roman
mă uit la mâinile mele și mâinile mele sunt vineții. aproape umane îmi zic.
se lasă noaptea. din pământ ies oamenii pământii. ziua ei dorm pe băncile din gară. se agață de oamenii albi și oamenii roz. nu știu dacă se îmbracă în zdrențe ori dacă zdrențele se îmbracă în oameni. oamenii albi și oamenii roz le dau coji de pâine oamenii pământii încep viermuiala spre miezul pâinii. noaptea se întorc în pământ.
pașcani
frisoane. locul unde nu m-a ajutat nimeni niciodată. o bere neagră o cafea neagră. mă rog să treacă timpul mai repede dar timpul nu trece. stă legat de perete ca un alcoolic în sevraj. mă rog să nu treacă timpul dar timpul trece mai am puțin de trăit. închid ochii fredonez mi-e teamă de oamenii cu palmele mari. losing my religion.
buni tu ai lucrat la combinat. nu. nenea tu ai lucrat la combinat. nu. baiatu’ ai lucrat la combinat. nu.
buni uite merge trenul celălalt. nu. mergem noi. aaaa nici n-am simțit.
zâmbesc. niciodată nu simțimt. ne trezim mergând spre ceva niciodată spre cineva.
oprire de câteva minute. aprind o țigară lângă un marfar cu motorină. imaginez o explozie metalul incadescent mă despică. ca pe sorin când l-au cusut la mijloc cu o strună groasă lasă că nu se vede sub costumul de mire mi-a zis legistul.
precis așa este. moartea e ca un fel de căldură ca atunci când ți-e frig te învelești cu tot pământul transpiri și transpirația ta hrănește plantele.
moartea e o femeie frumoasă.
ca orice femeie frumoasă ea vine cînd nu mai aștepți nimic.
cînd ți-ai smuls nopți în șir părul din cap rugîndu-l pe dumnezeu să-ți dea o iubită.
pînă la urmă constați că dumnezeu ți-a făcut pe plac te cuprind remușcările retragi tot ce-ai spus despre el.
ca orice femeie frumoasă ea e dorită de mulți.
devii paranoic. îți imaginezi privirile pofticioase ale bărbaților cînd întîrzîie te gîndești la tot felul de lucruri oribile. apoi regreți.
ea e numai a ta. pentru tine ar merge și la altar. nu contează că mama și prietenii îți spun mai așteaptă vă cunoașteți de prea puțin timp.
Mă plimb luându-mi rămas bun de la străzile orașului, aud lătratul lor nostalgic, mă duc spre port la o ultimă întâlnire ... marea e un imens ring de dans pentru iubiri scufundate la mică adâncime, fumul caselor înalță pânze negre ca niște corăbii pline cu morți, le aud cum vorbesc despre cei care mâine vor pescui din burta morții, o femeie fără nume ...
Comentarii aleatorii