la Radio Lynx am ajuns într-o duminică de iulie. nu, nu ploua atunci, nu era nici caniculă, era doar o zi obișnuită de vară. un click și o altă lume. rămân în prag, întorc privirea, în spatele meu rămane doamna cu rochie lungă, lila și umbreluță cu dantelă albă. Poezia mă urmărește și aici.
(a te urmări Poezia: a-ți lăsa urmele de argint în locul pașilor; a respira)
merg atentă printr-o lume în nuanțe de lila și scări de griuri, la ușă mă așteaptă o pisică mare albă. e
un lynx, aud o voce și cineva se apropie de mine. îl cheamă cosmo și e chatatzean aici în casa
lynxului. mă invită să fiu și eu chatatzean. îmi aleg un nume, ce sunt eu... scriu, sunflower și mă
apropii de timp.
Noi îi spuneam Mingiuţă. Nu pentru că ar fi fost rotofei ci pentru că era tot timpul tuns chilug din cauza păduchilor. Mingiuţă avea şapte fraţi locuia pe malul gîrlei într-un fel de coteţ. Părinţii lucrau la lăptărie şi ăsta era singurul lucru bun: avea lapte şi brînză tot timpul. La fel mirosea tot timpul.
23.29
în inima bărbatului uriaș locuiește inima bărbatului pitic. bărbatul uriaș și bărbatul pitic fac parte din mine. uriașul se ocupă cu lucruri nemaivăzute bărbatul pitic pune masa cînd uriașul se întoarce acasă.
îmi înțeleg pe deplin rostul.
nașterea mea cu zgmot ca plescăitul din limbă.
nașterea mea fără zgomot ca o armă silențioasă.
tata e mort. strălucește ca luminile abatorului. tata a tăiat porci tata a tăiat viței tata a tăiat păsări firișoare de vin i s-au scurs pe bărbie. tata nu e mort tata e moale e numai bun să chituiești cu el pereții șopronului.
pămîntul s-a mai zbătut de cîteva ori apoi a rămas țeapăn.
„Pământ avar,
e-aşa puţin din tine-n noi
şi-aşa curând
ne ceri puţinul înapoi…”
(Vasile Bogrea)
Când dangătul clopotului din turla bisericii se aude de trei ori, mă întreb cine a murit. Am moştenit acest instinct de la buna, fie iertată. Când auzea clopotul, începea să-şi dea cu presupusul: ba c-o fi Crăciunescu „hăl bătrân” (buna, la cei optzeci şi ceva de ani, era încă tânără), ba c-o fi cineva de sub coastă, că acolo cântase ciovica, de numa-numa. La auzul ciovicii nu poţi să nu te îngrozeşti. E semn clar că anunţă moartea cuiva, la fel cum e şi cântecul „cocoşesc” al găinilor. Odată cu moartea fiecărui cunoscut, simt că moare câte puţin din mine.
- Bună dimineața.
Din tot ce cunosc am în suflet o particică din tine. Privesc fiecare stare tăcută, din când în când mă încrunt, inima-mi bate cu prea mare putere, mi-e teamă să nu mă-nroșesc, imposibilă întoarcere la paliditatea obișnuită a chipului meu și-aș da de gândit minții căreia n-aș vrea să-i ofer nici un prilej de bănuiala: dacă m-ar întreba mi-e teamă că n-aș putea minți.
- Bună dimineața, câteodată zâmbesc, câteodată nu.
Comentarii aleatorii