Cine nu are prieteni să și-i cumpere... pe bani puțini, să plătească pogonul de lumină și mizerie din alții, oricum, atunci când ești beat de durere îți torni singur paharul pe genunchi, dar măcar nu trebuie să-ți ceri și scuze pentru asta. Drumul spre casă duminică seara e mai lung decât în alte momente, e labirintic, ca și cum s-ar scutura din încheietura coapselor o tăcere săracă în vitamine, calciu și săruri, e un cimintir al iubirilor imposibile... pe ecrane uriașe e proiectată aceeași secvență în care el o sărută pe ea, ducându-se apoi să moară pe frontul de vest sau de est ...
mitul perechii perfecte l-au inventat să ne dea frustrări / să acceptăm primul pahar, oferit la întâmplare / potolirea setei / nu mă pot păcăli / însetarea face mai dulce apa din oază /răsplata / dacă în pahar este vitriol, atunci mori fericită sau regreți că ai băut? / dacă e vitriol nu mori /în toate există antidot /e paharul din care trebuia să bei iar tu, un vitriolic /dacă nu?/ cupa ce ți-era destinată dintru început are să te vindece/ cu condiția să o găsești / nu mori, ci omori pe alții / bumerang
nici moartea nu trebuie luată în tragic, eu nu înțeleg de ce lumea plânge, îmi poți da tu un răspuns?
noaptea îmi simt inima ca o vulpe hăituită în propria vizuină. noul meu vis e că stau pe un pat de spital o asistentă mă dezbracă încet de frică dragostea mea se înfige în creier tot mai adînc să n-o găsească nici o perfuzie. mă trezesc într-un întuneric complet de fapt nu-mi dau seama dacă el e complet sau dacă mă face complet.
apoi marea debarasare începe. ne scoatem morții îi aranjăm frumos în fața blocului. auzim mașinile gunoierilor cum îi ridică atunci înțeleg. dincolo sînt concasoare și tot felul de utilaje care ne transformă în diamante. e frumos să sfîrșești așa ca o piatră rară pe degetul unei femei.
Comentarii aleatorii