într-o zi o să-l eviscerez pe dumnezeu și-o să-i mănînc organele multora o să le crape maxilarele de poftă.
nu știu unde am învățat atît de multe lucruri inutile. nesiguranța crește în mine ca un chist gigant inoperabil nu-mi rămîne decît să trăiesc în simbioză cu el ca un rechin cu peștele pilot lipit de pîntec mai am încredere doar în furnici sper să-și facă treaba conștiincios și să adune din mine cele trebuincioase mușuroiului.
pe balcon ceașca de cafea se umple cu musculițe mă enervează de fiecare dată trebuie să strecor cafeaua și pierd amănunte importante cum e zațul în care aș fi putut ghici pe cine mai iubești mîine.
Afișul este un koncept Altaiyr. Mulțumesc, Vlad Turburea!
Jurnal de interpret:
De multe ori am avut sentimentul că atonalismul a fost expresia unui suflet bulversat. Observând cu finețe aspecte ale interiorului (uman) în epocă, dezechilibrul e predominant în căutarea culorii de dincolo de culoare (Picassso, Soutine, Modigliani ), în căutarea zilei de dincolo de zi, într-o prelungire până la extrem, din curiozitate sau chiar din necesitatea din care valorile își rup carnea și timpul să lase o urmă în istorie, dincolo de interesul mărunt, egoist.
Scrisul meu nu are o formă anume, nici sens, având în vedere că locuiesc într-o pâlnie gigantică la un etaj superior; sunt singurul om, pe plaja de tablă, cu multă rugină, iar mâinile, la fel şi picioarele, sunt prinse în lanţuri, legate cu sârmă oţelită; ca un om singur ce sunt, îmi place să observ, mai ales că sunt legat, nici nu ţin minte să fi fost altcumva vreodatâ. E cald, tabla arde, bucăţile de rugină la fel. E cald, aerul e sărat, adierea vântului e aridă. Mă decojesc ca un ou, coaja se crapă, bucată cu bucată, fisuri adânci, fante negre pe cutia craniană; Din corpul meu de metal, se desprind plăci de diferite mărimi, ruginite, care cad cu sunet grav, uneori ascuţit.
Mie nu îmi plac vrăjitorii şi sunt în asentimentul celor din cetate care consideră vrăjitorie actul magic al celor ce cred în eficacitatea cuvântului și a ritualului acestuia.
În sfârşit! Astă seară vrăjitorii vor fi condamnaţi. Fireşte, nu fără o dreaptă şi prealabilă judecată. Proba apei, cred şi eu, este cea mai eficace în deconspirarea acestui nucleu, a acestui creuzet menit să dea fiinţă unui mozaic cultural, al cărui rezultat final să fie viziunea proprie asupra temei, marea libertate de exprimare.
Şi ce mai fac? Nu am fraţi ori surori de lapte să mă întrebe. Dorm de boala singurătăţii. Dorm singură în patul meu ca un coşciug provizoriu fiindcă are tăblie de lemn bej- caramel. Dar nu e dulce deloc şi în visele mele unii tot mai cântă hora pisilica fiindc-a murit pisica. Nu mă vizitează nimeni la ceai să îi ofer dulceaţă de nuci verzi în farfurioara de sticlă pentru dulceaţă, nimeni la cină să îi aşez tacâmurile elegant pe suportul special din serviciul de masă.
Comentarii aleatorii