dimineața îmi place să beau cafeaua foarte fierbinte și dulce. să-mi ard limba. asta ca să-mi aduc aminte de tine. ori ca să nu mai simt alte arome. ori cum spunea ioana să mă doară pentru că atunci când ne doare spunem cuvinte frumoase. memorabile chiar.
Noapte, ora doua. Azi am citit Cartarescu si m-am fatait prin curte, sa atrag atentia, sa zambesc, sa am pretext sa schimb o vorba cu celdevizavi. Arunc deja instinctiv privirea inspre casa lui, devine un tic. Unul placut. Construiesc aici de trei ani, pan-acum nu l-am observat, n-am vazut casa, m-a deranjat doar ca-mi fura apusul. La propriu, trebuia sa ma urc pe caloriferul din dreptul geamului pentru a mai prinde o parte din spectacol. Inutil sa spun, uram casa, si-i uram pe ei, in absenta. Sting luminile, tv-ul, pastrez una de veghe, nimic romantic, dar altfel nu vad tastele, Scorpions – Obsession. Ma pierd zilele astea, traiesc mecanic, fara un motiv destul de bun ca sa ma implic in firul vietii, nici un altul ca sa scriu. Ma dizolv in cotidian.
L-am pus la "Jurnal". La fel de bine cred că intra la "Scenariu" - de nervi.
Totul a început de la niște poezii. N-am știut cum să scriu un rând mai din interior. Colegii au sărit imediat în ajutor, mulțumesc Profetului și almei "și pe această cale". Dar după ceea ce am înțeles eu de acolo a ieșit cam așa ceva:
[ ] și ceea ce citiți acum trebuia să fie mai din interior. N-a ieșit, după cum se și vede.
Booooon; m-am dus atunci la adresa menționată ca să văd ce n-am înțeles. Și aici totul s-a desfășurat ca-n Stan și Bran sau ca la nenea Iancu. Mi-au spus acolo:
1. ce este non-breaking space
2. cine ne ajută
3. de unde scrie cea care ne ajută (are și poză)
4. cum se pronunță !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Vă rog: "nahn bray kIng spays - (noun)". Aude? Deci e substantiv. Ce bine că ne-au spus, salvându-ne astfel de la moarte și moarte în chinuri.
odată… e o veșnicie de atunci, nimic nu era întreg fără litera desprinsă din zidul alb, nimic nu era întreg fără acel gând ce-mi lega boabele de timp în suiș…
iar gândul acela venea dinspre tine, ca un mir ușurător de poveri…
zidul alb era zidul la care mă rugam atunci când pierdeam cântecul, acea lumină morganatică ce venea
dintr-un alt timp, un timp fără gheare sub tâmple…
acum zidul la care mă rog are tristețea lui…
păsări grele de amintiri mi se cuibăresc în inimă, visul meu a adormit în bătrinețea lui virgină, nu-mi mai duce îmbrățișarea de mână, nu mai simt marginea zării sub tălpi...
zâmbetul tău nu mai împrimăvărează de ziuă
„ un lucru face atât cat îl prețuiești” așa-mi spuneai, iar într-o dimineată, un gând a luminat visul pernei:
țeasta lovește parchetul un sunet ca de fereastră spartă realizezi în timp ce totul se-nvîrte că mai aproape de tine ca acum de pămînt nu vei fi niciodată.
pe undeva o fisură gîndurile ies ca într-un schimb de prizonieri.
mîinile se întind în întuneric apoi se întorc obosite după atîtea spații goale.
și totul se rezumă la acel nenorocit meci de handbal despre care vei scrie mîine.
adormi visezi că în londra a nins și aeroportul s-a închis.
creierul tău e o fotografie de grup în care tu și prietenii tăi care se văd cam neclar zîmbiți cu armele la vedere.
hai să vorbim.
despre ce.
despre abandon.
despre lucrurile care ne încrețesc pielea de plăcere.
Comentarii aleatorii