țeasta lovește parchetul un sunet ca de fereastră spartă realizezi în timp ce totul se-nvîrte că mai aproape de tine ca acum de pămînt nu vei fi niciodată.
pe undeva o fisură gîndurile ies ca într-un schimb de prizonieri.
mîinile se întind în întuneric apoi se întorc obosite după atîtea spații goale.
și totul se rezumă la acel nenorocit meci de handbal despre care vei scrie mîine.
adormi visezi că în londra a nins și aeroportul s-a închis.
creierul tău e o fotografie de grup în care tu și prietenii tăi care se văd cam neclar zîmbiți cu armele la vedere.
hai să vorbim.
despre ce.
despre abandon.
despre lucrurile care ne încrețesc pielea de plăcere.
O întâlnire recentă, pe stradă, peste ani. Ne-am recunoscut. Cei ce au fost prin Piaţa Universităţii, atunci, parcă în altă viaţă, se pare că se recunosc instantaneu. Ea, profesoară de istorie. Ieşită de pe băncile facultăţii în ’89.
La o cafea am stat, un timp, tăcuţi.
Avea o privire stinsă. Ba nu, concentrată înspre niciunde.
moartea e o femeie frumoasă.
ca orice femeie frumoasă ea vine cînd nu mai aștepți nimic.
cînd ți-ai smuls nopți în șir părul din cap rugîndu-l pe dumnezeu să-ți dea o iubită.
pînă la urmă constați că dumnezeu ți-a făcut pe plac te cuprind remușcările retragi tot ce-ai spus despre el.
ca orice femeie frumoasă ea e dorită de mulți.
devii paranoic. îți imaginezi privirile pofticioase ale bărbaților cînd întîrzîie te gîndești la tot felul de lucruri oribile. apoi regreți.
ea e numai a ta. pentru tine ar merge și la altar. nu contează că mama și prietenii îți spun mai așteaptă vă cunoașteți de prea puțin timp.
Noi îi spuneam Mingiuţă. Nu pentru că ar fi fost rotofei ci pentru că era tot timpul tuns chilug din cauza păduchilor. Mingiuţă avea şapte fraţi locuia pe malul gîrlei într-un fel de coteţ. Părinţii lucrau la lăptărie şi ăsta era singurul lucru bun: avea lapte şi brînză tot timpul. La fel mirosea tot timpul.
Comentarii aleatorii