cel mai mult mă enervează că nu pot să-mi aduc aminte care a fost primul gînd mai important.
*
în clasa întîi am fost eroul satului. l-am prins pe barabulă furînd cărți de la căminul cultural. mi-au spus atunci că sunt un adevărat fiu de tovarăș mi-au dat o carte de colorat. o țin minte și-acu tan-gram pe prima pagină avea un cocoș pe care trebuia să-l colorez în ziua aia tata s-a îmbătat și a dormit în lăptărie. eu aveam buzele mov de la dude.
macelăria
când vin camioanele noi trebuie să descărcăm hălcile de carne. iau sacul în spate simt carnea lipicioasă pe șira spinării. nici acum nu-mi dau seama cine e de vânzare hălcile de carne tranșate stângaci ori carnea de pe oasele noastre.
uneori faianța are pete de sânge. măcelaria are nume de florărie. petele de sânge se șterg cu multă spumă. mi-e frică doar să nu intre ioana. mi-ar spune că sunt autentic eu aș face din petele de sânge un buchet de flori.
dimineața femeile spală carnea cu apă și clor apoi o așază în galantare. apoi ne așază în galantare. femeile au trupurile butucănoase. poți să te ascunzi în scorburile lor dacă te prinde noaptea pe drum. ele nu suportă rochițele cu volănașe. rochițele cu volănașe nu gândesc.
De fiecare dată când telefonul sună am impresia că ești tu. Vreau să fii tu. Tu. Tu cel cu frunze verzi. Mă tem însă că nu vei mai fi , că tragicul vieții îmi va răpi fărâma din tine pe care o am acum. Momente, mereu momente, etape, dar tu ești o frunză vie, așternută pe sânul meu stâng, ascultând o inima ce bate pentru tine. Diminețile mele vor fi perfecte cu brațele tale petrecute peste umerii mei goi fără grija hainelor aruncate pe covor. Și soarele își va ține razele în privirile noastre neastâmparate. Tu îmi vei spune „Bună dimineața” și eu doar voi zâmbi aiurea și voi luneca mai adânc în brațele tale, pentru a mă mai istovi încă. Tu râzi. Mereu râzi. Ești neînchipuit de dulce, ultimul îndrăgostit cu ultima sa îndrăgostită.
m-am precipitat să-ți arăt tot ce sunt. ca atunci când vorbești repede și împroști pe toți cu salivă.
în primul rând asfaltul din care mâncau oamenii șobolan oamenii șobolan despre care-ți spuneam că sunt peste tot și că macină orașul bucată cu bucată. nu face bine la dinți lucrul ăsta de aia aici oamenii nu mai trag cu dinții de viață și umblă pe străzi cu disperările atârnând ca un prohab desfăcut.
apoi looney toones spitalul unde erau închiși cei care vorbesc tare. aici țipa tata ca din gură de șarpe că a pierdut tot. purta un plover de lână mama spunea să-i duc portocale eu înjuram și mă credeam sfântul augustin.
Am trecut pasul meu stâng peste pasul tau oricare ar fi el. Asta se întâmpla acum câteva zile; de atunci nimic nou. Am călcat trei pietre, am numărat șase. Din când în când mi se întâmplă să văd totul de câte două ori, mi se întâmplă să aud o muzică tristă dintre buzele tale. Alteori una veselă: depinde cum și cât ascult. În principiu... de fiecare dată când e mai mult, pare mai puțin. Și invers. Nimeni nu poate să știe câte sunete picură câte momente.
Comentarii aleatorii