uneori te trezești gol fără absolut nici un motiv. pur și simplu nu e nimic în tine ca și cum somnul ar fi o mașină de gunoi care ridică pe timpul nopții tot ce-ai adunat în tine.
*
stătusem în ploaie vreo 20 de minute. ăia de la ING îmi spuseseră că dezvelirea mașinii lui Alonso avea loc la ora 11. era 11 și ceva toți îl așteptau pe viceprimar. la ora 12 trebuia să mă duc la lansarea unei televiziuni digitale. de regulă mi-e greață de asemenea evenimente. dar cu greața e cam cum e cu ura.
Acte îngălbenite de vreme, păstrate într-o cutie de carton. Unele, atât de vechi, încât par să se sfărâme sub mângâierea degetelor. Pe ele, nume ale celor care nu mai sunt decât ramuri ale arborelui meu genealogic.
Citesc pe un carneţel cu scoarţe cafenii:
„Carnet de asigurare
pe anii 1941-1944
al asiguratului Helj Petru III
născut în anul 1901”
O întâlnire recentă, pe stradă, peste ani. Ne-am recunoscut. Cei ce au fost prin Piaţa Universităţii, atunci, parcă în altă viaţă, se pare că se recunosc instantaneu. Ea, profesoară de istorie. Ieşită de pe băncile facultăţii în ’89.
La o cafea am stat, un timp, tăcuţi.
Avea o privire stinsă. Ba nu, concentrată înspre niciunde.
Pentru că este cel mai mare și cel mai vechi din lume. Cifrele nu s-au dat încă publicității, dar rezultatele unor studii recent revelate confirmă acest fapt. Nu sunt eu omul cavernelor, dar balaurul, urâtul, nimicul, cel ce pustiește lumea de-o vreme, a ajuns și la noi la hotare.
Mi-e rău și am febră, am o mare de noapte, o mare de teamă, mă dor milioane de gânduri, mă frământă milioane de șoapte... și trebuie să fug! Să fug! De nimic, spre ceva. Nu știu cum arată, doar visele, norul de gânduri ce-a adăstat zile și nopți, zbuciumul, șoaptele... Parcă îmi amintesc toate-acestea, le-am privit ca prin apa unui timp fără spațiu, dar nu știu unde, nici exact cum, dacă s-au întâmplat sau dacă se vor întâmpla. Iată-mă, acum, coborând, spre abis!
ai mei tocmai se despărţiseră în urma unui fluier de arbitru nevăzut. am simţit despărţirea lor în frigider unde era din ce în ce mai puţină mâncare. clipea acolo de nu puteam să dorm noaptea. frigiderul se afla la capătul unui coridor foarte lung dimineaţa redevenea însă la lungimea normală. evitam privirea maică-mii. la naiba cu cei care spun că cel mai scurt drum spre sufletul cuiva este privitul în ochi. descoperisem degetele tale peste palmele mele ca nişte mufe prin care intra dragostea ca la ea acasă. afară tocmai se pornise o ploaie oarecare în timp ce în baie igrasia creştea ca o cocă.
Comentarii aleatorii