să simți fiecare gând al său diferențiat în fibra chakrelor, și pulsația gândurilor să îți răscolească pântecul și inima și să nu ai voie să îi spui nimic, pentru că te aștepți la și eu ce ar trebui să răspund
să îi spui, niciodată să nu te porți imatur cu o fată, pentru că, mai devreme sau mai târziu, ea va pleca.... și el să îți spună, și morala
să îl dorești până la înduioșare, fără orgolii, fără neliniști, ci pur și simplu să îți țâșnească lacrimile din ochi și să ți se pară firesc să plângi și el să lipsească pentru că nu va fi ca vreodată să vină
să îți împarți dragostea: cuiva, mintea, altcuiva, trupul, altcuiva, imaginația, pe când inima ta să fie ocupată de cineva cu mâini și picioare lungi de lumină, și să nu știe nimeni, nimeni
cel mai mult mă enervează că nu pot să-mi aduc aminte care a fost primul gînd mai important.
*
în clasa întîi am fost eroul satului. l-am prins pe barabulă furînd cărți de la căminul cultural. mi-au spus atunci că sunt un adevărat fiu de tovarăș mi-au dat o carte de colorat. o țin minte și-acu tan-gram pe prima pagină avea un cocoș pe care trebuia să-l colorez în ziua aia tata s-a îmbătat și a dormit în lăptărie. eu aveam buzele mov de la dude.
Afișul este un koncept Altaiyr. Mulțumesc, Vlad Turburea!
Jurnal de interpret:
De multe ori am avut sentimentul că atonalismul a fost expresia unui suflet bulversat. Observând cu finețe aspecte ale interiorului (uman) în epocă, dezechilibrul e predominant în căutarea culorii de dincolo de culoare (Picassso, Soutine, Modigliani ), în căutarea zilei de dincolo de zi, într-o prelungire până la extrem, din curiozitate sau chiar din necesitatea din care valorile își rup carnea și timpul să lase o urmă în istorie, dincolo de interesul mărunt, egoist.
de la o vreme lucrurile au început să meargă bine. dimineața în camera mea e cald ca într-o patiserie îmi imaginez trupul tău un fel de ștrudel cu mere numai bun de pus la pachet. mă trezesc pe furiș tu încă dormi ai gura întredeschisă. mă plimb prin casă pînă se face lumină. la ora șapte străzile se umplu de oameni. oameni confuzi oameni siguri oameni plini oameni grăbiți torente de oameni. îi văd pe toți prin aerul înghețat respirația lor se ridică în spirale cerul se aburește copiii desenează cu degetul chipuri rudimentare. uneori toți oamenii ăștia înfofoliți mi se par niște pui refrigerați ca ăia din baxul pe care-l cumpăr în fiecare vineri de la kaufland și care nu încape în nicio sacoșă.
fir-ai tu a dracului de vită numai atîta apă mi-aduci?
vita se retrage sfioasă dispare după ușă apare cu o cană de-un litru.
un gîlgîit scurt ochii copiilor holbați pe mărul lui adam mărul lui adam urcă coboară. urcă coboară.
limba tăticului atîrnă ca mileurile pe mobila roșie.
fir-ai tu a dracului de vită atîrnă de limba tăticului ca o poftă.
limba tăticului plescăie apoi dispare după dinții de culoarea cleiului.
vita se retrage sfioasă dispare după ușă. soarbe ce-a mai rămas pe fundul cănii.
un gîlgîit scurt dă capul pe spate ochii copiilor holbați pe mărul lui adam mărul lui adam urcă coboară. urcă coboară.
*
i-o fi rece îmi spun. și nici măcar o pernă sub cap.
Comentarii aleatorii