ce rost are să mai scriu poeme?
într-o zi ne vom simți mai singuri tocmai pentru că le-am scris
mă-ntreb dacă nu am deschis din greșeală o carte când paginile ei aveau febră,
înghesuind cocorii până vor fi o frunză galbenă
mi se face frig
un frig de castan
probabil mi-e foarte dor de tine
într-o altă zi am aflat că port numele unui bărbat, catalina fiind prietenul lui ovidiu rămas la roma
am văzut că o insulă și un ciclon poartă numele meu și am râs
la început n-a fost ciclonul ci trecerea unei rochii lungi.
o falie roșie
șuvițe de iederă neagră
secunde anacruzice
în mijlocul oceanului, o femeie frumoasă rotindu-și brațele deasupra apelor
ochiul de jad țintind țărmul
nici un hurricane să nu treacă deasupra
dimineața nu pot respira amplu, am sentimentul că îmi fug sori cu plete albastre prin piele și îmi închid porii, amețindu-mă până la alunecări în abis.
aș vrea să mă trezesc ca după un dans acvatic, să devin lucidă și neînchipuit de vie, câteva minute doar, atât cât să pot uita amprenta celor duși, amprenta lor aici, înăuntrul meu.
pot spune în fiecare secundă cine a trecut prin viața mea și nu mai este. cine a atins cerul și nu s-a mai întors decât pentru a mă trezi din somnul meu verde.
mi se întâmplă prea des să aud caii morții în galop, să mă asurzească nechezatul lor plin de fericirea că au mai prins un suflu pentru celălalt tărâm.
în dimineața asta mi-aș fi dorit un bărbat care să mă privească altfel, ca pe un copil.
mâinile lui să-mi atingă discret degetele, așa ca și când m-ar învăța să fac ceva. să ne așezăm unul lângă celălalt, pe scări. eu să oftez scurt, el să-mi împărtășească oftatul -
împărțim aceeași boală ne purtăm de grijă. când umărul său se lasă ușor într-o parte să-mi sprijine tâmpla, e dimineață.
Casa de lemn a bunicilor, cu târnaţul plin de muşcate, era în aceeaşi curte cu casa noastră. Seara, după ce mă întorceam de la joacă, mai întâi treceam pe la ei. Stăteam pe lângă buna Ilina, până deretica prin casă. Mă aşezam pe laviţa de la fereastră şi o urmăream cu atenţie.
-Vezi că, în zori, merem să culegem flori, cât îi rouă pe iarbă! Fetele care păşesc în dimineaţa de Sânziene prin iarba cu rouă vor fi tare faine. Mai ştii ce ţi-am povestit despre sărbătoarea de Sânziene?
Mie nu îmi plac vrăjitorii şi sunt în asentimentul celor din cetate care consideră vrăjitorie actul magic al celor ce cred în eficacitatea cuvântului și a ritualului acestuia.
În sfârşit! Astă seară vrăjitorii vor fi condamnaţi. Fireşte, nu fără o dreaptă şi prealabilă judecată. Proba apei, cred şi eu, este cea mai eficace în deconspirarea acestui nucleu, a acestui creuzet menit să dea fiinţă unui mozaic cultural, al cărui rezultat final să fie viziunea proprie asupra temei, marea libertate de exprimare.
Comentarii aleatorii