Mă plimb luându-mi rămas bun de la străzile orașului, aud lătratul lor nostalgic, mă duc spre port la o ultimă întâlnire ... marea e un imens ring de dans pentru iubiri scufundate la mică adâncime, fumul caselor înalță pânze negre ca niște corăbii pline cu morți, le aud cum vorbesc despre cei care mâine vor pescui din burta morții, o femeie fără nume ...
Se spunea că, pe când eram copii, erau timpurile cele bune, timpurile măreţe. Şi chiar erau, atunci când venea pe la noi Irina, verişoară, mai aproape de vârstă, dar mătuşă, după gradul de rudenie. Irina era cu cinci ani mai mare ca mine şi când venea la Iaşi, începeau timpurile mele cele mai grozave.
Ieri am aflat că acolo cazarea costă 77 lire de persoană pe săptămâna, nu 62, cum fusese vorba inițial. Asta înseamnă 150 lire în plus pentru cazare, pentru cele trei luni. Din banii pe care îi avem până acum în cont, după ce plătim toate, avion, cazare etc., rămân vreo 60 lire pe lună pentru mâncare și transport. Very nashpa, vorba ceea. Și o veste bună. De săptămâna aceasta, printr-un acord între România și UK, nu se mai plătește asigurarea medicală, așa că am salvat 50 euro. Mare lucru.... Și de la viza (gratis), se mai adună. Doar că… în ultima săptămână o să stăm în Hyde Park probabil, fiind cea mai apropiată chestie free. Ideea e că ei nu oferă cazare de pe 22 septembrie încolo. Au trimis în schimb o listă de hostels care mai de care mai scumpe, din jurul buricului Londrei. Cel mai ieftin este 85 lire pe săptămână. Așa că până la urmă o să împrumut de la tine 300 lire și de la celălalt 300 lire.
La Iași azi e înnorat și răcoare, și chiar se poate circula și pe stradă. Am înțeles că doar azi și mâine, că de poimâine iar începe. Mamaia e bine. M-am întâlnit cu Mircea prin târg. Bla bla, alea alea, mânca un covrig. Nu i-am zis că ai plecat.
Acasă, oalele și cratițele stau frumos aranjate în cămară. În frigider e zonă liberă.
ai plîns puțin. apoi ai rîs.
rîsul tău a umplut toate etajele și ferestrele.
mi-ai spus că un om ca mine nu există. n-ar trebui să existe.
am zîmbit. mîncarea se răcise pe masă nici acum nu știu ce era. la început mă izbise mirosul de supă gătită la cazan. mi-am adus aminte de cele o mie de zile în care am mîncat la cantină. zilele acelea au fost cele mai gustoase din viața mea.
îmi luaseși bomboane cu alune. atunci am început să te iubesc. am povestit. despre iubitele mele. despre iubitele și iubiții tăi.
într-o zi o să-l eviscerez pe dumnezeu și-o să-i mănînc organele multora o să le crape maxilarele de poftă.
nu știu unde am învățat atît de multe lucruri inutile. nesiguranța crește în mine ca un chist gigant inoperabil nu-mi rămîne decît să trăiesc în simbioză cu el ca un rechin cu peștele pilot lipit de pîntec mai am încredere doar în furnici sper să-și facă treaba conștiincios și să adune din mine cele trebuincioase mușuroiului.
pe balcon ceașca de cafea se umple cu musculițe mă enervează de fiecare dată trebuie să strecor cafeaua și pierd amănunte importante cum e zațul în care aș fi putut ghici pe cine mai iubești mîine.
Comentarii aleatorii