o biserică un loc de joacă un magazin mare în care habar n-am pe unde să intru și unde toată marfa e în maghiară un magazin mic în care mă simt ca în burta mamei cumpăr tot ce vreau un topogan în formă de elefant un dig și o apă adâncimea se măsoară tot în maghiară
1
o bătrânică șchioapă care alungă îndrăgostiții din scară lasă bilete în ușă nu aruncați chiștoacele pe fereastră inventează motive să n-o prindă moartea de una singură
2
o femeie și un copil în căruț cînd vine acasă roagă vecinii s-o ajute să urce căruțul pe scări copilul zâmbește întotdeauna picioarele altora îl vor duce acasă
3
un bărbat bine și un televizor cu plasmă seara își cumpără o bere leuven brau și țigări scumpe el nu vorbește nu are povești de spus
ai plîns puțin. apoi ai rîs.
rîsul tău a umplut toate etajele și ferestrele.
mi-ai spus că un om ca mine nu există. n-ar trebui să existe.
am zîmbit. mîncarea se răcise pe masă nici acum nu știu ce era. la început mă izbise mirosul de supă gătită la cazan. mi-am adus aminte de cele o mie de zile în care am mîncat la cantină. zilele acelea au fost cele mai gustoase din viața mea.
îmi luaseși bomboane cu alune. atunci am început să te iubesc. am povestit. despre iubitele mele. despre iubitele și iubiții tăi.
Aș spune că liniștea aceasta o pot compara cu căderea fulgilor de zăpadă noaptea, tărziu, când stau cuminte, cu spatele lipit de sobă, în intuneric, zâmbind. În pat foșnesc cele două pisici cu ochii lor verzi acum închisi. Din când în când Iza ridică capul alene si mă privește: nu-mi spune nimic, se uită, închide la loc ochii, își culcă căpșorul mic, și iar doarme. Nu mi-este somn. E a doua noapte în care prefer să stau nemișcată și să ascult tăcerea, decât să dorm și să pierd atâtea gânduri. E limpede că ai venit acum acasă: pasul apăsat, hotărât. Mă știi prezentă în întuneric. Mă știi în așteptare. Mă iei în brațe, ușoară ca o vioară. Mă strângi puternic și totuși tandru, încet să nu mă sfărâme brațele tale încolăcite în jurul mijlocului meu subțire. Mă iubești. E bine.
Ne invităm mereu. De fiecare dată când ne întâlnim, unul dintre noi lipseşte. Acum, în sfârşit, suntem faţă în faţă. Două feţe ale aceleiaşi monede. Identice. Dar diferite. Între noi – Ianus. Şopteşte ceva. Parcă … Nu contează.
Variantă.
Ne invităm mereu. De fiecare dată când ne întâlnim, unul dintre noi lipseşte. Acum, în sfârşit, suntem faţă în faţă. Două feţe ale aceleiaşi monede. Identice. Dar diferite. Între noi – Ianus. Şopteşte ceva. Parcă despre moarte şi viaţă…
Dormeam aşa într-o doară, de plictis, şi m-am trezit pe un peron pustiu cu dalele de piatră înnegrite. Iarba ţâşnea victorioasă printre crăpături, neagră cărbune. Vântul reuşea să dezmorţească plopii uscaţi din tăcerea lor întunecată, de parcă ai fi auzit mieunatul unui pui de pisică neagră părăsit, conştient precoce de handicapul lui de culoare într-o lume ostilă, un mieunat aparte, spart şi scârţâit, patetic şi amuzant totodată, cerşind parcă un strop de lapte covăsit, fiindcă laptele proaspăt este pentru pisoi tărcaţi cu boticul pufos.
Comentarii aleatorii