Motto: Stai, cine e, lumina-ţi-aş faţa ! ( expresie din argoul militar)
e o prostie rafinată pe afară,
în corset, pomădată, trece drept artă,
se urcă singură pe soclu, se scoboară,
să vadă dacă-i stă bine decalotată.
îşi trage şi-o poză pe care s-o admire
cât stă pe buda ideilor, în extaz.
dă tuturor grabnic de ştire:
am o bucă fină, pardon, obraz !
prostia simplă, prietene, devine virtute
pe lângă şemecheria cu ştaif, sunătoare,
ca un balon care plesneşte şi pute,
prostia scorţoasă e-n aer, splendoare.
e atâta prostie pe lume
şi atâţia proşti şi-o revendică juisând,
ah, defilare cu mârţoaga în spume,
scripta manent, testimonia, pe cuvânt !
păcat de copacii doborâţi sub lună,
n-aveţi milă de codrul săracului,
şi toate acestea doar ca să se spună:
ce deştept e, prostu’ dracului !
Comentarii
Chiar şi în argoul militar,
Dorel -
Chiar şi în argoul militar, corect ar fi "scripta manent" (nu "manet"), pentru că "scripta" e un subst. la plural. Verba volant, scripta manent!
Un poet ironic trebuie să fie corect mai abitir ca alţii. Altminteri, devine el ţintă a ironiilor!
da, Dorel, corect. Uite că
sebi -
da, Dorel, corect. Uite că mi-a scăpat. mea culpa, nici n-am mai revenit pe text.
mulţumesc încă o dată.
Cristina Ştefan, ceea ce ai
sebi -
Cristina Ştefan, ceea ce ai scris mai sus, nu aduce cumva a atac la persoană ? "scabros pana la prostie! l-am tratat ca atare!". Ce e asta?
asta era şi intenţia mea. vă
sebi -
asta era şi intenţia mea. vă asigur. toate cele bune.