Casa de lemn a bunicilor, cu târnaţul plin de muşcate, era în aceeaşi curte cu casa noastră. Seara, după ce mă întorceam de la joacă, mai întâi treceam pe la ei. Stăteam pe lângă buna Ilina, până deretica prin casă. Mă aşezam pe laviţa de la fereastră şi o urmăream cu atenţie.
-Vezi că, în zori, merem să culegem flori, cât îi rouă pe iarbă! Fetele care păşesc în dimineaţa de Sânziene prin iarba cu rouă vor fi tare faine. Mai ştii ce ţi-am povestit despre sărbătoarea de Sânziene?
bădie dă-mi o țigară. n-am. pălăria lui miroase a șobolan oamenii cînd nu mai au alți oameni să ronțăie încep să pută a șobolan. pleacă tîrîndu-se pe umăr o sacoșă de rafie ca un steag de armistițiu. el a încheiat-o cu viața cel puțin în viața asta.
mihnea nu mai are gură i-au mîncat-o cuvintele și un laminor de 16 țoli. în gît i-a crescut un tub prin el intră aerul mihnea împinge o dacie roșie aerul îi umflă plămînii ca niște pneuri. ori ca un submersibil. în interior unii au rafturi cu de toate alții sunt niște camere în care cu greu poți respira.
clopotul bătea întotdeauna la ore fixe
la ore când se întâmpla ceva important tătaia spunea că e ceasul lui dumnezeu
e bine să ai un ceas de ăsta așa nu uiți pe nimeni
la ora doișpe bătea un singur clopot lumea se oprea din treburi
și pironea ochii spre cer eu mă gândeam că dumnezeu ăsta tre’ să fie un tip
destul de mare ca să-i privească pe toți în ochi
ma cățăram pe gard știam că vine autobuzul îl vedeam icnind ca un balaur
în pântecul lui oamenii stăteau cuminți pe scaun îl vedeam pe tata el mă vedea și-mi făcea cu mâna balaurul umplea drumul de praf se oprea taman în centru cu mare pufnet
O ploaie mocănească se stârnise, cu puţin înainte de albirea zorilor. Gheorghe se trezi în tranşeea rece şi îl privi pe Sandu lu’ Gogâţă, consăteanul şi camaradul lui de arme, care încă dormea chircit, cu capul pe o moviliţă de muşchi reavăn. „Ia uite la Sandu, ce bine doarme! Nici nu simte că plouă. Bag samă că o visează pe Ruzalia care, zice el, a jurat să-l aştepte. De parcă ar avea cu cine să se mărite… Toţi feciorii din sat îs pe front. Oare Florica mea s-o fi trezit să mulgă vacile?”
stăteam ca proștii în bucătărie și nu știam de unde să ne începem
fumul dens mi se părea un fel de ceață dacă aș fi avut curaj te-aș fi luat de mînă
și ne-am fi aruncat în ea să nu ne dea nimeni de urmă cel mai mult regret lipsa mea de curaj în momentele mici care se rostogolesc și vin peste tine ca un bulgăre de zăpadă
îți mîngîiam gleznele și mă întrebam dacă urc pînă pe coapse e drept tremuram
capul meu era un carusel în care gîndurile urlau de emoție mi-am dat seama atunci că viața e o ciudățenie adică într-o zi poți însemna totul iar în alta nimic și ca să uiți un om nu-ți trebuie decît un alt om
Comentarii aleatorii