L-am pus la "Jurnal". La fel de bine cred că intra la "Scenariu" - de nervi.
Totul a început de la niște poezii. N-am știut cum să scriu un rând mai din interior. Colegii au sărit imediat în ajutor, mulțumesc Profetului și almei "și pe această cale". Dar după ceea ce am înțeles eu de acolo a ieșit cam așa ceva:
[ ] și ceea ce citiți acum trebuia să fie mai din interior. N-a ieșit, după cum se și vede.
Booooon; m-am dus atunci la adresa menționată ca să văd ce n-am înțeles. Și aici totul s-a desfășurat ca-n Stan și Bran sau ca la nenea Iancu. Mi-au spus acolo:
1. ce este non-breaking space
2. cine ne ajută
3. de unde scrie cea care ne ajută (are și poză)
4. cum se pronunță !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Vă rog: "nahn bray kIng spays - (noun)". Aude? Deci e substantiv. Ce bine că ne-au spus, salvându-ne astfel de la moarte și moarte în chinuri.
Anul acesta, Ela a împodobit ecologic un brad din curte (adică singurul), maiestuos, cu scara, și-a cântat colinde cu mama între timp. Bineînțeles că nu găsise decât o parte din globuri și în timp ce lălăia cu sufletul transpus „Deschide ușa creștine” se tot gândea unde naiba a pus instalațiile. A împodobit bradul.
Ai plecat cândva de acasă, ai mers pe străzi în care oamenii erau mici, îngrețoșați, grupați ca literele alfabetul chirilic.
Fiecare om poartă o sabie. Tu aveai un pistol. O armă cu o țeavă lungă pe care o poți descărca dacă nu-ți place ceva. Dacă nu-ți place părul oamenilor. Dacă nu-ți place mersul oamenilor.
Dacă nu-ți place mersul trenurilor, când trec. Dacă nu-ți place mirosul de mort îmbălsămat.
m-ai întrebat de ce ea, deși te iubește, e cu el (un complement de circumstanță în relația voastră). pentru că e poetă ... incredibil, dar așa e... dacă te-ar avea, ar renunța la scris. ion barbu a redevenit dan barbilian după ce s-a căsătorit, așa că... mai bine laponă enygel lângă un rigă crypto... decât să guste fericirea și să uite de scris.
dragul meu, suferința în cantități mici e un antitermic... în doze mari... un micotic...mi-e milă și de ea; am adoptat-o odată cu tine, știai?
Am pornit la drum, înainte de albirea zorilor. Eram echipaţi corespunzător pentru urcat pe munte, iar în rucsac aveam doar lucruri de strictă necesitate. Ne aştepta un drum de câteva ore, aşa că era indicat ca bagajul să fie cât mai uşor.
După o jumătate de ceas, am ajuns la Crucea lui Bogdan, loc de popas, la intrarea în pădure. Oraşul Vulcan rămăsese în urmă. De aici se vedeau luminile, aprinzându-se una câte una, acolo unde locuiau mineri care se pregăteau să plece la şut, în schimbul I.
Comentarii aleatorii