jurnal

imaginea utilizatorului emiemi

matchu pitchu

Fiecare poveste începe cu tatăl nostru. Care e în cer. Adică pe rîndul trei a doua cruce.

*

Pînă-ntr-o zi mi-a fost frică să urc în pod. Mai întîi era scara cu picioare subțiri ca picioarele cailor de curse. Apoi la intrare cuibul de viespi. Le vedeam corpurile lor hidoase și începeam să tremur. Apoi bunicul le-a afumat cu bălegar uscat și frica mea a dispărut. De-atunci alung frica cu bălegar uscat.

Proză: 
imaginea utilizatorului Vali Slavu

Petru lui Petru

Petru [greacă] petros= piatră

Photobucket

Acte îngălbenite de vreme, păstrate într-o cutie de carton. Unele, atât de vechi, încât par să se sfărâme sub mângâierea degetelor. Pe ele, nume ale celor care nu mai sunt decât ramuri ale arborelui meu genealogic.

Citesc pe un carneţel cu scoarţe cafenii:
„Carnet de asigurare
pe anii 1941-1944
al asiguratului Helj Petru III
născut în anul 1901”

Proză: 
imaginea utilizatorului Younger Sister

Tălmaciul

Dansul marmurei

”Eu sunt limba pietrei care gândeşte, iar gândurile ei, în mari bucăţi de aer vorbite sau în iuţi crivăţuri rostite, de vrei să auzi şi pentru tine le zic.”

...păienjeniş, putregai, pretutindeni

de ce nu-mi vorbești? întreb umbra

umbra se chircește printre vrejuri strivite de furii mii de aşchii
eideză a unor rânduieli nerostite coada dragonului s-a frânt
peste pământ durerea, neputinţa, dar mai ales teama,

platoul, asemenea unui atol, refugiu printre valuri rostogolite de stânci

rece metalul sfâşie carnea palmelor păsări furioase se năpustesc, îmi sfâşie stomacul, faţa, zdrobite de vânt pleoapele sângerează, nu pot continua, încrâncenarea furibundă a nevăzutului Shylock, încet, infinitezimale, secundele trec, las cablurile din mâini, aceasta va fi clipa în care

Proză: 
imaginea utilizatorului Vali Slavu

Obiceiuri de îngropăciune în Valea Jiului

Pentru neuitare

„Pământ avar,
e-aşa puţin din tine-n noi
şi-aşa curând
ne ceri puţinul înapoi…”
(Vasile Bogrea)

Când dangătul clopotului din turla bisericii se aude de trei ori, mă întreb cine a murit. Am moştenit acest instinct de la buna, fie iertată. Când auzea clopotul, începea să-şi dea cu presupusul: ba c-o fi Crăciunescu „hăl bătrân” (buna, la cei optzeci şi ceva de ani, era încă tânără), ba c-o fi cineva de sub coastă, că acolo cântase ciovica, de numa-numa. La auzul ciovicii nu poţi să nu te îngrozeşti. E semn clar că anunţă moartea cuiva, la fel cum e şi cântecul „cocoşesc” al găinilor. Odată cu moartea fiecărui cunoscut, simt că moare câte puţin din mine.

Proză: 
imaginea utilizatorului Madalina Cauneac

Ultima zi din martie

Salonul 9

La cât de frig e, aș putea să fac poezie. N-am timp azi. Am vrut să mananc înainte să plec din casă, însă frigiderul era gol. Mi-ai lăsat doar apă. Și aia a înghețat. M-am uitat în dulap, mai erau niște cereale de pe vremea când încă mai stăteai aici și-mi desenai piese de puzzle pe masa din bucătărie. Am amestecat gheața cu cereale și am mâncat. Pe lingură era scrijelită inițiala ta. Mi-am adus aminte de dimineața când ne-am cumpărat două linguri, două furculițe și un cuțit. Pe fiecare ai scrijelit inițiala mea și apoi pe a ta. Râdeam ca proștii. Nu, râdeam ca proasta în poala ta, vedeam dincolo de linia orizontului. Dar asta era atunci, acum clădesc fortărețe din visele lăsate baltă.

Proză: 

Pagini

Subscribe to jurnal