Mă trezesc între două bombardamente. Poate nu chiar atît de reale ca o Katiușă sfîrîind pe acoperișuri, dar fiecare om ascunde o sfîșiere. Are grijă de ea ca de un prunc, o alăptează pînă cînd devine o adolescentă cu fustă mini. Nu știu ce-am vrut să spun, nu e nimic nou.
Zboară-mă către lună. Sau către unde vrei tu; ori către altundeva chiar, dacă acolo este frumos. Am ascultat cu atenție portative prin difuzoare. Se aude că vara este mereu aici uneori. Atunci dincolo ce este? M-am întrebat; nu mi-am răspuns niciodata. Oricum cineva crede că totul este relativ. Iar eu știam asta dinainte ca el să o spună, ce dacă nici macar nu clipeam. Se prea poate să pară ciudat ce scriu. Este mai degrabă nuclear, aș spune. Exact ca o ciupercă.
Zboara-ma către lună și lasa-mă să mă joc printre stele, lasa-mă să văd cum este primăvara pe Jupiter și pe Marte. Elucubrez acum, tot ce se poate. Mereu pățesc asta după ce ascult jazz. Ori swing. Ori bossa nova.
Mă plimb luându-mi rămas bun de la străzile orașului, aud lătratul lor nostalgic, mă duc spre port la o ultimă întâlnire ... marea e un imens ring de dans pentru iubiri scufundate la mică adâncime, fumul caselor înalță pânze negre ca niște corăbii pline cu morți, le aud cum vorbesc despre cei care mâine vor pescui din burta morții, o femeie fără nume ...
mihai e clăpăug. toți râd l-au poreclit mihai viteazul. urechile lui îi acoperă capul ca o bundiță. mă întreb dacă nu și-a dorit vreodată să fie dumbo și să-și ia zborul. cântă în centru la acordeon. uneori falsează o ia de la capăt. uneori își șterge ochelarii. uneori oamenii îi lasă bani în carcasa acordeonului. uneori alți oamenii îi fură banii atunci se bâlbâie de ciudă. strânge acordeonul de parcă i-ar sugruma. rânjește. și urechile lui clăpăuge rânjesc. în creier uneori răzbunarea e atât de hrănitoare încât nu-ți mai trebuie mâncare două trei zile.
E cinci de fapt puțin trecut de cinci stau pe o piatră din vechiul dig. Doi pescari spintecă aerul cu nuielele apa se lovește de mal ca și cum s-ar ciocni doi oameni pe stradă. Oh apa această prietenă liniștită care m-ar putea scoate din orice încurcătură.
În spatele meu digul în spatele digului stadionul. Se înserează trebuie să-mi încropesc un adăpost.
Într-o noapte am dormit înfășurat în folie de aluminiu străluceam ca un felinar de mine se agățau toate insectele. În altă noapte m-am trezit înconjurat de cîini mă lingeau de parc-aș fi fost unul de-al lor.
De pe mal pescarii seamănă cu doi bănuți de aramă. Mi-a crescut părul. Mi-au crescut unghiile. Mi-au crescut frunze și solzi.
În spatele meu digul înalt cît să oprească orice revărsare de oameni.
Comentarii aleatorii