mitul perechii perfecte l-au inventat să ne dea frustrări / să acceptăm primul pahar, oferit la întâmplare / potolirea setei / nu mă pot păcăli / însetarea face mai dulce apa din oază /răsplata / dacă în pahar este vitriol, atunci mori fericită sau regreți că ai băut? / dacă e vitriol nu mori /în toate există antidot /e paharul din care trebuia să bei iar tu, un vitriolic /dacă nu?/ cupa ce ți-era destinată dintru început are să te vindece/ cu condiția să o găsești / nu mori, ci omori pe alții / bumerang
nici moartea nu trebuie luată în tragic, eu nu înțeleg de ce lumea plânge, îmi poți da tu un răspuns?
The movie will begin in five moments/ The mindless voice announced.
Sperietură groaznică dimineață. Gresia din bucătărie s-a umflat din cauza frigului. Covorul a început să se miște de parcă pe sub el ar fi mișunat o vietate necunoscută. Apoi gresia a pocnit ca burta unui înecat.Orașul a înghețat peste noapte. Fețe schimonosite și blocuri ghemuite ca niște oameni surprinși făcându-și nevoile prin bălării. Și senzația că te privește un ochi uriaș, că o mână la fel de uriașă îți ghidează toate gesturile. Durere înfiorătoare în omoplați. Am dormit prost, foarte prost. Ioana ar zice că e timpul să-mi crească aripi. De cauciuc. Știi tu, ca mânerele unui scaun cu rotile. Semiîntuneric. Păcănitul scurt al tastelor și bâzâitul înfundat al calculatorului. Nimeni în preajmă. Go fix my head, create some wealth. Încă o zi de care stau atârnat ca de o bandă lipicioasă pentru prins muște. Un chiștoc de țigară și o mie de lei. Atât. Și o cafea în care torn absent zahăr. Atât de mult încât mi se străpezesc dinții. Durerea aia nenorocită de omoplați îmi taie respirația. Să fie oare durerea pe care mi-am imaginat-o de-atâtea ori când nu voiam decât să am o boală incurabilă iar puținul timp care mi-a mai rămas să mi-l petrec îmbătându-mă? Nu e. Doar o durere nenorocită pentru măruntul fapt că am dormit strâmb. Durerile mari vin când ești cineva important.
Pas după pas apăsat în zăpadă. Eram hotărât. Era dimineață.
Ningea nebunește. Fulgii mari se înfundau cu zgomot în omăt. Cerul astupat înnegrea zăpada cu lumina lui.
Colinele înzăpezite se întindeau de jur împrejur ca niște mari pești morți. Urcam și coboram peste pântecele lor, căutând.
În vârful uneia dintre coline m-am oprit. Am închis ochii. Am așteptat astfel până la amiază.
Primul lucru pe care l-am văzut când mi-am despicat pleoapele și am privit în sus … ai fost tu. Cădeai ca o zână împușcată, rostogolindu-te cu aripile desfăcute, prăvălindu-te, tu pasăre albă, pe umărul meu.
Prăvălindu-te peste mine, la fel de repede ca înserarea.
Am închis din nou ochii, pentru că nu era nevoie să te privesc. Îți simțeam picioarele de pasăre pătrunzându-mi în umăr.
mihai e clăpăug. toți râd l-au poreclit mihai viteazul. urechile lui îi acoperă capul ca o bundiță. mă întreb dacă nu și-a dorit vreodată să fie dumbo și să-și ia zborul. cântă în centru la acordeon. uneori falsează o ia de la capăt. uneori își șterge ochelarii. uneori oamenii îi lasă bani în carcasa acordeonului. uneori alți oamenii îi fură banii atunci se bâlbâie de ciudă. strânge acordeonul de parcă i-ar sugruma. rânjește. și urechile lui clăpăuge rânjesc. în creier uneori răzbunarea e atât de hrănitoare încât nu-ți mai trebuie mâncare două trei zile.
să simți fiecare gând al său diferențiat în fibra chakrelor, și pulsația gândurilor să îți răscolească pântecul și inima și să nu ai voie să îi spui nimic, pentru că te aștepți la și eu ce ar trebui să răspund
să îi spui, niciodată să nu te porți imatur cu o fată, pentru că, mai devreme sau mai târziu, ea va pleca.... și el să îți spună, și morala
să îl dorești până la înduioșare, fără orgolii, fără neliniști, ci pur și simplu să îți țâșnească lacrimile din ochi și să ți se pară firesc să plângi și el să lipsească pentru că nu va fi ca vreodată să vină
să îți împarți dragostea: cuiva, mintea, altcuiva, trupul, altcuiva, imaginația, pe când inima ta să fie ocupată de cineva cu mâini și picioare lungi de lumină, și să nu știe nimeni, nimeni
Comentarii aleatorii