Ne invităm mereu. De fiecare dată când ne întâlnim, unul dintre noi lipseşte. Acum, în sfârşit, suntem faţă în faţă. Două feţe ale aceleiaşi monede. Identice. Dar diferite. Între noi – Ianus. Şopteşte ceva. Parcă … Nu contează.
Variantă.
Ne invităm mereu. De fiecare dată când ne întâlnim, unul dintre noi lipseşte. Acum, în sfârşit, suntem faţă în faţă. Două feţe ale aceleiaşi monede. Identice. Dar diferite. Între noi – Ianus. Şopteşte ceva. Parcă despre moarte şi viaţă…
Stau și mă uit la haosul de pe masa mea de lucru. Mi-am luat-o mare ca să am loc. Toată copilăria mi-am dorit o masă mare, ceva enorm, să pot să mă desfășor. Simțeam nevoia spațiului meu vital (ce aiurea sună) și acum e atît de încărcată, plină cu tot felul de lucruri. Interesant e faptul că lupta aceasta pentru spațiu ar fi trebuit să o duc nu spre înafară ci mai degrabă spre înăuntru. Nu sînt lucrurile cauza senzației de strîmtorare. E mai degrabă plaga aceasta a acumulării dezordonate. Dacă ar fi să văd ce s-a acumulat astăzi,... da, un cablu scurt ethernet, un cablu USB, vechea mea priză cu telecomandă, o monedă interesantă în valoare de doi dolari canadieni, o pungă de hîrtie cu conținut pe care nu îl știu exact acum, și cam atît.
mi-aduc aminte de tremurul oanei când recita
sau de plictiseli comune nouă
de franchețea ei sau tăcerea îngăduitoare
și de talibanca micuță de care eram atras
era tunsă scurt teribilistă cu ochii plictisiți
înțelegători frumoși
știe ce vrea de la un poem
dar eu nu sunt poem eu sunt un lămâi
la restaurant a sunat adriana
mi se descărca telefonul dar am răspuns
ea ar fi înțeles
mihai m-a sunat sâmbătă pe la 1.00 a.m. vroia
ceva sau se simțea singur
el a zis că e la o băută dar nu se auzea nimic
a început încurajându-mă
am pus piedica la loc
mi-a citit versuri eu l-am rugat
i-am lăudat un poem și a fost bine altul nu mi-a
plăcut și era în luceafărul
ana maria o să ajungă departe
discretă studia tot când recita
cât de mult e între mine și anii de liceu
Tărăbuță s-a sinucis cu dentocalmin. Au crezut că doarme.
Capul stătea pe masă restul corpului pe un scaun cu tapițeria roasă. Lîngă cap o sticlă de komando. Pe Tărăbuță nu-l dureau dinții nici măcar nu-i crescuse vreo măsea de minte.
Au vorbit despre el mult timp. L-au curățat i-au pus pantofi noi și l-au agățat de bar. Venea cîte unu: komando pentru Tărăbuță. Pînă și ăia care nu-l cunoșteau au vorbit. Dădea bine să ai un prieten mort. Bine nu neapărat prieten dar făcea mult că au auzit de Tărăbuță.
Tărăbuță nu s-a sinchisit și-a văzut mai departe de moartea lui. Își lăsase la ușă pantofii. De fapt pantofii lu mă-sa pe care îi purta de vreun an că n-avea ce să-ncalțe. Vara era mai simplu vara umbla în șlapi. Așa umblau toți studenții de la filosofie zicea el.
1. Person on the flight next to me from LAX was deaf. He was cool. Of course, he let me know he was deaf AFTER he helped me stow my carry-on bag .. which had all my sign language books.
2. I walked into a Links of London in London. Mind = Blown. Then I had a dream about it.
3. The temperature in London. Crisp and Lovely.
4. The temperature in Bucharest. Skull-crushingly cold .. but I love it! My pea-coat actually has a purpose now.
5. Did not get felt up by the TSA, and all security went by pretty swimmingly. (exception: see below)
6. Watched “Never Let Me Go” on the plane. Then slept 8 hours. It was awesome.
7. Leeched some free internet at Heathrow for 10 minutes.
Comentarii aleatorii