te-aş recunoaşte oriunde sub orice formă ţi-ai ascunde firea o domnul meu atât de puternic îndurând minciuna spectacolul unor naturi ce doar primind gândirea au căzut în puţul fără de sfârşit al pierderii de sine prea mici la suflet în spaţiu atât de mare găsit-au rezolvare în a distruge puţin câte puţin din toate căci universul de prea plin trezeşte viciul
sau poate altul e motivul unei lungi îndurări nedrepte eu doar ştiu cum tu profesore ai stat să mă înveţi a fi-ul meu a-l contura din piatră a-l face foc până răsare chipul apoi pe rând şi vânt şi apă azi simt vorbesc din ce în ce mai bine încă nu-s eu ce pot ce vreau în libertatea de mişcare cu greu şi cu eforturi mari de tine obţinută pentru mine
I haven’t done it for 20 years but I’m sure it’s eaaaaaaaaaaaaaasy.
I just started a small electrical fire in my grandmother’s apartment and short-circuited every plug in her house.
January 28, 2011
And she’s still really really happy I came. I think
So, who decided to plug in the one item she brought that needs a voltage converter? Noemi did. And then it started smoking. And smelling. And I kinda sat there staring at it (I blame sleep deprivation). Then I noticed none of the plugs in the house worked. Then I calmly freaked out.
NO WORRIES! Says Buna Meri. Just fix the switchboard thingy. I haven’t done it for 20 years but I’m sure it’s eaaaaaaaaaaaaaasy.
E cinci de fapt puțin trecut de cinci stau pe o piatră din vechiul dig. Doi pescari spintecă aerul cu nuielele apa se lovește de mal ca și cum s-ar ciocni doi oameni pe stradă. Oh apa această prietenă liniștită care m-ar putea scoate din orice încurcătură.
În spatele meu digul în spatele digului stadionul. Se înserează trebuie să-mi încropesc un adăpost.
Într-o noapte am dormit înfășurat în folie de aluminiu străluceam ca un felinar de mine se agățau toate insectele. În altă noapte m-am trezit înconjurat de cîini mă lingeau de parc-aș fi fost unul de-al lor.
De pe mal pescarii seamănă cu doi bănuți de aramă. Mi-a crescut părul. Mi-au crescut unghiile. Mi-au crescut frunze și solzi.
În spatele meu digul înalt cît să oprească orice revărsare de oameni.
Am prins, trenul de noapte. Ăla ploios.
El a luat cu mine, înapoi și frigul și ploaia. Acum e senin, dar tot departe. Mi-au înghețat picioarele și le las așa.
Poate câteva poze făcute la un geam pătat și ud o să-mi arate ceva mai frumos decât este afară. Cu căștile în urechi fac trafic cu țigări și dau mită câteva pachete. Apoi îmi aprind unul întreg. Sunt curios cât de frig este și acolo... Cel mai probabil o să vină cu mine frigul. Nici o problemă! Găsesc eu câteva haine care să mă încălzească. Și o umbrelă care să mă poarte undeva.
Cred că a venit iarna...peste tot.
Azi e o zi kamikadze. Fiecare ar trebui să-și facă rost de o zi kamikadze. În care să-i provoci pe toți să nu mai existe. O zi în care să te așezi pe marginea patului și să aștepți. Nu contează ce, doar așteptarea e importantă. Eu aștept să facă liniște vocile din capul meu.
Frig, foarte frig. Fumez și tremur necontrolat. Dimineața e un câmp de vânătoare înghețat pe care aleargă câini cu oameni-iepuri în gură. Semiîntuneric. Blue american. O senzație stranie de oraș părăsit în care caut morții prin buzunare. Nu-mi dau seama dacă am ochii întredeschiși ori dacă astăzi rația de lumină s-a redus la jumătate. And i say thank you mom. Hy mom.
Exercițiu de imaginație: astăzi sunt Hitler. Orice om e un fel de Hitler, altfel n-ar putea să-și vadă de viață.
Comentarii aleatorii