de câte ori privesc cea mai veche fotografie a tatei zâmbesc gândind cum fetița aceea îmbrobodită, cu picioare strâmbe, mâini subțiri și ochi cenușii avea să ajungă un bărbat excentric, cu o vorbă înfiptă în moalele capului, cu un miros fin al prostiei umane și de o frumusețe stranie. era ultimul copil al bunicilor, dupa miluță, rodica, rodica, maricica, lenuța și costică. pe vremuri, dacă îți murea un copil următorul avea să-i ia numele așa se face că două din surorile tatei au avut același nume. toader era cel mai mic, veronica-l învelea în pestelcă așa cum faci cu un boboc de rață iar tata a crescut printre tăvile cu plăcintă de dovleac ale bunicii. mai târziu, el a învățat-o pe mama să gătească.
Îmi amintesc de un moment anume, de clipa aceea când m-ai privit în ochi și ai spus, cu capul plecat ușor, într-o parte: „eu nu pot să plâng”, și ai zâmbit. Dar aveai în ochii aceia atât de luminoși o ceață albastră și am știut atunci că tu plângi cand te doare, dar plângi altfel. Și ți-am simțit durerea tăcută, și m-a durut și pe mine.
Porumbelul acesta e alb și se plimbă prin fața mea parcă vrând să-mi atragă atenția cu orice preț. Mai fâlfâie aripile, dar nu zboară. Nu pleacă de lângă mine. Din când în când mă privește așa, din mers.
Eu am ochii împăienjeniți de dragoste. Și sufletul meu plânge. Atât de mult și puternic iubesc încât doare.
un ochi gol mă desparte de lumea pe care nu o simt. o inimă alienată clipește și viața se aprinde în cutremurări. știu că suntem unici în palma celui care ne-a creat pentru A FI… să visăm cu ochii deschiși pe-un iter spectrorum
5z. l. ′06
au oprit apa. încep de azi: e 3șpe! pe el l-am întâlnit pe 19 (e tot un 3șpe, numai plus ceva). îi împrumut lui. mi-a zis despre viață, despre ochi, despre mâini mici și reci.
știu că era acolo, undeva, era… un deget. era degetul de la mâna dreaptă. a venit primăvara. cu mine. cu tine. cu toate utopiile dintre forme și fond. a venit primăvara și zilele se înmulțesc. se reproduc. vor crește, vor avea copii… a venit primăvara și degetele încep să cadă. chiar de azi.
rîndunică a murit într-o zi de 13. n-a murit cum moare o rîndunică obișnuită pentru că nu era o rîndunică obișnuită. era un bărbat rotofei și era un fel de șef mai mic peste filiala unei instituții. mergea împreună cu doi șefi mai mari la nunta unui prieten. un șofer beat care mergea și el la o nuntă i-a spulberat de pe trotuar. două lucruri l-au făcut pe rîndunică să semene cu o rîndunică obișnuită. zborul pînă într-un copac aflat la zece metri de trotuar și trupul chircit după ce a atins pămîntul.
Comentarii aleatorii