L-am pus la "Jurnal". La fel de bine cred că intra la "Scenariu" - de nervi.
Totul a început de la niște poezii. N-am știut cum să scriu un rând mai din interior. Colegii au sărit imediat în ajutor, mulțumesc Profetului și almei "și pe această cale". Dar după ceea ce am înțeles eu de acolo a ieșit cam așa ceva:
[ ] și ceea ce citiți acum trebuia să fie mai din interior. N-a ieșit, după cum se și vede.
Booooon; m-am dus atunci la adresa menționată ca să văd ce n-am înțeles. Și aici totul s-a desfășurat ca-n Stan și Bran sau ca la nenea Iancu. Mi-au spus acolo:
1. ce este non-breaking space
2. cine ne ajută
3. de unde scrie cea care ne ajută (are și poză)
4. cum se pronunță !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Vă rog: "nahn bray kIng spays - (noun)". Aude? Deci e substantiv. Ce bine că ne-au spus, salvându-ne astfel de la moarte și moarte în chinuri.
O întâlnire recentă, pe stradă, peste ani. Ne-am recunoscut. Cei ce au fost prin Piaţa Universităţii, atunci, parcă în altă viaţă, se pare că se recunosc instantaneu. Ea, profesoară de istorie. Ieşită de pe băncile facultăţii în ’89.
La o cafea am stat, un timp, tăcuţi.
Avea o privire stinsă. Ba nu, concentrată înspre niciunde.
clopotul bătea întotdeauna la ore fixe
la ore când se întâmpla ceva important tătaia spunea că e ceasul lui dumnezeu
e bine să ai un ceas de ăsta așa nu uiți pe nimeni
la ora doișpe bătea un singur clopot lumea se oprea din treburi
și pironea ochii spre cer eu mă gândeam că dumnezeu ăsta tre’ să fie un tip
destul de mare ca să-i privească pe toți în ochi
ma cățăram pe gard știam că vine autobuzul îl vedeam icnind ca un balaur
în pântecul lui oamenii stăteau cuminți pe scaun îl vedeam pe tata el mă vedea și-mi făcea cu mâna balaurul umplea drumul de praf se oprea taman în centru cu mare pufnet
respect înseamnă a ține cont de celălalt ca un tu care în permanență devine un eu inaccesibil. el se aplică bătrânilor în același fel în care se aplică cărții sau pisicii, care e pentru unii animal sfânt. sfânt în sensul că merită privilegiul de a nu fi atins fiind acel vulnerabil și acel important care ne situează în faptul de a exista altfel. nu respect decât bunătatea.
stau cu volumul lui în față, deschis la prima pagină. ascult ecoul. deseară să nu m-aștepți, o, nu, n-am să vin. cu ani în urmă îl ascultam pe cătălin seri întregi, la chitară și voce. pe atunci el era foarte tânăr, era de vârsta mea de acum. mă uitam la el așa cum m-aș uita la cineva foarte mare și foarte transparent, până la cer. dincolo de el întrezăream lumea.
în dreapta lui cătălin, îi urmăresc degetele atingând corzile. și ritmul. ritmul acela care îți dă senzația că se poate trăi întreg, nerotunjit, o viață. ritmul acela puțin prelung, puțin înclinat spre pământ, ca o spirală înfășurată pe mână atunci când pleci mai departe, în semn de loc geometric al trecerilor.
Comentarii aleatorii