bunică-mea învîrte fusul cu repeziciune. la picioare puțin mai încolo pămîntul făcut ghem. pămîntul se deșiră ușor o pisică îl ține între labe. bunică-mea nu are ochi nici inimă nici oase. ca să n-o doară nimic. și alți copii rîvnesc la ea dar n-o împart cu nimeni. o mănînc pe ascuns.
*
lumînările pîlpîiau ca niște ochi care se închid și se deschid. o tăcere ca-ntr-o sală de nașteri părăsită. adică poți să-ți imaginezi vocile așa cum îți poți imagina nașterile. stătea trupeșă cu rozariul înfășurat pe mîini. rozariul pe care îl furasem din catedrala sfîntul ștefan din viena. cînd s-a pornit cortegiul viscolul m-a izbit în piept și pieptul s-a deschis ca o poartă trîntită de vînt. a intrat și-a început să scormonească prin mine ca un medic în căutarea unui organ bolnav.
Ieși în orice seară de duminică pe stradă, să vezi cum trec pe lîngă tine oameni îndrăgostiți, oameni singuratici care își strigă pe nume iubirile pierdute, printre plînsete, grupuri gălăgioase de tineri, copii rătăciți.
n-am înțeles niciodată de unde nevoia asta asta de oameni. de parcă aș fi dependent de dializă. de parcă oamenii ar fi rinichiul meu lipsă.
sînt dependent de voci ca să nu aud vocile din capul meu. atunci chiar ar fi dezastru. una îmi spune boule oamenii sînt toți o apă și-un pămînt alta îmi spune că nu e adevărat alta îmi spune că din cauza mea se întîmplă toate.
dar nu poți să le pui pe toate în cîrca unui om pentru că ăla se prăbușește la dracu. ăla ori își zboară creierii ori ajunge legat de pat.
mă agăț de margine cu vîrful iluziei. cred că-mi vor crește degete de undeva din pămînt, iar pomii îmi vor ajunge la tălpi desfrunziți.
o să plec mai repede decît îți imaginezi. nu privesc în urmă. o să șterg orice urmă de femeie din toate timpurile. nu rîde că încep să conjug verbele la un timp necunoscut ție. tu nu ai dorințe. nu spui niciodata „o să...”. tu ai doar trecut pe care alergi continuu ca pe o bandă stricată. știi tu, din acelea care ridică pietre.
ia-o de la început. iar și iar. fir-ar să fie! tu mai crezi în poeme cu fluturi cînd eu aud mîrîitul fiarelor sălbatice lîngă umeri. cineva îmi spune că eu sunt numai suflet. la naiba doar asta o fi rămas din sîngele meu? umbre.
Comentarii aleatorii