Afișul este un koncept Altaiyr. Mulțumesc, Vlad Turburea!
Jurnal de interpret:
De multe ori am avut sentimentul că atonalismul a fost expresia unui suflet bulversat. Observând cu finețe aspecte ale interiorului (uman) în epocă, dezechilibrul e predominant în căutarea culorii de dincolo de culoare (Picassso, Soutine, Modigliani ), în căutarea zilei de dincolo de zi, într-o prelungire până la extrem, din curiozitate sau chiar din necesitatea din care valorile își rup carnea și timpul să lase o urmă în istorie, dincolo de interesul mărunt, egoist.
în a doua zi de paști a murit tanti. din ea n-a mai rămas decât mirosul hainelor de măicuță și gustul conservelor germane de pește. în sos tomat. înainte de 89 le primeam ca pe niște delicatese nemaivăzute. cam atât rămâne după un om. mirosul și gustul. dar și alea până se tocesc simțurile.
a mai rămas și o cutie pe care scria gateau de riz în care mama ține și-acum zahărul.
atunci am aflat diferența dintre cimitirul belu și cimitirul din rotunda. în cimitirul belu e curat și liniște. la cimitirul din rotunda în gura porții marinoaicele râd de felul în care plângi. pe marinoaice le știe tot satul. bărbații lor s-au prăpădit pe șantier. acum la fiecare mort ele râd și vorbesc de-andoaselea.
nu reușesc să trec peste frunte. nu văd soarele ud, se-ntâmplă să plouă de prea multe ori când nu dorm, se întâmplă să fie alt sens de rotație a umbrelor și alte meridiane de parcurs. îmi lipesc ochii de sticlă. fiecare deget desenează altă linie a apei. aș traversa o mare, aș fi precum Navigatorul, de jur împrejurul urmelor de țărm. nu m-aș apropia decât la ora când orașul s-ar descoperi nud și singur. aiurez.
sunt aici, stau în spatele meu. răstorn soarele pe genunchi. îi povestesc despre hexagonul umbrelor.
O întâlnire recentă, pe stradă, peste ani. Ne-am recunoscut. Cei ce au fost prin Piaţa Universităţii, atunci, parcă în altă viaţă, se pare că se recunosc instantaneu. Ea, profesoară de istorie. Ieşită de pe băncile facultăţii în ’89.
La o cafea am stat, un timp, tăcuţi.
Avea o privire stinsă. Ba nu, concentrată înspre niciunde.
într-o zi vom uita cum ne-a fost bine sau rău dacă ne-am trăit viața așa cum se cuvine dacă ne-a fost foame ori dacă am avut amîndoi mîinile vinete.
mi-e puțin frică de liniștea care-o să vină poate căutarea poate plecările înmulțirile despărțirile poate prietenii care au căpătat chip dintr-o dată pentru ca apoi la stația următoare să încerci să-ți aduci aminte cum arată și nu mai poți poate astea sunt tot ce avem în comun.
dacă mă întrebi unde aș prefera să fac dragoste ți-aș spune în cornițoiu în las vegas în garsoniera lu frate-miu sau în orice loc unde există oameni și ei habar nu au ce minuni se întîmplă.
îi povestesc despre hexagonul umbrelor.
Comentarii aleatorii