Uite-așa s-a mai dus o ediție a cenaclului Virtualia. Adică a X-a. Cu bune și rele Virtualia a reușit să reziste în timp și să adune scriitori sau autori importanți. Au fost pișcoturi, țigări multe, pișcotari, unii au adormit, alții au citit. Eu, recunosc, nu prea merg la evenimente, dar Alina Manole, nume de cod Alma, m-a convins să îmi mișc fundul pînă acolo. Asta ca să-l parafrazez pe Bobadil. A fost prima ediție la care am participat deci o să va scutesc de detalii tehnice și-am să vă spun cum am văzut eu. A meritat din plin, dacă nu pentru cărți, măcar pentru oamenii pe care i-am cunoscut și i-am purtat cu mine la Roman.
cel mai mult mă enervează că nu pot să-mi aduc aminte care a fost primul gînd mai important.
*
în clasa întîi am fost eroul satului. l-am prins pe barabulă furînd cărți de la căminul cultural. mi-au spus atunci că sunt un adevărat fiu de tovarăș mi-au dat o carte de colorat. o țin minte și-acu tan-gram pe prima pagină avea un cocoș pe care trebuia să-l colorez în ziua aia tata s-a îmbătat și a dormit în lăptărie. eu aveam buzele mov de la dude.
Mă trezesc între două bombardamente. Poate nu chiar atît de reale ca o Katiușă sfîrîind pe acoperișuri, dar fiecare om ascunde o sfîșiere. Are grijă de ea ca de un prunc, o alăptează pînă cînd devine o adolescentă cu fustă mini. Nu știu ce-am vrut să spun, nu e nimic nou.
Căpitanul m-a pus azi să frec puntea trei ore. Doar pe mine. Asta pentru că aseară, după ce ne-am afumat niţel, am început să discutăm în contradictoriu: el mi se lăuda că după cursa asta, în cele nouă luni de pauză, va face tot posibilul să-şi structureze poemele şi să le publice în două, trei cărţi.
La cât de frig e, aș putea să fac poezie. N-am timp azi. Am vrut să mananc înainte să plec din casă, însă frigiderul era gol. Mi-ai lăsat doar apă. Și aia a înghețat. M-am uitat în dulap, mai erau niște cereale de pe vremea când încă mai stăteai aici și-mi desenai piese de puzzle pe masa din bucătărie. Am amestecat gheața cu cereale și am mâncat. Pe lingură era scrijelită inițiala ta. Mi-am adus aminte de dimineața când ne-am cumpărat două linguri, două furculițe și un cuțit. Pe fiecare ai scrijelit inițiala mea și apoi pe a ta. Râdeam ca proștii. Nu, râdeam ca proasta în poala ta, vedeam dincolo de linia orizontului. Dar asta era atunci, acum clădesc fortărețe din visele lăsate baltă.
Comentarii aleatorii