Am fost poet odată... și am sudat în boltă
Cu electrozii coastei devreme-naripați;
–Pereți retorici, iubi, doar pieptu-mi vă dezvoltă,
Când fruntea vă izbește, de ce mă atacați?
Abandonat de vrere și adoptat de vise –
Doar astfel agonia mai poți să o măsori.
Pe undele pierdute și țărmurile-nchise
Ce simplu-i podul palmei când știi să te strecori.
Amnezică nălucă cu monturi perforate,
Sunt ultimul isteric și ludul cel dintâi,
Pășeșc prin dinții fricii s-ascult de încă bate
Călcâiu-nchis în suflet și sufletu-n călcâi.
În scaunul electric al cerurilor arse
Cât de sublim sfârșește sudorul. –Nu mă crezi?
De ce mă strânge albul cu mânecile-ntoarse?
Eu sunt Poetul! Iubi, de ce mă injectezi?