dimineața se ducea în gară număra oamenii din vagoane. în zilele acelea nu mînca. el își spunea că oamenii îi sînt de-ajuns. chiar își propunea ca din momentul acela să trăiască numai cu oameni.
femeia lui n-avea nume. de mică părinților le-a fost frică să-i pună un nume de teamă să n-o dorească toți bărbații. doar cînd era obosit îi dădea nume ca să poată visa.
el a iubit atît de mult încît ceilalți îi spuneau omul ca patru inimi. seara cînd se întorcea de lucru voma în plină stradă. voma sînge chipuri păsări și tot ce mai strînsese în el peste zi.
Ați dormit bine?
Ar fi minunat să te trezești dimineața și să constați că ai scăpat de complexul ratării.
Dar cum asta nu se întîmplă ratezi tot de cum deschizi ochii. Ratezi pînă și deschiderea ochilor care nu e o deschidere cum ar trebui să fie e mai mult o holbare în gol.
Aceeași ploaie torențială îmi găurește țeasta ca o iubită pisăloagă. Lîngă balcon o cupolă gri și un burlan. O stare nedefinită de rău.
Cînd iese din uter orice prunc ar trebui să-și pună o dorință. Ca de exemplu să ajungă mai înalt decît tribunalul bucurești. Mai înalt nu înseamnă mai hidos înseamnă doar că ajungi oriunde dacă faci un pas.
dimineața orașul miroase a benzină. decît să cred că tot mirosul ăsta vine din școlile igienizate prefer să-mi imaginez că sînt primarul acestui oraș cu două artere principale una care duce spre inimă și alta care străbate tot trupul. și în fiecare dimineață organizez întîlniri cu beneficiarii de la 416 stropesc pe cîte unul cu benzină îl urc pe hotel și-i dau foc. carnea lor e bună arde o zi întreagă și fumul se înalță nesperat de mult. ăsta e felul meu de a avea grijă să nu te rătăcești. de fapt în fiecare zi ghicesc în oase în pietre în ceara de pe ochi locurile unde ai putea fi. pe o plajă avînd grijă de balenele eșuate din vis. într-un lan de lucernă făcînd poteci ascunse pentru iepuri ferindu-i în chipul acesta de pușcoacele vînătorilor.
Nobody knows it, but you`ve got a secret smile, and you use it only for me.
Sînge, pense, atenție, verde.
Poate că unii își iubesc aproapele, alții pe sine, alții banul, alții tăcerea, alții munca. Cred că relația e cel la care te gîndești zilnic, îl înșeli, îl aștepți, te împlinește și îți cere sacrificii. De aceea aș putea zice că sunt îndrăgostită de sînge.
Pedalez, stopuri, mă bucur că frigul din iarnă și-a dat duhul după nori, acum e soare și de la etajul trei aproape simți mirosul oceanului. Am întîrziat. Nimic nou. Ziua începe cu întîlnirea de staff de la ortopedie. Mă strecor între colegii francezi și ascult cazurile de departe, căci uitîndu-mi ochelarii miopia îmi taie avîntul. Sunt studentă străină, n-o să mă întrebe nimeni nimic. Sau așa sper de fiecare dată.
fragmente dintr-un volum aflat în pregătire, realizat prin studierea arhivei familiei Enea
8 iunie 1958, Bacău
Am fost astăzi, din nou, la Serviciul de radiologie. Ceva la plămâni. Am suferit o congestie pulmonară, dar acum sunt mai bine. Wili s-a arătat îngrijorată. M-am supărat puțin pe ea pentru că le cere în ascuns, puținilor prieteni pe care îi mai am, să mă sfătuiască a lucra mai puțin. Avem însă nevoie de bani.
Am luat legătura cu tov. Ștefan Georgescu în vederea realizării unei lucrări pentru fabrica de hârtie ” Steaua Roșie”. Tema ar fi legată de dezvoltarea industriei din acest sector de activitate.
Ieri, poate și în așteptarea rezultatului de la Spital, am avut o stare de melancolie.
Comentarii aleatorii