în a doua zi de paști a murit tanti. din ea n-a mai rămas decât mirosul hainelor de măicuță și gustul conservelor germane de pește. în sos tomat. înainte de 89 le primeam ca pe niște delicatese nemaivăzute. cam atât rămâne după un om. mirosul și gustul. dar și alea până se tocesc simțurile.
a mai rămas și o cutie pe care scria gateau de riz în care mama ține și-acum zahărul.
atunci am aflat diferența dintre cimitirul belu și cimitirul din rotunda. în cimitirul belu e curat și liniște. la cimitirul din rotunda în gura porții marinoaicele râd de felul în care plângi. pe marinoaice le știe tot satul. bărbații lor s-au prăpădit pe șantier. acum la fiecare mort ele râd și vorbesc de-andoaselea.
azi plouă, am închis computerul. scriu într-un caiet vechi: libertatea e ca atunci când iubești, libertatea e ca atunci când nu mai iubești. libertatea e ca atunci când mergi cu metroul și schimbi pentru angels. cobori scările și simti că ai putea să nu mai atingi ultimele trei trepte, ai putea să le sari, le sari pentru că e de ajuns să crezi că ai putea zbura, să crezi că ai putea fi liber.
Scrisul vine compensator la o dimensiune “căzută”: realitatea, așa cum și-o asumă scriitorul. Zădărniciile, timpii irosiți, experiențele de viață (ipostaziate mereu ambivalent), rumegușul clipei –iată carnea din care se va alcătui textul.
Șed la masă și îngurgitez plictisit “Tropical Fruit Cocktail” iar mintea-mi plutește pe ritmul „Cafe del Mar”. Din când în când mâzgălesc ceva pe această pagină și textura literelor sângeră a metafore răsuflate. Important nu e actul scrierii, nici măcar bucățelele tăiate geometric ale compotului tropical; importantă nu e duminica aceasta ejaculată la un capăt de săptămână, nici măcar vocile dinlăuntru pe care se mulează realitatea (desigur, a mea). Nu. Important, de o importanță irepresibilă este
cel mai mult îmi place ceea ce fac. probabil o să mor rapid și singurul gînd care-mi va trece prin cap va fi ohoo ce viață am avut și-o să zîmbesc.
hai să ne descompunem:
îmi plac documentările pe teren cu mașina. se întîmplă des să-mi doresc drumuri atît de lungi încît să nu mai am timp să mă întorc. dacă peisajul e sterp scot din creier o pădure și-o pun în fața ochilor. în copacii din fața primăriei veverițe sau la mallul din oradea o colonie de arici. îmi doresc să văd toate animalele. știu că eram în tren și într-o cîmpie toate lumea striga uite fazanii numai eu de-a naibii nu-i vedeam.
Campania electorală a început, orașul e invadat de banere, concerte și difuzoare prin care candidații își fac cunoscute intențiile politice.
Cum părăsești orașul, agitația electorală scade direct proporțional cu distanța.
Dacă pînă la Sagna se poate circula în condiții relativ bune, spre Bîra cratele din șosea te fac să te întrebi pe ce suprafață a lunii ai asenelizat.
Cîmpurile patriei sunt aproape pustii. Ici colo mai vezi un tractor sau un plug tras de cai. Singurele semne ale agitației electorale sunt posterele de pe stîlpii de iluminat din care îți zîmbesc, mai oficial sau mai cum i-a pus fotograful, candidații locali.
Comentarii aleatorii