într-o zi o să-l eviscerez pe dumnezeu și-o să-i mănînc organele multora o să le crape maxilarele de poftă.
nu știu unde am învățat atît de multe lucruri inutile. nesiguranța crește în mine ca un chist gigant inoperabil nu-mi rămîne decît să trăiesc în simbioză cu el ca un rechin cu peștele pilot lipit de pîntec mai am încredere doar în furnici sper să-și facă treaba conștiincios și să adune din mine cele trebuincioase mușuroiului.
pe balcon ceașca de cafea se umple cu musculițe mă enervează de fiecare dată trebuie să strecor cafeaua și pierd amănunte importante cum e zațul în care aș fi putut ghici pe cine mai iubești mîine.
m-ai întrebat de ce ea, deși te iubește, e cu el (un complement de circumstanță în relația voastră). pentru că e poetă ... incredibil, dar așa e... dacă te-ar avea, ar renunța la scris. ion barbu a redevenit dan barbilian după ce s-a căsătorit, așa că... mai bine laponă enygel lângă un rigă crypto... decât să guste fericirea și să uite de scris.
dragul meu, suferința în cantități mici e un antitermic... în doze mari... un micotic...mi-e milă și de ea; am adoptat-o odată cu tine, știai?
Despre ce poate scrie omul mai cu drag și mai cu sârg decât despre dragoste. Primul meu amor s-a întâmplat să fie unul foarte urât. De fapt, mă exprim prost. Adică, eu proastă și el urât. S-a întâmplat cândva demult, când gândeam mult mai puține, nu că acum aș gândi mai multe pentru că femeile nu-s complexe, ci doar complicate. Dar atunci mi-a picat cu tronc într-o secundă Miță. Pe Miță l-a nenorocit Domnu’ trimițându-l pe-o stradă plină de fete. Mai mici, mai mari, mai românce, mai unguroaice, da’ fete până-n măduva oaselor și puse pe bătaie, fapte mari, karate, șotii, furat de lucernă, floarea soarelui, frăguțe și tot ce mai dibuiam noi prin gradina școlii sau pe la ceapeurile desființate. Miță venea de la Brașov și-a fost cam parașutat el, așa, grămadă, în mijlocul străzii Vale.
Ne invităm mereu. De fiecare dată când ne întâlnim, unul dintre noi lipseşte. Acum, în sfârşit, suntem faţă în faţă. Două feţe ale aceleiaşi monede. Identice. Dar diferite. Între noi – Ianus. Şopteşte ceva. Parcă … Nu contează.
Variantă.
Ne invităm mereu. De fiecare dată când ne întâlnim, unul dintre noi lipseşte. Acum, în sfârşit, suntem faţă în faţă. Două feţe ale aceleiaşi monede. Identice. Dar diferite. Între noi – Ianus. Şopteşte ceva. Parcă despre moarte şi viaţă…
zilele în care mor sunt zilele în care știu ce am de făcut.
mă întind pe covor discutăm despre roonie și despre cum roade șosetele copiilor.
deschid ușa de la balcon turla bisericii îmi ajunge la piept. se pare că pământul acesta îmi priește am crescut atât de înalt încât mă poți vedea din orice punct al orașului.
e cald. port cămașa roșie cu mânecă scurtă îmi spui că sunt un bărbat frumos. îți cer bani împrumut. nu întrebi pentru ce nici cît. știi că nu pot trece podul cu pontoane fără niciun leu în buzunar.
îmi fac bagajele. plec. pleacă și oxana. a avut noroc. s-a ales cu o interdicție de un an.
Comentarii aleatorii