M-am întors la acest poem chemată de ,,copilul care creşte lipit de tocul uşii”, de nefericitul lui destin şi de refuzul lui de a vorbi.
( în volumul meu de povestiri pentru copii am un text despre un copil autist…poate îl voi posta aici )
Poemul se remarcă atât prin tematică, dar mai ales prin forţa de sugestie a tropilor si a revenirii obsesive a stop-cadrului ,,copilul lipit de tocul uşii.” E foarte bine sugerată incapacitatea copilului de a înţelege, sau mai degrabă de a accepta ,,plecările în cercuri de cenuşă”, dar şi indiferenţa adulţilor sau, poate, neputinţa lor de a transforma toamna în primăvară.
Menţionez câteva versuri care mi-au smuls clipe de empatie şi de învinovăţire:
,, undeva în lumea aceasta
împărţită în înainte şi după”
,, tata a plecat într-o călătorie mare
deschisă din cartea de basme,
închisă în mintea copilului
lângă luna de mătase”
,, chipul mamei văzut sub lupă,
Dumnezeu văzut pur şi simplu.”
,, pentru el toamna e un televizor
cu sonorul dat spre încetişor”
,, undeva în lumea noastră
viu şi de atins cu mâna
un copil creşte lipit de tocul uşii”
Rimele, cred că voluntare, au menirea de a intra mai profund în lumea copilului. Consider poemul ca pe un manifest, ca un strigăt, ca un apel de a dona un pic de atenţie si de iubire în contul copiilor fără copilărie. Mulţumiri. Mi-am înnobilat sufletul.
Cu preţuire, Mariana