noaptea îmi simt inima ca o vulpe hăituită în propria vizuină. noul meu vis e că stau pe un pat de spital o asistentă mă dezbracă încet de frică dragostea mea se înfige în creier tot mai adînc să n-o găsească nici o perfuzie. mă trezesc într-un întuneric complet de fapt nu-mi dau seama dacă el e complet sau dacă mă face complet.
apoi marea debarasare începe. ne scoatem morții îi aranjăm frumos în fața blocului. auzim mașinile gunoierilor cum îi ridică atunci înțeleg. dincolo sînt concasoare și tot felul de utilaje care ne transformă în diamante. e frumos să sfîrșești așa ca o piatră rară pe degetul unei femei.
Acte îngălbenite de vreme, păstrate într-o cutie de carton. Unele, atât de vechi, încât par să se sfărâme sub mângâierea degetelor. Pe ele, nume ale celor care nu mai sunt decât ramuri ale arborelui meu genealogic.
Citesc pe un carneţel cu scoarţe cafenii:
„Carnet de asigurare
pe anii 1941-1944
al asiguratului Helj Petru III
născut în anul 1901”
rîndunică a murit într-o zi de 13. n-a murit cum moare o rîndunică obișnuită pentru că nu era o rîndunică obișnuită. era un bărbat rotofei și era un fel de șef mai mic peste filiala unei instituții. mergea împreună cu doi șefi mai mari la nunta unui prieten. un șofer beat care mergea și el la o nuntă i-a spulberat de pe trotuar. două lucruri l-au făcut pe rîndunică să semene cu o rîndunică obișnuită. zborul pînă într-un copac aflat la zece metri de trotuar și trupul chircit după ce a atins pămîntul.
Nu există lucru mai periculos ca atunci cînd un om politic ne spune că trebuie să ne simțim bine. Cred că este singurul moment în viață cînd ar trebui să intrăm în panică. În același timp chemările disperate sau alarma unui politician sînt cele mai clare semne că nu se petrece nimic semnificativ și cineva simte nevoia să rămînă cu orice preț pe ecranul interesului public. Sau mai pe scurt, poți să fii sigur că un copil ștergător de parbrize are mai multă conștiință decît un om politic.
mă grăbesc să prind ultimul metrou de parcă mi-aș prinde o venă prin care mi se administrează gentamicină. cam așa e de dureroasă imagine ta pe un peron oarecare și eu beat cu o poftă cumplită să-mi aud urletul. cu o poftă cumplită să înghit întunericul din tunel.
lucruri care nu-mi plac azi:
mașinile care parchează pe trotuar.
oamenii care se opresc în mijlocul policlinicii căutîndu-se prin buzunare și se ciocnesc de mine. ei nu știu că sîntem fragili și că tot ciocnindu-ne între noi o să ne împrăștiem ca un pumn de mărunțiș și n-o să ne mai regăsim niciodată compleți.
mesajele de la i.s.u care anunță incendii. vreau să am și eu un incendiu al meu să-i cînt de leagăn iar cînd va crește să-l trimit în lume cu toate speranțele mele.
Comentarii aleatorii