosc după radiografia dentară. apoi ne-am pozat umbrele. n-a ieșit mare lucru.
cel mai mult îmi place ceea ce fac. probabil o să mor rapid și singurul gînd care-mi va trece prin cap va fi ohoo ce viață am avut și-o să zîmbesc.
hai să ne descompunem:
îmi plac documentările pe teren cu mașina. se întîmplă des să-mi doresc drumuri atît de lungi încît să nu mai am timp să mă întorc. dacă peisajul e sterp scot din creier o pădure și-o pun în fața ochilor. în copacii din fața primăriei veverițe sau la mallul din oradea o colonie de arici. îmi doresc să văd toate animalele. știu că eram în tren și într-o cîmpie toate lumea striga uite fazanii numai eu de-a naibii nu-i vedeam.
Merge încet, cu umerii aplecaţi şi cu mâinile cuprinzându-şi abdomenul ca pe o sarcină mult aşteptată. Stă aşa, cu braţele moi şi tandre ca-ntr-o îmbrăţişare prelungită între mamă şi prunc. Dar, nu. Nu! A trecut vremea.
nu-l văzusem demult. trebuia să-i aduc pastile de la oraș. niște paracetamol și indometacin unguent. ploua torențial și pînă să ajung la mașină punga de hîrtie în care erau medicamentele se făcuse una cu pămîntul.
pe drum mă gîndeam dă-o-n mă-sa doamne lasă-i și pe ei să aibă un hram.
*
mă enervează cînd uit să mă gîndesc la tine. mă iau cu munca și mă trezesc după vreo două ore că nu ți-am repetat numele în gînd.
*
cînd am ajuns era schimbat totul. pe vremuri ograda mi se părea mare. acum parcă toate gardurile veneau peste mine ca un utilaj de zdrobit mașini. în față se ridica o fundație, probabil casa care se construia după ce inundațiile au pus-o la pămînt pe aia veche. casa mare era încă întreagă.
Comentarii aleatorii