în a doua zi de paști a murit tanti. din ea n-a mai rămas decât mirosul hainelor de măicuță și gustul conservelor germane de pește. în sos tomat. înainte de 89 le primeam ca pe niște delicatese nemaivăzute. cam atât rămâne după un om. mirosul și gustul. dar și alea până se tocesc simțurile.
a mai rămas și o cutie pe care scria gateau de riz în care mama ține și-acum zahărul.
atunci am aflat diferența dintre cimitirul belu și cimitirul din rotunda. în cimitirul belu e curat și liniște. la cimitirul din rotunda în gura porții marinoaicele râd de felul în care plângi. pe marinoaice le știe tot satul. bărbații lor s-au prăpădit pe șantier. acum la fiecare mort ele râd și vorbesc de-andoaselea.
Despre ce poate scrie omul mai cu drag și mai cu sârg decât despre dragoste. Primul meu amor s-a întâmplat să fie unul foarte urât. De fapt, mă exprim prost. Adică, eu proastă și el urât. S-a întâmplat cândva demult, când gândeam mult mai puține, nu că acum aș gândi mai multe pentru că femeile nu-s complexe, ci doar complicate. Dar atunci mi-a picat cu tronc într-o secundă Miță. Pe Miță l-a nenorocit Domnu’ trimițându-l pe-o stradă plină de fete. Mai mici, mai mari, mai românce, mai unguroaice, da’ fete până-n măduva oaselor și puse pe bătaie, fapte mari, karate, șotii, furat de lucernă, floarea soarelui, frăguțe și tot ce mai dibuiam noi prin gradina școlii sau pe la ceapeurile desființate. Miță venea de la Brașov și-a fost cam parașutat el, așa, grămadă, în mijlocul străzii Vale.
sunt obosit am dormit prost mă dor dinții nu mi se pare nimic nou așa ca spune mai repede s-o terminăm odată
îți place viața ta?
de acum sau până acum?
alege tu un moment.
acum îmi place.
de ce?
pentru că am părul grizonat pentru că tot ce simt intră în mine cu furie și nu mă împotrivesc atunci sunt un baraj care cedează fără vreo alarmă în prealabil pentru că oamenii de care nu am nevoie au învățat să se despartă de mine ei cad ca niște lipitori îmbuibate de sânge pentru că am o prietenă cu păr scurt și ochelari se îmbracă ciudat și vrea să avem mulți copii pentru că am învățat să nu mă tem de moarte pentru că moartea noastră se trage din teamă și viața noastră se trage din liniște.
Mie nu îmi plac vrăjitorii şi sunt în asentimentul celor din cetate care consideră vrăjitorie actul magic al celor ce cred în eficacitatea cuvântului și a ritualului acestuia.
În sfârşit! Astă seară vrăjitorii vor fi condamnaţi. Fireşte, nu fără o dreaptă şi prealabilă judecată. Proba apei, cred şi eu, este cea mai eficace în deconspirarea acestui nucleu, a acestui creuzet menit să dea fiinţă unui mozaic cultural, al cărui rezultat final să fie viziunea proprie asupra temei, marea libertate de exprimare.
Tărăbuță s-a sinucis cu dentocalmin. Au crezut că doarme.
Capul stătea pe masă restul corpului pe un scaun cu tapițeria roasă. Lîngă cap o sticlă de komando. Pe Tărăbuță nu-l dureau dinții nici măcar nu-i crescuse vreo măsea de minte.
Au vorbit despre el mult timp. L-au curățat i-au pus pantofi noi și l-au agățat de bar. Venea cîte unu: komando pentru Tărăbuță. Pînă și ăia care nu-l cunoșteau au vorbit. Dădea bine să ai un prieten mort. Bine nu neapărat prieten dar făcea mult că au auzit de Tărăbuță.
Tărăbuță nu s-a sinchisit și-a văzut mai departe de moartea lui. Își lăsase la ușă pantofii. De fapt pantofii lu mă-sa pe care îi purta de vreun an că n-avea ce să-ncalțe. Vara era mai simplu vara umbla în șlapi. Așa umblau toți studenții de la filosofie zicea el.
Comentarii aleatorii