Era splendidă Tanya, dar ea nu știa asta. Cu părul ca al mătăsii de porumb crud. Cu ochii cum e pielița miezului de nucă aproape coaptă. Iar tenul caucazian se potrivea încât nu rezistai să privești aiurea când vorbea în grup. Desya avea o structură atletică. Specifică basarabenilor. Cu privire pătrunzătoare și ochi albăstrui spălăciți , de pisică. Reflexe bune și mare iubitor de înot. Avea parcă și o medalie din trecutul său nu prea îndepărtat.
- Spune-mi sincer, ce reprezint eu pentru tine? Și fata lăsă o secundă privirea să cerceteze împrejur, apoi și-o înfipse iar în ochii lui. Erau în Alpi.
- Sunt obosit, Tanya. Hai să ne așezăm și îți spun!
Își lăsară rucsacurile din spate și se întinseră rezemați de același molid. Bărbatul povesti ceva de demult. Încețoșat. Ei îi dădură lacrimile. Îl îmbrățișă strâns. Și puse în gând numele locului acela Betel. Apoi îl împinse în joacă, se ridică și fugi să ajungă grupul.
Desya iubea dreptatea. Poate pentru că fusese de multe ori nedreptățit. Poate pentru că așa era educația pe care o primise. Poate pentru că așa se formase singur. Nu știa sigur de ce. Tot ce știa era că părinții lui l-au dorit mult. Acum nu mai erau. Dar dacă întindea mâna înainte de somn, le putea atinge fețele. Și ,oarecum, se liniștea. Răsufla adânc. Lăsa mâna lângă el. Și trupul moale, ca de pănuși, îl liniștea.
O speriau tunetele. Își închipuia că moștenise asta. Dar nu avea dovezi. Se gândise să îi spună și lui Desya. Dar i se păru un subiect minor. Acum, se desprinse de trupul bărbatului și ieși din cort. Avu senzația că vede Mont Blanc-ul. Se zgribuli. Respiră adânc și intră chiar când porni ploaia.
Câteva zile mai încolo erau iar pe asfalt. Locul… de o frumusețe rară. La orizont argint cu aur galben înmuiat în nectar de piersici. În apropiere râul. Mare. Nămolos. Cu averse. Tanya privea de lângă mașină. Desya căuta ceva în portbagaj. Apoi au urcat. În Europa se anunțase vreme bună. Se întinse repede pe banchetă. Era obosită. Dar nu regreta. Câteva fraze afective îi persistau în memorie. Ea nu părăsise Betelul. Avea oare să îl părăsească vreodată? Adormi cum ai lăsa din mână niște ochelari de soare.
post scriptum:
Îi plăcea să conducă noaptea. Mai ales pe autostrăzile Austriei. Privea din când în când femeia de lângă el. Și se lăsa purtat de amintiri. Dar își revenea repede. Ofta. Apoi accelera un pic să se mai trezească. Consumase cafeaua și nu vroia să o scoale pe Tanya. Avea să afle peste ani buni numele locului în care îi spusese… îi spusese despre lagărul în care murise sora lui…
Comentarii
poate e americanul din mine,
Virgil -
poate e americanul din mine, dar stii care vad eu ca ar fi meteahna acestui text? si am mai vazut-o si in alte texte scrise de tine. in ciuda faptului ca scrii placut, relaxant, aproape diafan pe alocuri, totusi textului ii lipseste subiectul, intriga, drama, conflictul, cum vrei tu sa ii spui. seamana uneori cu filmele acelea italiene extrem de "slow" in care parca nu se intimpla nimic. incare probabil starea sau senzatia este mai importanta decit naratiunea. este si asta o tehnica dar pe undeva te lasa nesatisfacut. ai senzatia unui text caruia ii lipseste miezul, motorul, nucleul. si implicatia este ca se uita usor. pentru ca creierul nostru retine mai degraba drama, inflexiunile existentei decit liniaritatea dintre ele.
asteptari
bobadil -
Eu nu înțeleg ce așteptări are autorul de la cititorul acestui text în afară de un contor acolo la numărul de citiri.
mda, asta e
yester -
te înțeleg, Virgil, dar nu am de gând să explic aici de ce nu este subiect, intrigă, dramă, conflict. înțeleg ce vrei de la un text în proză, însă uite că se întâmplă ca eu să nu vreau același lucru. nu cred că e americanul din tine. doar un cititor cu altfel de așteptări la care oricine are dreptul. mulțumesc pentru opinie.
ah, A. întors proaspăt de pe veșnicele plaiuri ale vânătorii, băgător în seamă să fie numele tău indian:)
o fi sau nu o fi
alma -
O fi film coreean :)
Mie mi-a placut, dar cred ca asta e doar introducerea.
Text memorialistic
Maria - Doina -
Şi mie mi-a plăcut! Eu cred că e un text memorialistic, un fel de sinteză a unor pagini de jurnal, drept pentru care eu cred nu sunt necesare cele cinci momente ale subiectului literar.
Printre descrieri şi mici fragmente de naraţiune, printre impresii personale şi referiri directe la personaje, se prevede "indicatorul" către locul acela, către betel, un demers literar voluntar din partea autorului. Locurile ne rămân pline de semnificaţie când le asociem cu evenimente deosebite sau cu persoane dragi.