în dimineața asta mi-aș fi dorit un bărbat care să mă privească altfel, ca pe un copil.
mâinile lui să-mi atingă discret degetele, așa ca și când m-ar învăța să fac ceva. să ne așezăm unul lângă celălalt, pe scări. eu să oftez scurt, el să-mi împărtășească oftatul -
împărțim aceeași boală ne purtăm de grijă. când umărul său se lasă ușor într-o parte să-mi sprijine tâmpla, e dimineață.
oradea
există unele ore în noapte în care sunt punct vamal oamenii prezintă actele declară pe propria răspundere ce au pe suflet atunci mă deschid ca un pod pe sub care trec prea pline vapoare nimeni nu stă preț de o clipă vorbesc în șoaptă oare ce-i dăm azi vameșului
nimic le răspund ei sunt prea departe să mai audă rămân în gheretă glasul meu e zgomotul înfundat al unei bărci cu motor
chișinău criș
pe șosea urme de frână semn că pe-aici au trecut oameni nările se dilată adulmec nu mai e mult până la ei noaptea e un curcubeu la capătul căruia se află pacea promisă
adevărul e că mai am puțin de trăit așa că mă rezum la ce știu mai bine
bucuria nesomnul și germinația celui fără de rădăcini
M-a căutat o singură dată, dar atât de insistent… Nu eram acolo unde-mi ştia ea domiciliul. Mânia i se citise pe faţă. Mi-au povestit foştii vecini, cei care-au apucat şi ei să se ferească din calea loviturilor fără milă aplicate, de regulă, de frustraţii care n-au reuşit în viaţă (asta cu viaţa, chiar e tare!).
Simțea că se înăbușă. Deschise fereastra și trase adânc în piept. Plămânii i se umflară ca două burdufuri de acordeon. Era noapte. De undeva se auzea un bețiv cântând. Imnul național. Sau al vreunei echipe de fotbal. Total irelevant. În ziua aceea avusese accident soția lui. Hematom cerebral. Primul lucru pe care îl făcu atunci când veni de la spital: vomită! Apoi îl apucă un tremur.
Comentarii aleatorii