clopotul bătea întotdeauna la ore fixe
la ore când se întâmpla ceva important tătaia spunea că e ceasul lui dumnezeu
e bine să ai un ceas de ăsta așa nu uiți pe nimeni
la ora doișpe bătea un singur clopot lumea se oprea din treburi
și pironea ochii spre cer eu mă gândeam că dumnezeu ăsta tre’ să fie un tip
destul de mare ca să-i privească pe toți în ochi
ma cățăram pe gard știam că vine autobuzul îl vedeam icnind ca un balaur
în pântecul lui oamenii stăteau cuminți pe scaun îl vedeam pe tata el mă vedea și-mi făcea cu mâna balaurul umplea drumul de praf se oprea taman în centru cu mare pufnet
mihai e clăpăug. toți râd l-au poreclit mihai viteazul. urechile lui îi acoperă capul ca o bundiță. mă întreb dacă nu și-a dorit vreodată să fie dumbo și să-și ia zborul. cântă în centru la acordeon. uneori falsează o ia de la capăt. uneori își șterge ochelarii. uneori oamenii îi lasă bani în carcasa acordeonului. uneori alți oamenii îi fură banii atunci se bâlbâie de ciudă. strânge acordeonul de parcă i-ar sugruma. rânjește. și urechile lui clăpăuge rânjesc. în creier uneori răzbunarea e atât de hrănitoare încât nu-ți mai trebuie mâncare două trei zile.
Șuierul hipnotic al apei pulverizate. Eliberată dintre stânci, o pulbere fină, rețeaua de vapori, unește marginile abisului, aidoma unei pânze de păianjen. Este locul unde se întâlnesc cele trei izvoare, spre a forma albia unui afluent mai mare. Dintr-un sâmbure încolțește și crește, răzbate urzeala, structura, culoarea, cel ce pare menit să continue, misterul călătoriei. Apa coboară, formând vortexuri în spirală, în rotire continuă, permanent spre a-și reface structura, reflectă memoria mişcării, prin proporţii de forţă, secvenţe, tipare.
și au venit. au venit zorii cu urme de vomă la gură. mi-a mai rămas nebunia. și obsesia. și lipsa ta. o pajură mănâncă din coapsele mele. lipsa ta e o pajură ce mănâncă din coapsele mele.
până să înțeleg că plouă trăsnise de trei ori. cerul se lumina ca și cum mi-ar fi arătat fundul în batjocură. ploua cu gheață.
tremuram. treceam prin oameni transpiram. dacă tăceau toate lucrurile puteai să auzi lipsa ta. lipsa ta bătea ca o tobă atriile mele să făceau derviși rotitori.
și am făcut dragoste. o vreme am stat lipiți unul într-altul apoi am amețit. nu mai voiam să plec din tine nu mai voiai să pleci din mine. am ejaculat. ți-am lăsat ție ultima suflare.
copilul s-a răsucit în pântec până i s-a înfășurat cordonul ombilical în jurul gâtului.
așa ni s-au înfășurat nopțile. știam că orașul acela nu primește cianotici. curioasă senzația că nu te primește nimeni. ca atunci când mama face tot posibilul să te dea afară din pântec și împinge de tine cu ultimile puteri. și străzile oho da și străzile pline de sicrie cu interfon nu orice mort vrea să fie trezit la orele alea din noapte.
quenotte îmi spuneai mi-e foame. quenotte îmi spuneai vreau să te simt în mine. după o vreme mâinile au început să miroasă a frida. oamenii ieșeau pe rând clătinându-se. apoi n-a mai contat. ți-am pipăit buricul apoi coapsele. apoi te-ai crispat. mâinile miroseau a apă sărată.
cel mai frumos lucru e:
când mâncăm împreună iar eu îți aduc o cană cu apă
Comentarii aleatorii