sincerely, l. cohen
Există multe feluri de a înțelege că s-a terminat totul. De regulă înțelegi asta cînd vorbești despre moarte ca despre hamburgeri. Doriți maioneză? Dar salată de valium? Șanse pe ziua de azi nu doriți ?
Miroase a vopsea și metal proaspăt sudat. Mă pregătesc de încă o noapte polară. Tot ce mi-a rămas e memoria îmi ține de foame de sete de cald în timp ce trupul se autodevorează.
It’s four in the morning the end of december i‘m writting to see if you’re better.
Azi noapte am adormit cu mult după ce ai adormit tu. Pur și simplu am stat și te-am privit. Cam așa fac atunci cînd sunt nesigur. E felul meu de a mă convinge că hainele îți vin bine că ești frumoasă că voi găsi fire de păr tot timpul pe pernă ca să-mi dau seama că această casă e locuită.
La început ai sforăit nițel. Mi-a venit să te prind de nas așa cum făceam cînd dormeam cu bunicul. Bunicul își umfla puțin obrajii dădea din gură ca și cum ar fi mîncat apoi se întorcea pe partea aialaltă.
Pur și simplu am stat și te-am privit. Am vorbit cu mîinile tale și cu cerceii tăi pentru că ție n-am putut să-ți spun nimic. Mi-am imaginat că visezi niște animale cu urechi lungi mai lungi decît corpul. Am zîmbit prostește. Chiar tu ce visezi? Cum sunt oamenii pe-acolo?
Ceea ce tu trăiești acum este o realitate (sau o față a realității care încă nu are consistență). Dar trăiești această realitate în perspectiva unei iluzii. Iar această iluzie (dacă se dovedește a fi iluzie) mai devreme sau mai târziu se va spulbera. Totul este cum vei vedea atunci, la spulberarea iluziei (în momentul suprem când se va dovedi a fi iluzie), cum vei vedea, deci, atunci, realitatea pe care o trăiești azi.
Pentru că numai atunci vei știi cu adevărat dacă a fost sau nu iluzie. Înseamnă asta cumva că viitorul poate schimba trecutul? Îi poate revela esența; ființa?
Țin minte și-acu. Îmi clănțăneau dinții în întuneric o să vină dracii să te înțepe cu furca.
Astea au fost ultimile cuvinte ale lu taică-miu după care a închis ușa rînjind.
După ce s-a închis ușa s-a dus și ultima fărmîmă de lumină.
Mă dureau picioarele încercam să stau jos pămîntul mirosea a furnici și a lapte bătut.
Și-n noaptea aia dracii au făcut ce-au vrut. Dacă m-ar fi întrebat apoi cineva i-aș fi zis că da există draci fără
să ți-o zică popa din amvon.
Am dormit pe un raft de sîrmă lîngă niște mere pădurețe. Spre dimineață mă chircisem mă zbîrcisem ca ele.
Mai țin minte că aveam camere înalte foarte înalte. De crăciun probabil aveam cel mai mare brad din sat.
Cine nu are prieteni să și-i cumpere... pe bani puțini, să plătească pogonul de lumină și mizerie din alții, oricum, atunci când ești beat de durere îți torni singur paharul pe genunchi, dar măcar nu trebuie să-ți ceri și scuze pentru asta. Drumul spre casă duminică seara e mai lung decât în alte momente, e labirintic, ca și cum s-ar scutura din încheietura coapselor o tăcere săracă în vitamine, calciu și săruri, e un cimintir al iubirilor imposibile... pe ecrane uriașe e proiectată aceeași secvență în care el o sărută pe ea, ducându-se apoi să moară pe frontul de vest sau de est ...
Comentarii aleatorii