ți-aduci aminte vremea cînd duminicile erau
un cozonac mare cu fața rumenă
arsă de soare
pe-atunci nu ne născusem încă
nu ne izbise încă în față
cu palma ei rece
nedreptatea de a nu ști
regulile jocului
nevoia de a pierde în favoarea
unei eventuale bătătoriri
a palmelor și a cărării algoritmului cîștigător
întipărit în carne
primul tremur prima emoția spartă
primele cioburi atingerea
lumina orbitoare
duduind ritmul inimii
apoi ritmul rutinei
altă redută altă reducere la absurd
alt zvon
ca un sloi de gheață în palmele roșii
de copil
durerea vie
fiecare avantaj cu dezavantajul lui
cînd îți dai seama că lumea e numai cloacă
e prea tîrziu
ai suferit degeaba
cangrenă mută și albă cinismul
mușcă din tine și nici nu-ți mai pasă
e ca și cum ai hrăni un mort cu bucăți de moarte
îți putrezește pînă și imaginația
cărțile se fac la urma urmei pe la spate
zarurile se măsluiesc în ascuns
la vedere curați rămîn ochii de copil
restul doar mătrăgună
șirul acela de zile vitrege
luni marți...