Mă uit în jur câteodată și nu mai știu cum să reacționez. Un ansamblu de sentimente amestecate, reprimate, în sfârșit bătute și izbite ricoșează și mă lovesc în plin. Să o iau la goană sau să merg cu gloata? Din rațiuni puțin înțelese de rațiunea mea, mă duc cu gloata către un feeric moment înălțător și toate țintele urlă “împlinește-ți sufletul” mărunt ca-n cea mai persuasivă telenovelă. Țintele ele urlă bine, în jurul meu se urlă bine, feromonii urlă de jur împrejur, mai urlă și alți oameni ca să fie scena completă și mă pomenesc bălăcindu-mă într-un cotidian infect, incapabilă de a mă desprinde, incapabilă de a înfrânge o timiditate sau o slăbiciune, și-atunci înghit încă un sentiment. Acesta ar fi vinovația, ca apoi să încep să mă complac în el.
sînt obosit. o oboseală din acelea care mă face să mă simt superior. oamenilor. pentru că de fapt eu mă simt inferior „by default”. așa am fost educat; un fel de gentilomie pietistă; ardeleneasco-prusacă. anyway, sînt obosit. o oboseală din acelea în care devin cinic la modul sublim. totul începe să se reducă la quintesențe. relațiile și reacțiile la formule și procese chimice.
bunică-mea învîrte fusul cu repeziciune. la picioare puțin mai încolo pămîntul făcut ghem. pămîntul se deșiră ușor o pisică îl ține între labe. bunică-mea nu are ochi nici inimă nici oase. ca să n-o doară nimic. și alți copii rîvnesc la ea dar n-o împart cu nimeni. o mănînc pe ascuns.
*
lumînările pîlpîiau ca niște ochi care se închid și se deschid. o tăcere ca-ntr-o sală de nașteri părăsită. adică poți să-ți imaginezi vocile așa cum îți poți imagina nașterile. stătea trupeșă cu rozariul înfășurat pe mîini. rozariul pe care îl furasem din catedrala sfîntul ștefan din viena. cînd s-a pornit cortegiul viscolul m-a izbit în piept și pieptul s-a deschis ca o poartă trîntită de vînt. a intrat și-a început să scormonească prin mine ca un medic în căutarea unui organ bolnav.
cel mai mult mă enervează diminețile. oamenii se trezesc chirciți ca niște fetuși cu ceară pe ochi apoi caută lucruri importante care să-i facă puțin conștienți.
*
ultimul lucru pe care l-am auzit despre tata a fost ca stătea pe griviței la o concubină. cînd a plecat femeia la mare tata a vîndut tot din casă și a băut banii în două zile. i-a lăsat o plită cu două ochiuri și un scăunel.
mama păstrează și-acum toate scrisorile. l-a cunoscut pe vremea cînd era student la zootehnie. mama era frunoasă cu părul lung avea o față rotundă ca prunele pe care le auzeam căzînd pe țigla de la bucătărie.
Ieri am aflat că acolo cazarea costă 77 lire de persoană pe săptămâna, nu 62, cum fusese vorba inițial. Asta înseamnă 150 lire în plus pentru cazare, pentru cele trei luni. Din banii pe care îi avem până acum în cont, după ce plătim toate, avion, cazare etc., rămân vreo 60 lire pe lună pentru mâncare și transport. Very nashpa, vorba ceea. Și o veste bună. De săptămâna aceasta, printr-un acord între România și UK, nu se mai plătește asigurarea medicală, așa că am salvat 50 euro. Mare lucru.... Și de la viza (gratis), se mai adună. Doar că… în ultima săptămână o să stăm în Hyde Park probabil, fiind cea mai apropiată chestie free. Ideea e că ei nu oferă cazare de pe 22 septembrie încolo. Au trimis în schimb o listă de hostels care mai de care mai scumpe, din jurul buricului Londrei. Cel mai ieftin este 85 lire pe săptămână. Așa că până la urmă o să împrumut de la tine 300 lire și de la celălalt 300 lire.
La Iași azi e înnorat și răcoare, și chiar se poate circula și pe stradă. Am înțeles că doar azi și mâine, că de poimâine iar începe. Mamaia e bine. M-am întâlnit cu Mircea prin târg. Bla bla, alea alea, mânca un covrig. Nu i-am zis că ai plecat.
Acasă, oalele și cratițele stau frumos aranjate în cămară. În frigider e zonă liberă.
Comentarii aleatorii