Orașul acesta mă sperie
cu un zbor de pasăre-n miezul nopții.

Nu mai știu nimic clar și mă consum singur
ca o lumânare aprinsă în tăcerea rugăciunii
convins că mi se aud gândurile-n cer,
cu un ecou multiplicat.
Mâinile mele, două gheare
desprind inima ta și corpul neîmblânzit de dureri.
Mâinile mele, niște șerpi cu mai multe capete
mușcă veninul din pieptul tău,
și adorm încolăcindu-ți mijlocul.

Sunt nepotrivite nopțile reci,
nu mai am destule mâini
am doar golul în încăperile inimii
în care îţi poţi aşeza lucrurile.

Tu nu vrei nimic mai mult
și mă locuieşti de atâta vreme.