Aș spune că liniștea aceasta o pot compara cu căderea fulgilor de zăpadă noaptea, tărziu, când stau cuminte, cu spatele lipit de sobă, în intuneric, zâmbind. În pat foșnesc cele două pisici cu ochii lor verzi acum închisi. Din când în când Iza ridică capul alene si mă privește: nu-mi spune nimic, se uită, închide la loc ochii, își culcă căpșorul mic, și iar doarme. Nu mi-este somn. E a doua noapte în care prefer să stau nemișcată și să ascult tăcerea, decât să dorm și să pierd atâtea gânduri. E limpede că ai venit acum acasă: pasul apăsat, hotărât. Mă știi prezentă în întuneric. Mă știi în așteptare. Mă iei în brațe, ușoară ca o vioară. Mă strângi puternic și totuși tandru, încet să nu mă sfărâme brațele tale încolăcite în jurul mijlocului meu subțire. Mă iubești. E bine.
evident vom rămâne obosiți, ca după o peregrinare îndelungată. fiecare urmă lăsată pe asfalt este o asimptotă a durerii. aici ne oprim. niciun pas mai mult. suntem condamnați la o subviață maladivă, atingem limita de jos a viului. forma mea detestă forma ta, sau invers. nici nu mai contează.
nu suport vara asta verde-gălbui, colecistică și grețoasă. îmi voi prelungi voința, atât cât se mai poate, până forma asta se va sfârși. nu mai pot ascunde nimic, mi-am prins rădăcinile în sinceritate și trag seva zilnic, la ore fixe. e o altă adicție, îmi spui. eu confirm și mai iau o doză, sub ochii tăi, să te privesc amplu, ca după o sinucidere. eu sunt un bolnav liber, adaugi nonșalant. oho, ce triumf, dragul meu, te-ar invidia camarazii de umbre. nu mă asculți.
Căpitanul m-a pus azi să frec puntea trei ore. Doar pe mine. Asta pentru că aseară, după ce ne-am afumat niţel, am început să discutăm în contradictoriu: el mi se lăuda că după cursa asta, în cele nouă luni de pauză, va face tot posibilul să-şi structureze poemele şi să le publice în două, trei cărţi.
Să te trezești brusc în România, să-ți analizezi autoritar tendința de înregimentare. Să te întrebi aspru ce cauți aici, pe ce lume trăiești, să nu te poți identifica firesc ori de-a dreptul lamentabil cu reperele zonei. Acum ești în România, ai anii potriviți pentru a-ți da seama că vorbești limba lor, a locuitorilor ce trec în grabă pe lângă tine, în ideea că vor găsi pâine și circ la preț moderat. Ani mulți ți-au trebuit pentru o astfel de periculoasă luciditate. Spun periculoasă deoarece reacțiile tale, comportamentul și limbajul au devenit inexplicabile și pentru tine, producătorul, directorul lor executiv. Ce vei face în țara asta săracă și plină de probleme sociale?
11 septembrie m-a prins la magazin cumpărîndu-mi țigări. În redacție era mare hărmălaie se împărțiseră în două tabere: unii ziceau gata vine al treilea război mondial alții îi contraziceau. N-a venit al treilea război mondial. Doar un bătrînel care găsise un șurub într-o halviță pe care o cumpărase de la economat.
11 martie m-a prins la o bere cu un coleg. Cumva mi se dezvoltase un al optulea simț care-mi spunea că am îmbulinat-o de fiecare dată cînd era vorba de morți. Erau ceva romîni care muriseră în metroul din Madrid doi s-au nimerit să fie din zona noastră. Bineînțeles eu trebuia să fac documentarea. Amîndoi erau din același sat.
Comentarii aleatorii