M-am așezat la masa joasă din fier și am așteptat liniștit să vină cineva să ia comanda. Soarele abia pătrundea prin fereastra murdară a cârciumii, suficient însă pentru a-mi zgândări ochii și a mă face să duc mâna streașină la ei pentru a putea să văd vreo chelneriță. După vreo 10 minute, timp în care am fumat liniștit o țigară și am răsfoit un ziar cu știri despre diverse crime și jafuri, se arătă o tipă într-o bluză albă, curățică și cu o moacă sictirită:
- Domnul dorește ceva?
Ba bine că nu, mi-am zis în gând, măsurând-o cu atenție.
- Ce aveți de haleală pe-aici? am mormăit
- Cârnați, cartofi prăjiți, de-astea...
- E bine! O porție și o bere!
A notat și s-a depărtat agale spre tejghea unde ședea un tip gras cu o scobitoare în gură. În cârciumă mai erau doi inși la o masă, în fund. Sporovăiau diverse chestii despre politică, așa că nu m-a interesat să trag mai departe cu urechea și am scos din geantă trei biscuiți dietetici suedezi și i-am pus pe masă. Erau pe post de pâine. Gastrita nu-mi permitea să mai mănânc făinoase.
Cam în douăzeci de minute a venit și porția mea. Am început să mănânc încet, privind absent pe fereastră la niște copaci. Cei doi amici din cârciumă sporovăiau în continuare despre fotbal și m-am făcut că nu aud nimic. Am terminat de mâncat, mi-am aprins o țigară și am așteptat să vină chelnerița să-i cer nota. Spre nedumerirea mea, ca și când i-ar fi fost teamă să nu piardă banii, aceasta veni repede cu un carnețel mov, un pix în mână și aceeași mutră acră. De data asta mai mesteca și gumă. Începu rar, cu vocea gravă, de parcă ar fi recitat din știu eu ce poet important:
- Deci, o porție de cartofi prăjiți, doi cârnați , o bere și trei biscuiți dietetici...mmmh, doi, șapte...25 lei și 25 bani, domnule!
Mai întâi am crezut că visez, dar m-am dumerit repede și am cerut socoteală tipei, pe un ton suficient de amenințător:
- Care biscuiți? Ce biscuiți dietetici mi-ai dat tu mie?
- Erau trei biscuiți pe masă, domnule, nu crezi c-ar trebui să-i plătești?
La dracu, tipa avea tupeu și păstra aceeași mină zeflemitoare, mestecându-și guma într-un fel care mă scotea din minți.
- Ba cred că ar trebui să mai dai pe la balamuc, iubire! Acolo ți-e locu’, împreună cu toată familia!
Femeia nici nu clipea. Continua să susțină că am comandat biscuiții și că i-am spus că țin regim și nu vreau pâine. Am stins țigara și i-am cerut carnețelul, să văd comanda. Trecuse și biscuiții, parașuta naibii.
- Ascultă, am zis, amândoi știm foarte bine că nu am comandat biscuiții aici și că toate vreți bacșiș! Ți-aș lăsa ceva mărunțiș, dar nu mă face să te plesnesc peste bot că nu-ți merge cu mine, cățea!
Tipa se învârti pe călcâie și strigă către grasul de la tejghea:
- Grig, idiotu’ ăsta nu vrea să plătească nota!
Mi s-a pus pata. Am luat-o de păr și i-am aplicat un pumn direct în nas. A început să urle și s-a trântit pe podea cu sângele curgându-i pe bluza albă. Cei doi, din colțul opus, au luat-o la sănătoasa. L-am mai auzit pe Grig strigând un nume alambicat și, minune, de după perdeaua care despărțea sala de mese de o altă încăpere, probabil bucătăria, se arătă o baragladină de negru cu mâinile ca niște lopeți. N-am apucat să mai spun nimic, să mă justific, deși n-avea rost, că matahala îmi trase un dos de palmă peste bot și, deși am încercat să ripostez, urmă un picior direct în burta abia potolită. M-am prăvălit peste mese și am apucat o glastră, dar, înainte să fac ceva cu ea, o directă de dreapta m-a proptit în ușă. A urmat o serie de pumni, palme și picioare, după care m-am trezit afară. Am fugit până în stația de metrou, unde m-am mai liniștit puțin. Maimuța avea vână, nu glumă, așa că, ajuns acasă, mi-a luat vreo oră să mă dezmeticesc și am hotărât să merg a doua zi cu pușca de vânătoare și să-i terorizez dracului pe toți.
Dimineața următoare aveam o durere de cap cumplită, dar am mâncat repede ceva, m-am îmbrăcat, am luat gun-ul meu vechi de vânătoare și vreo câteva cartușe și am plecat spre bodegă. Ajuns acolo, am văzut doi moși cam murdari stând pe o bancă și fumând, care m-au privit cu interes. Poate plictiseala îi făcea să spere că se va petrece ceva notabil în ziua aceea, căci s-au luminat deodată la față când m-au văzut că încărcam pușca. Ceva părea în neregulă totuși: clădirea era schimbată, parcă mai veche decât ieri, cu mulți ani. Am dat buzna și am îndreptat arma spre tejgheaua unde un omuleț pricăjit și neras număra niște bani. Am urlat la el să-l cheme pe negru sau pe gras și l-am văzut că se îngălbenește brusc și cade pe un scaun. După ce s-a mai dezmeticit m-a întrebat cu voce slabă:
- Care negru, domnule? Vă dau toți banii, nu mă omorâți!
- Nenorocitule, te fac arșice, unde sunt?
Am aruncat o privire prin încăpere și am constatat că nu mai era nicio masă și, în locul unde stătusem cu o zi în urmă era un maldăr de lăzi pline cu pâine. Până să-mi revin, omulețul dispăruse prin spate și am intrat în încăperea de după perdea. Îm loc de bucătărie, am dat cu ochii de un depozit de cutii din carton. am crezut că visez și am ieșit afară. Cei doi moși m-au întâmpinat cu zâmbete largi.
- Ascultă, spuse unul din ei, de unde ai pușca asta grozavă?
- Nu te fute pe tine grija, tataie, m-am răstit. Apoi calm i-am întrebat de gras și de negru. Au râs și m-au privit galeș, parcă cu un fel de milă amestecată cu dispreț. Am continuat să rămân calm.
- Tinere, ești nou pe aici, nu? m-a întrebat celălalt moș, care purta un tricou marinăresc slinos.
Îmi venea să-l pocesc, dar am așteptat urmarea. și n-a durat mult:
- Băiete, acum vreo zece ani a fost un ciudat ca tine pe aici, care n-a vrut să plătească nota și a luat-o rău de la Mokassa. Bucătar-bucătar, dar ce mâini avea!
- Moșule, n-am chef de glume, ieri am încasat-o de la Mombasa ăsta și n-am de gând s-o las așa...Unde e gorila, unde sunt mesele și cine e piticu’?
Cei doi au devenit brusc serioși. Marinarul s-a apropiat și mi-a spus, cu voce joasă:
- L-a omorât pe ciudat în bătaie. Am apucat să fugim înainte să se întâmple, dar am aflat a doua zi de prin presă. Negrul a fugit prin Zimbabwe, de unde era, iar grasu’ a dat de pomană coșmelia asta de o vezi înaintea ta.
Mi s-au împăienjenit ochii, am scos o țigară și i-am cerut un foc tipului, după care, cu mintea încă tulbure, am mai întrebat:
- Și curva? Parașuta, ce-a făcut?
Tataie a râs zgomotos:
- A fugit cu negru’, firește?
Mă luau la mișto...simțeam că-mi plesnesc creierii de durere. Moșii s-au îndepărtat agale și am auzit vag "le are cu băutura bine de tot". Am pus pușca la ochi, am armat și i-am curățat pe amândoi. Apoi, fumând, m-am așezat pe caldarâm și am așteptat să se întâmple ceva. Ceva senzațional, ceva neobișnuit, despre care să scrie și presa...