Omul s-a născut liber. Pe urmă, firesc, a evoluat. *V.G.
Katia mergea pe stradă. Punea piciorul drept înainte și număra. Era beznă în Novgorod. Branhiile orașului îi respirau frumusețea. Pentru că era frumoasă Katia. Și cel mai rău: era conștientă de asta. Dar și cel mai bine: peste două zile se muta. Lăsa în urmă prieteni și oameni ale căror chipuri le memorase inconștient. Lăsa în urmă un tată îngăduitor. O mamă neajutorată. Pleca. Și parcă în noaptea aceea nimic nu îi putea abate gândurile.
tata mă lua tot timpul la vînătoarea de mistreți. tata nu mă lua la vînătoarea de mistreți vînătoarea de mistreți era numai în capul meu. îmi imaginam mistreții cu păr și coarne făceau rău mult rău oamenilor porumbului. în general făceau mult rău cînd oamenii chiuiau însemna că le-au dat de urmă.
inima tatei era într-o căpiță de fîn. preventiv cînd o cumpăra de la bufetul din centru tata rupea eticheta și prețul apoi o băga în căpița de fîn zicea el să nu vadă mama ce inimă are. femeile dacă îți văd inima fac panaramă o lună întreagă stau bosumflate că nu ai pus nimic pe masă.
atunci am visat prima dată că sunt indiana jones. bag mîna în toate căpițele să văd ce inimi sunt comestibile.
Prima dată l-am întâlnit live la o lansare de carte, era într-o vară, acum câțiva ani de zile, și era o întalnire mai restrânsă, între scriitori din Iași, în grădina Casei Pogor. M-au invitat și pe mine să stau cu ei la masă, erau, pe atunci, directorul Muzeului, Lucian Vasiliu, mai erau acolo Ioana Coșereanu, prietenul Liviu Apetroaie și alții, cunoscuți, însă eu tot mă simțeam oarecum stingheră, printre ei. Apoi veni Cezar Ivănescu și toata lumea dori să fac cunoștință cu domnia sa, probabil că eram singurul personaj necunoscut din grupul lor.
Motto: „Dumnezeu ne pune în suflet fiecăruia, câte o întrebare. Nu știu să răspund decât celei care mi se pune mie.”
Petru Dumitriu
Nici un cuvânt al meu nu este întâmplător. Cu diferența că, față de societatea ce preferă intimitatea când are de dat socoteală, răspunsul meu este public. Îmi scriu cărțile cu responsabilitate și curaj. Nu mai am nimic de pierdut, chiar viața mea face parte dintr-un plan de reeducare a omenirii.
The movie will begin in five moments/ The mindless voice announced.
Sperietură groaznică dimineață. Gresia din bucătărie s-a umflat din cauza frigului. Covorul a început să se miște de parcă pe sub el ar fi mișunat o vietate necunoscută. Apoi gresia a pocnit ca burta unui înecat.Orașul a înghețat peste noapte. Fețe schimonosite și blocuri ghemuite ca niște oameni surprinși făcându-și nevoile prin bălării. Și senzația că te privește un ochi uriaș, că o mână la fel de uriașă îți ghidează toate gesturile. Durere înfiorătoare în omoplați. Am dormit prost, foarte prost. Ioana ar zice că e timpul să-mi crească aripi. De cauciuc. Știi tu, ca mânerele unui scaun cu rotile. Semiîntuneric. Păcănitul scurt al tastelor și bâzâitul înfundat al calculatorului. Nimeni în preajmă. Go fix my head, create some wealth. Încă o zi de care stau atârnat ca de o bandă lipicioasă pentru prins muște. Un chiștoc de țigară și o mie de lei. Atât. Și o cafea în care torn absent zahăr. Atât de mult încât mi se străpezesc dinții. Durerea aia nenorocită de omoplați îmi taie respirația. Să fie oare durerea pe care mi-am imaginat-o de-atâtea ori când nu voiam decât să am o boală incurabilă iar puținul timp care mi-a mai rămas să mi-l petrec îmbătându-mă? Nu e. Doar o durere nenorocită pentru măruntul fapt că am dormit strâmb. Durerile mari vin când ești cineva important.
Comentarii aleatorii