8. la suprafață se produc explozii care aruncă așchii fierbinți și particule încărcate electric care, odată ajunse în apropierea ta sunt capturate de câmpul magnetic al genunchilor tăi și încep să se învârtă în spirale strânse în jurul coapselor, pântecului și gâtului tău. în sfârșit, ele intră în gura ta și, întâlnind acolo molecule de apă grea care mă susțin cu argumente astronomice, produc ceea ce se mai numește auroră sau dragoste neînchipuit de albă
«Îmi place cum scrii, dar mai ales cum îţi botezi articolele...», chiar aşa a spus: «cum îţi botezi articolele...» Ţin minte de parcă a fost ieri, deşi trecuseră peste zece ani de atunci. Mi-a propus o pagină de umor la revista «Curierul ucrainean», al cărei redactor era. Pagina a «botezat-o» chiar el: «Din desaga lui Mihai Traista» (a apărut timp de patru ani).
Ceea ce tu trăiești acum este o realitate (sau o față a realității care încă nu are consistență). Dar trăiești această realitate în perspectiva unei iluzii. Iar această iluzie (dacă se dovedește a fi iluzie) mai devreme sau mai târziu se va spulbera. Totul este cum vei vedea atunci, la spulberarea iluziei (în momentul suprem când se va dovedi a fi iluzie), cum vei vedea, deci, atunci, realitatea pe care o trăiești azi.
Pentru că numai atunci vei știi cu adevărat dacă a fost sau nu iluzie. Înseamnă asta cumva că viitorul poate schimba trecutul? Îi poate revela esența; ființa?
M-a căutat o singură dată, dar atât de insistent… Nu eram acolo unde-mi ştia ea domiciliul. Mânia i se citise pe faţă. Mi-au povestit foştii vecini, cei care-au apucat şi ei să se ferească din calea loviturilor fără milă aplicate, de regulă, de frustraţii care n-au reuşit în viaţă (asta cu viaţa, chiar e tare!).
Aceste text are:
Început. Bineînțeles totul trebuie să înceapă de undeva sau cu cineva.
Cuprins. Eu sînt Păsări-lăți-lungilă sau Dexter, boy genious, îmi întind brațele și cuprind tot pămîntul.
Sfîrșit. Nu are sfîrșit pentru că mi-am propus să trăiesc exact 763 de ani sau pînă cînd n-oi mai simți nimic.
Kilometrul 0
Mi-e dor de treptele de la TNB unde stîăteam degeaba și cugetam încotro s-o iau. Încotro încotro că nu cunoșteam Bucureștiul și nici acum nu-l cunosc. Să vină punkerii să-mi ceară țigări ori de-o bere. Prietenii mei adică. Ei nu știu că mi-am dorit să le iau un pet de bere să stau cu ei, să opresc lumea pe stradă, să cer bani, să am tupeul și nepăsarea lor. Contează că eu știu, mai puțin contează ce știu alții.
Comentarii aleatorii