păsările domestice nu zboară departe
doar vocea ta se înălţa împreună cu alte cântece
mă trezesc dintr-un vis

frunzele nu şi-au prins părul când s-au aplecat spre mine

în mâinile tale
piatra nu se mai mişcă
de-a dura vin lucrurile care par să se întâmple
în cele din urmă soarta mă va scoate în ploaie

înapoi în lume
îndrăgostiţii
umblă la nesfârşit de la o casă la alta
uşile închise miros a poezie rănită
poetul scapă înainte să fie marcat pe viaţă
priveşte înspre trup

frigul mă răzuieşte de la degete c-un cuţit ruginit
nu-mi dau seama nici cine sunt
inexplicabil
nu am graţia să pot vedea sufletul îndepărtându-se
fata cu mandolină şi-a rupt corzile de plastic
copacii freamătă spre final
fără păsări
zilele se desprind de cer ca nişte afişe lipite de stâlpi