n-am înțeles niciodată de unde nevoia asta asta de oameni. de parcă aș fi dependent de dializă. de parcă oamenii ar fi rinichiul meu lipsă.
sînt dependent de voci ca să nu aud vocile din capul meu. atunci chiar ar fi dezastru. una îmi spune boule oamenii sînt toți o apă și-un pămînt alta îmi spune că nu e adevărat alta îmi spune că din cauza mea se întîmplă toate.
dar nu poți să le pui pe toate în cîrca unui om pentru că ăla se prăbușește la dracu. ăla ori își zboară creierii ori ajunge legat de pat.
damian stătea liniștit în pătuț. în cinci luni de cînd venise pe lume nu a plîns niciodată. așa l-am găsit. nu poți plînge ceea ce nu vezi. se născuse fără ochi și taică-su apelase la mine poate îl pot ajuta. medicii de la noi habar n-aveau ce e aia anoftalmie.
m-am uitat la damian. stătea liniștit în pătuț mi se părea că e un copil de ceară așa cum vezi în ieslea de Crăciun. în loc de ochi avea doar două linii. nu poți plînge ceea ce nu vezi. brusc mi-a trecut prin cap faptul că bunică-miu nu m-a recunoscut cînd m-a văzut ultima oară. oare ce-ar fi să îngrop ochii lui în orbitele lui damian. poate unul din ei mă va recunoaște.
dacă s-ar fi născut cu nervii optici ar fi avut o șansă. dar nu.
Există în mine o așteptare, ca o punte între două clipe,
cea a primei întâlniri cu Adevărul și cea a locuirii Lui pentru totdeauna.
O așteptare consolidându-se în liniște, devenind punte de piatră
pe deasupra apelor timpului, ce nu contenesc în zbaterea lor.
Uneori, când apele devin calme și oferă chipuri ale adâncului, te zăresc…
Privindu-mă în ochi. Ființă atât de plină de tăcerea mea pentru tine,
încât nu poți fi decât ecoul acelor cuvinte ce-și caută, în Iubire,
desăvârșirea…
***
Viitorul trăiește în mine ca o ființă ce se dorește pururi copil.
Pentru el, sufletul învață acum cântecul tăcerilor împreună,
duiosul cântec de leagăn al Dragostei ce ține suspendată,
deasupra unui singur pat de pământ, o boltă cu stele.
Ieși în orice seară de duminică pe stradă, să vezi cum trec pe lîngă tine oameni îndrăgostiți, oameni singuratici care își strigă pe nume iubirile pierdute, printre plînsete, grupuri gălăgioase de tineri, copii rătăciți.
există lucruri mai negre decît această apă. ca de exemplu pămîntul de sub unghii și respirația puțind a alcool. ca de exemplu 3000 de oameni dormind pe un cîmp ca într-un fel de liturghie dumnezeu face băi de mulțime cu toate camerele reporterilor după el. ca de exemplu să vezi ciorapii unui președinte. să scoți cu excavatorul pruncii din pîntecul mamelor.
a patra zi nedormită. nu vreau să dorm nu vreau să dorm nu vreau să dorm. nu am ochi nu am mîini nu am picioare nu am mușchi care să obosească. s-au retras apele și m-au lăsat gol. mi se vede penisul creierul sufletul. nu mă mai doare.
nu mă mai doare.
Comentarii aleatorii