Ați dormit bine?
Ar fi minunat să te trezești dimineața și să constați că ai scăpat de complexul ratării.
Dar cum asta nu se întîmplă ratezi tot de cum deschizi ochii. Ratezi pînă și deschiderea ochilor care nu e o deschidere cum ar trebui să fie e mai mult o holbare în gol.
Aceeași ploaie torențială îmi găurește țeasta ca o iubită pisăloagă. Lîngă balcon o cupolă gri și un burlan. O stare nedefinită de rău.
Cînd iese din uter orice prunc ar trebui să-și pună o dorință. Ca de exemplu să ajungă mai înalt decît tribunalul bucurești. Mai înalt nu înseamnă mai hidos înseamnă doar că ajungi oriunde dacă faci un pas.
Am prins, trenul de noapte. Ăla ploios.
El a luat cu mine, înapoi și frigul și ploaia. Acum e senin, dar tot departe. Mi-au înghețat picioarele și le las așa.
Poate câteva poze făcute la un geam pătat și ud o să-mi arate ceva mai frumos decât este afară. Cu căștile în urechi fac trafic cu țigări și dau mită câteva pachete. Apoi îmi aprind unul întreg. Sunt curios cât de frig este și acolo... Cel mai probabil o să vină cu mine frigul. Nici o problemă! Găsesc eu câteva haine care să mă încălzească. Și o umbrelă care să mă poarte undeva.
Cred că a venit iarna...peste tot.
dimineața orașul miroase a benzină. decît să cred că tot mirosul ăsta vine din școlile igienizate prefer să-mi imaginez că sînt primarul acestui oraș cu două artere principale una care duce spre inimă și alta care străbate tot trupul. și în fiecare dimineață organizez întîlniri cu beneficiarii de la 416 stropesc pe cîte unul cu benzină îl urc pe hotel și-i dau foc. carnea lor e bună arde o zi întreagă și fumul se înalță nesperat de mult. ăsta e felul meu de a avea grijă să nu te rătăcești. de fapt în fiecare zi ghicesc în oase în pietre în ceara de pe ochi locurile unde ai putea fi. pe o plajă avînd grijă de balenele eșuate din vis. într-un lan de lucernă făcînd poteci ascunse pentru iepuri ferindu-i în chipul acesta de pușcoacele vînătorilor.
În tren au rămas oameni, puţini...
Vocea Clarei mi se pare ciudată. Străină. Starea de confuzie persistă. Ca după anestezie, când sufletul, deși știe, cumva a aflat că suferința este benignă, ezită să se întoarcă în trup.
- Implant de informație sub hipnoză? Amintirile cui le-am trăit? Câmpul de flori, peștera întunecată... Totul atât de real! Iminența răului pe care nu-l puteam opri?
- Nu poți opri răul! - o aud pe Clara, ca prin vis, de undeva de departe... Este vorba despre conștiință. Un dat pe care-l primim atunci când care ne naștem.
- Știința binelui și răului?
bădie dă-mi o țigară. n-am. pălăria lui miroase a șobolan oamenii cînd nu mai au alți oameni să ronțăie încep să pută a șobolan. pleacă tîrîndu-se pe umăr o sacoșă de rafie ca un steag de armistițiu. el a încheiat-o cu viața cel puțin în viața asta.
mihnea nu mai are gură i-au mîncat-o cuvintele și un laminor de 16 țoli. în gît i-a crescut un tub prin el intră aerul mihnea împinge o dacie roșie aerul îi umflă plămînii ca niște pneuri. ori ca un submersibil. în interior unii au rafturi cu de toate alții sunt niște camere în care cu greu poți respira.
Comentarii aleatorii