Oare dacă te voi trage de păr, vei ști care dintre noi a fost? Nu, nu o voi face, mă întrebam doar așa. Uneori iubitele se mai întreabă dacă iubiții lor sunt cu adevărat fideli, cu adevărat întregi acolo sau poate că sunt doar păsări, care se adăpostesc iarna sub sânii lor.
Am pornit la drum, înainte de albirea zorilor. Eram echipaţi corespunzător pentru urcat pe munte, iar în rucsac aveam doar lucruri de strictă necesitate. Ne aştepta un drum de câteva ore, aşa că era indicat ca bagajul să fie cât mai uşor.
După o jumătate de ceas, am ajuns la Crucea lui Bogdan, loc de popas, la intrarea în pădure. Oraşul Vulcan rămăsese în urmă. De aici se vedeau luminile, aprinzându-se una câte una, acolo unde locuiau mineri care se pregăteau să plece la şut, în schimbul I.
odată… e o veșnicie de atunci, nimic nu era întreg fără litera desprinsă din zidul alb, nimic nu era întreg fără acel gând ce-mi lega boabele de timp în suiș…
iar gândul acela venea dinspre tine, ca un mir ușurător de poveri…
zidul alb era zidul la care mă rugam atunci când pierdeam cântecul, acea lumină morganatică ce venea
dintr-un alt timp, un timp fără gheare sub tâmple…
acum zidul la care mă rog are tristețea lui…
păsări grele de amintiri mi se cuibăresc în inimă, visul meu a adormit în bătrinețea lui virgină, nu-mi mai duce îmbrățișarea de mână, nu mai simt marginea zării sub tălpi...
zâmbetul tău nu mai împrimăvărează de ziuă
„ un lucru face atât cat îl prețuiești” așa-mi spuneai, iar într-o dimineată, un gând a luminat visul pernei:
ce rost are să mai scriu poeme?
într-o zi ne vom simți mai singuri tocmai pentru că le-am scris
mă-ntreb dacă nu am deschis din greșeală o carte când paginile ei aveau febră,
înghesuind cocorii până vor fi o frunză galbenă
mi se face frig
un frig de castan
probabil mi-e foarte dor de tine
într-o altă zi am aflat că port numele unui bărbat, catalina fiind prietenul lui ovidiu rămas la roma
am văzut că o insulă și un ciclon poartă numele meu și am râs
la început n-a fost ciclonul ci trecerea unei rochii lungi.
o falie roșie
șuvițe de iederă neagră
secunde anacruzice
în mijlocul oceanului, o femeie frumoasă rotindu-și brațele deasupra apelor
ochiul de jad țintind țărmul
nici un hurricane să nu treacă deasupra
Comentarii aleatorii