fuga prin arterele amintirilor mă face să apreciez mai bine relaţiile.
între munţi de zăpadă a luat foc dragostea noastră. o noapte rece de
Ianuarie, luna coborîse în borcănaşul meu cu aspirine, apa de pe
fundul paharului avea gust de aloe, aerul era plin de vibraţii.
ce e carisma? întrebasem odată. e cuptorul de pâine
îmi spusese diriginta din clasa a patra. toţi profesorii mei au murit,
îi mai văd rar prin cafenelele cosmice, fiecare un Luter ţintuindu-şi
tezele pe uşi cu vopsea scorojită. nu sînt convins că unei păsări îi
de câte ori privesc cea mai veche fotografie a tatei zâmbesc gândind cum fetița aceea îmbrobodită, cu picioare strâmbe, mâini subțiri și ochi cenușii avea să ajungă un bărbat excentric, cu o vorbă înfiptă în moalele capului, cu un miros fin al prostiei umane și de o frumusețe stranie. era ultimul copil al bunicilor, dupa miluță, rodica, rodica, maricica, lenuța și costică. pe vremuri, dacă îți murea un copil următorul avea să-i ia numele așa se face că două din surorile tatei au avut același nume. toader era cel mai mic, veronica-l învelea în pestelcă așa cum faci cu un boboc de rață iar tata a crescut printre tăvile cu plăcintă de dovleac ale bunicii. mai târziu, el a învățat-o pe mama să gătească.
Perla Canariilor,
Las Palmasul
cu plaja lui în formă de semilună
l-am îndrăgit ca pe sâmburele de pistachio.
Cântat în aria lui Jose Carreras
avea în el un farmec aparte
un bust sculptat pentru viaţa de noapte.
Nopţile-i erau catifelate ca pielea delfinilor
sosiţi ad hoc la balul mareelor
zilele aveau nudismul creolelor îmbăiate în asfinţit.
Vulcanii fierbeau sub el adjudecându-şi teama de mâine,
aerul de nesiguranţă.
Valurile aduceau la ţărm acea ambianţă fraternală a
elementelor crescute pe aceeaşi plantaţie.
În timpul acelui an cât am stat în el
mi-au intrat definitiv în ochi dunele de nisip
dinspre coasta de est vecină cu Africa
creând în mine o mini-sahară cu două oaze
îndeajunsă doar pentru a îngenunchea în rugă
şi pentru două picături de speranţă…
Uite-așa s-a mai dus o ediție a cenaclului Virtualia. Adică a X-a. Cu bune și rele Virtualia a reușit să reziste în timp și să adune scriitori sau autori importanți. Au fost pișcoturi, țigări multe, pișcotari, unii au adormit, alții au citit. Eu, recunosc, nu prea merg la evenimente, dar Alina Manole, nume de cod Alma, m-a convins să îmi mișc fundul pînă acolo. Asta ca să-l parafrazez pe Bobadil. A fost prima ediție la care am participat deci o să va scutesc de detalii tehnice și-am să vă spun cum am văzut eu. A meritat din plin, dacă nu pentru cărți, măcar pentru oamenii pe care i-am cunoscut și i-am purtat cu mine la Roman.
cînd plouă vînzătorii de lapte se ascund în gangul din piață. emil trece emil îi adulmecă oamenii sunt o trufă oamenii sunt o bucată mare de cașcaval se gîndește cît îți place ție cașcavalul. mai ales cel mucegăit emil nu știe n-a mîncat niciodată așa ceva încă unul din lucrurile pe care nu le-a gustat. probabil cînd va mai crește va merge la salpetrierre să vadă ce boli a lăsat în urmă. atunci o sa mănînce cașcaval mucegăit deși nu sunt sigur că i-ar place. emil e un copil simplu un bărbat simplu mănîncă ce-i dai doarme acolo unde-l pui. toate femeile i-au iubit constanța.
Comentarii aleatorii