Departe, departe, albastru jos, albastru sus, imagini de vis; câte o bucată de țărm abruptă și maro, alta lina și verde. Nemurire.
Dor de maica mea, un dor nebun, nebun. A fost al doilea mare dor . Aveam douăzeci de ani și scriam :
"ești atât de departe iubită mamă
că aici fără tine nimic nu-i frumos;
sunt liber să zbor pretutindeni sub soare,
dar mie mi-e dor de o dare de seamă
și aș vrea să transform uriașul Toros
in brațele tale și-al tău suflet mare."
Coboram în camera mea, frânt de muncă ( camera 21, urâtă , mică și friguroasă ), mă puneam în pat, stăteam acoperit cu patura doar 15-20 de minute cât să nu mă ia somnul, apoi scriam. Gânduri cu rime (nu știu de ce), cele mai multe, atunci le-am așternut.
Azi noapte am adormit cu mult după ce ai adormit tu. Pur și simplu am stat și te-am privit. Cam așa fac atunci cînd sunt nesigur. E felul meu de a mă convinge că hainele îți vin bine că ești frumoasă că voi găsi fire de păr tot timpul pe pernă ca să-mi dau seama că această casă e locuită.
La început ai sforăit nițel. Mi-a venit să te prind de nas așa cum făceam cînd dormeam cu bunicul. Bunicul își umfla puțin obrajii dădea din gură ca și cum ar fi mîncat apoi se întorcea pe partea aialaltă.
Pur și simplu am stat și te-am privit. Am vorbit cu mîinile tale și cu cerceii tăi pentru că ție n-am putut să-ți spun nimic. Mi-am imaginat că visezi niște animale cu urechi lungi mai lungi decît corpul. Am zîmbit prostește. Chiar tu ce visezi? Cum sunt oamenii pe-acolo?
dorin cozan e trist în această după-amiază de vară. a masticat un morcov, dar melancolia nu îl sloboade...mi-e drag, așa, umărul bărbiei lui are ceva din semeția elenului. o, Tristule alb, ce ai?
- nu știu ce am…prorocește
dorine, tu știi. eu nu pot decât să te iubesc
-dar tu tu nu mă iubești. sunt așa ….sunt urât
dar frumusețea sufletului tău? dar scuarul în care te-am luat de mână și am aplecat ochii suav? îți amintești ce frumos era totul? Suavul meu …
uite
dacă ții la mine
în adâncul tău
da
vreau
da
emoticons
Ai plecat cândva de acasă, ai mers pe străzi în care oamenii erau mici, îngrețoșați, grupați ca literele alfabetul chirilic.
Fiecare om poartă o sabie. Tu aveai un pistol. O armă cu o țeavă lungă pe care o poți descărca dacă nu-ți place ceva. Dacă nu-ți place părul oamenilor. Dacă nu-ți place mersul oamenilor.
Dacă nu-ți place mersul trenurilor, când trec. Dacă nu-ți place mirosul de mort îmbălsămat.
Simțea că se înăbușă. Deschise fereastra și trase adânc în piept. Plămânii i se umflară ca două burdufuri de acordeon. Era noapte. De undeva se auzea un bețiv cântând. Imnul național. Sau al vreunei echipe de fotbal. Total irelevant. În ziua aceea avusese accident soția lui. Hematom cerebral. Primul lucru pe care îl făcu atunci când veni de la spital: vomită! Apoi îl apucă un tremur.
Comentarii aleatorii