E cinci de fapt puțin trecut de cinci stau pe o piatră din vechiul dig. Doi pescari spintecă aerul cu nuielele apa se lovește de mal ca și cum s-ar ciocni doi oameni pe stradă. Oh apa această prietenă liniștită care m-ar putea scoate din orice încurcătură.
În spatele meu digul în spatele digului stadionul. Se înserează trebuie să-mi încropesc un adăpost.
Într-o noapte am dormit înfășurat în folie de aluminiu străluceam ca un felinar de mine se agățau toate insectele. În altă noapte m-am trezit înconjurat de cîini mă lingeau de parc-aș fi fost unul de-al lor.
De pe mal pescarii seamănă cu doi bănuți de aramă. Mi-a crescut părul. Mi-au crescut unghiile. Mi-au crescut frunze și solzi.
În spatele meu digul înalt cît să oprească orice revărsare de oameni.
bunică-mea învîrte fusul cu repeziciune. la picioare puțin mai încolo pămîntul făcut ghem. pămîntul se deșiră ușor o pisică îl ține între labe. bunică-mea nu are ochi nici inimă nici oase. ca să n-o doară nimic. și alți copii rîvnesc la ea dar n-o împart cu nimeni. o mănînc pe ascuns.
*
lumînările pîlpîiau ca niște ochi care se închid și se deschid. o tăcere ca-ntr-o sală de nașteri părăsită. adică poți să-ți imaginezi vocile așa cum îți poți imagina nașterile. stătea trupeșă cu rozariul înfășurat pe mîini. rozariul pe care îl furasem din catedrala sfîntul ștefan din viena. cînd s-a pornit cortegiul viscolul m-a izbit în piept și pieptul s-a deschis ca o poartă trîntită de vînt. a intrat și-a început să scormonească prin mine ca un medic în căutarea unui organ bolnav.
nenea mă ajuți? copilul stă încurcat în mijlocul străzii. oamenii trec pe lîngă el ca bagajele pe banda rulantă din aeroport. i s-au desfăcut șireturile nu știe să le înoade îi e frică să nu se împiedice.
buclă apoi nod buclă apoi nod îi arăt. oare cine m-a învățat asta pe mine. tata sau omul cu laptele care îl aducea pe tata beat mort și plin de scaieți de ziceai că-i păpușă de cîlți.
buclă apoi nod buclă apoi nod. mîinile tatălui tremurau ca niște copaci din care mușca drjuba.
mă uit la cer și cerul mi se pare o fabrică de confecții.
sau un iaht de lux.
Despre ce poate scrie omul mai cu drag și mai cu sârg decât despre dragoste. Primul meu amor s-a întâmplat să fie unul foarte urât. De fapt, mă exprim prost. Adică, eu proastă și el urât. S-a întâmplat cândva demult, când gândeam mult mai puține, nu că acum aș gândi mai multe pentru că femeile nu-s complexe, ci doar complicate. Dar atunci mi-a picat cu tronc într-o secundă Miță. Pe Miță l-a nenorocit Domnu’ trimițându-l pe-o stradă plină de fete. Mai mici, mai mari, mai românce, mai unguroaice, da’ fete până-n măduva oaselor și puse pe bătaie, fapte mari, karate, șotii, furat de lucernă, floarea soarelui, frăguțe și tot ce mai dibuiam noi prin gradina școlii sau pe la ceapeurile desființate. Miță venea de la Brașov și-a fost cam parașutat el, așa, grămadă, în mijlocul străzii Vale.
sunt obosit am dormit prost mă dor dinții nu mi se pare nimic nou așa ca spune mai repede s-o terminăm odată
îți place viața ta?
de acum sau până acum?
alege tu un moment.
acum îmi place.
de ce?
pentru că am părul grizonat pentru că tot ce simt intră în mine cu furie și nu mă împotrivesc atunci sunt un baraj care cedează fără vreo alarmă în prealabil pentru că oamenii de care nu am nevoie au învățat să se despartă de mine ei cad ca niște lipitori îmbuibate de sânge pentru că am o prietenă cu păr scurt și ochelari se îmbracă ciudat și vrea să avem mulți copii pentru că am învățat să nu mă tem de moarte pentru că moartea noastră se trage din teamă și viața noastră se trage din liniște.
Comentarii aleatorii