Scurtă incursiune în universul cozanian al creației poetice
Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi place să scriu. Și pentru că îmi place să scriu, paradoxal, m-am întrebat foarte rar de ce scriu, când mai degrabă m-aș putea călugări ca Abelard, biciui ca Pascal sau fugi în lume cu bărbatul visurilor mele, care ar putea fi – de ce nu?- Gigi Becali, în căutarea oii fantastice.
Azi, duminică, am auzit pe cineva în hala de la Piață spunând altcuiva ”că un anume domn locuiește pe la Podul ”Paloșanu”. M-am gândit în drum spre casă la modul cum supravețuiesc unele nume chiar și la ani buni după ce oamenii care le-au purtat sunt oale și ulcele. Podul ăsta, din câte a aflat și Wili din familie, a fost construit pe la sfârșitul secolului trecut de către bunicul patern. Moșu’ era, din câte am înțeles, un mare pișicher. A observat că de fiecare dată când veneau spre târg, țăranii din Gherăiești, Hemeiuși, Gârleni, Racova, Buhuși, șamd, aveau probleme cu părâul acesta micuț, dar care se trezea să se umfle când le era târgoveților lumea mai dragă. Și atunci, ce s-a gândit bătrânul?
copilul s-a răsucit în pântec până i s-a înfășurat cordonul ombilical în jurul gâtului.
așa ni s-au înfășurat nopțile. știam că orașul acela nu primește cianotici. curioasă senzația că nu te primește nimeni. ca atunci când mama face tot posibilul să te dea afară din pântec și împinge de tine cu ultimile puteri. și străzile oho da și străzile pline de sicrie cu interfon nu orice mort vrea să fie trezit la orele alea din noapte.
quenotte îmi spuneai mi-e foame. quenotte îmi spuneai vreau să te simt în mine. după o vreme mâinile au început să miroasă a frida. oamenii ieșeau pe rând clătinându-se. apoi n-a mai contat. ți-am pipăit buricul apoi coapsele. apoi te-ai crispat. mâinile miroseau a apă sărată.
cel mai frumos lucru e:
când mâncăm împreună iar eu îți aduc o cană cu apă
Campania electorală a început, orașul e invadat de banere, concerte și difuzoare prin care candidații își fac cunoscute intențiile politice.
Cum părăsești orașul, agitația electorală scade direct proporțional cu distanța.
Dacă pînă la Sagna se poate circula în condiții relativ bune, spre Bîra cratele din șosea te fac să te întrebi pe ce suprafață a lunii ai asenelizat.
Cîmpurile patriei sunt aproape pustii. Ici colo mai vezi un tractor sau un plug tras de cai. Singurele semne ale agitației electorale sunt posterele de pe stîlpii de iluminat din care îți zîmbesc, mai oficial sau mai cum i-a pus fotograful, candidații locali.
changes
Sunt redus la cea mai simplă expresie a vieții. Respir. Ai crede că e simplu dar și pentru asta lovesc cu pumnii în piept ca într-un televizor stricat.
Cel mai important lucru pe care l-am învățat la liceul catolic a fost de la un preot profesor de latină. Ne întreba rînjind unde e raiul și iadul. Ridicam ochii spre cer dar nu ajungeam niciodată la capăt. Scormoneam pămîntul dar nu ajungeam niciodată centru.
Preotul rînjea din nou ne spunea că raiul și iadul sunt niște stări continue ca de exemplu iadul e o stare continuă de neputință.
Comentarii aleatorii