Tenger Eej Min Orshoo (Belief in one`s good luck & life saving ange)

imaginea utilizatorului Younger Sister
Dansul marmurei

În tren au rămas oameni, puţini...
Vocea Clarei mi se pare ciudată. Străină. Starea de confuzie persistă. Ca după anestezie, când sufletul, deși știe, cumva a aflat că suferința este benignă, ezită să se întoarcă în trup.
- Implant de informație sub hipnoză? Amintirile cui le-am trăit? Câmpul de flori, peștera întunecată... Totul atât de real! Iminența răului pe care nu-l puteam opri?
- Nu poți opri răul! - o aud pe Clara, ca prin vis, de undeva de departe... Este vorba despre conștiință. Un dat pe care-l primim atunci când care ne naștem.
- Știința binelui și răului?
- Într-un fel. Fiecare știe atunci când greșește, dar refuză uneori să recunoască și merge mai departe. A încerca să împiedici producerea răului, înseamnă de fapt să-l cultivi, să-l faci să sporescă. Cu greu vei reuși să-l oprești. Să-l distrugi, niciodată.
- De ce oare ? De ce toate?
- Pentru secerători există numai două anotimpuri. Cel al lacrimilor se apropie de sfârșit, sau, poate, a început deja secerișul...

Nu se mai aude decât zgomotul monoton al trenului pe șine. Clara? Clara a fost o colegă, pe drum... Am pierdut-o, nu mai știu, într-o stație. Pe măsuță se clatină, se frunzărește, o carte din care am citit mai mult de jumătate. Marțienii au răpit mai mulți pământeni, i-au transformat într- un fel de roboți cu ajutorul undelor electromagnetice, de fapt i-au adus într-o asemenea stare de imbecilitate, încât, dacă li se ordona să-și sacrifice prietenii, frații, rudele, părinții, se supuneau de îndată, fără remușcări, de fapt, fără speranțe. Ridic privirea. Peisajele se perindă fără diversitate. O lume infundibulată cronosinclastic. Imagini se disipează încet, până ce totul dispare. Un cer de singurătate.

Înfloresc lumini, ghirlande de lumini, îmblânzesc întunericul, împodobesc orașul. Gara se apropie. Compartimentul e gol. Cobor bagajul. Cu grijă. Să nu se spargă. Cele două statuete orientale din mileniul trecut. Fereastra compartimentului a rămas deschisă. Fulgi de zăpadă pe obraji şi pe pleoape. Cad lacrimi şi se preschimbă-n diamante. Pe acoperişuri, pe case. Sunt zăpada pe care calci. Nu privi înapoi, mergi mai departe!

Proză: