drumul spre mine trece intotdeauna prin labirinturi surpate
nu vei sti niciodata cu adevarat cine sunt si ce vreau
cu jumatate de privire aprind o cruce in trei dimensiuni
si meticulos o infig in primul cer escaladat cu gandul
n-am nevoie de sarbatori personale pentru a bea nectar
imi fac din nemuririle zilnice o bautura racoritoare
si cuceresc universurile cu fiecare cocor poposit in inima
recladesc pe fostele ruine ale mirarilor noi labirinturi existentiale
asa vei sti ca luminita de la un capat din tunelul timpului e de fapt
inceputul meu incandescent in a patra dimensiune
intr-o constelatie fara nume
dar cu o multime de pseudonime fantastice
fiecare dintre ele mirosind a ambra