într-o zi o să-l eviscerez pe dumnezeu și-o să-i mănînc organele multora o să le crape maxilarele de poftă.
nu știu unde am învățat atît de multe lucruri inutile. nesiguranța crește în mine ca un chist gigant inoperabil nu-mi rămîne decît să trăiesc în simbioză cu el ca un rechin cu peștele pilot lipit de pîntec mai am încredere doar în furnici sper să-și facă treaba conștiincios și să adune din mine cele trebuincioase mușuroiului.
pe balcon ceașca de cafea se umple cu musculițe mă enervează de fiecare dată trebuie să strecor cafeaua și pierd amănunte importante cum e zațul în care aș fi putut ghici pe cine mai iubești mîine.
I was born here in Galati. But I am not a Gălăţeancă. I don’t speak with the East Romanian (“Moldovan”) accent and I’ve also never been extremely attached to this city. There’s a distinct smell as soon as I came near the city. The smell of years and years of steel production, from the combinat Galati is known for. I’ve tuned out the smell now, but the industry in this city is undeniable. I’m pretty sure there’s heavy metals or something in the water. The pollution and feel of the city is similar to Bucharest. Nothing you’d call elegant or grand in any way. Not quaint either. Just kind of blocky, busy, dirty, and a bit sad. There are a few buildings with classic Baroque architecture, but they are few and far in between.
Perla Canariilor,
Las Palmasul
cu plaja lui în formă de semilună
l-am îndrăgit ca pe sâmburele de pistachio.
Cântat în aria lui Jose Carreras
avea în el un farmec aparte
un bust sculptat pentru viaţa de noapte.
Nopţile-i erau catifelate ca pielea delfinilor
sosiţi ad hoc la balul mareelor
zilele aveau nudismul creolelor îmbăiate în asfinţit.
Vulcanii fierbeau sub el adjudecându-şi teama de mâine,
aerul de nesiguranţă.
Valurile aduceau la ţărm acea ambianţă fraternală a
elementelor crescute pe aceeaşi plantaţie.
În timpul acelui an cât am stat în el
mi-au intrat definitiv în ochi dunele de nisip
dinspre coasta de est vecină cu Africa
creând în mine o mini-sahară cu două oaze
îndeajunsă doar pentru a îngenunchea în rugă
şi pentru două picături de speranţă…
cel mai mult mă enervează diminețile. oamenii se trezesc chirciți ca niște fetuși cu ceară pe ochi apoi caută lucruri importante care să-i facă puțin conștienți.
*
ultimul lucru pe care l-am auzit despre tata a fost ca stătea pe griviței la o concubină. cînd a plecat femeia la mare tata a vîndut tot din casă și a băut banii în două zile. i-a lăsat o plită cu două ochiuri și un scăunel.
mama păstrează și-acum toate scrisorile. l-a cunoscut pe vremea cînd era student la zootehnie. mama era frunoasă cu părul lung avea o față rotundă ca prunele pe care le auzeam căzînd pe țigla de la bucătărie.
Când se supăra fredona I’m takin’ back my love… Nu era nici tânăr. Nu era nici Bătrân. Nu era nici gras. Dar nu era nici slab. Și dacă ar fi fost chel. Însă nu era nici chel. Mă rog, nu de tot. Dacă ar fi fost fericit. Dar nu cred că știa ce e aia.
Comentarii aleatorii