dimineața îmi place să beau cafeaua foarte fierbinte și dulce. să-mi ard limba. asta ca să-mi aduc aminte de tine. ori ca să nu mai simt alte arome. ori cum spunea ioana să mă doară pentru că atunci când ne doare spunem cuvinte frumoase. memorabile chiar.
trag de nasturii ploverului în neștire ploverul meu e un animal cu cinci ochi holbați e ca atunci cînd dispar toți oamenii se lasă ceața și nu-ți dorești decît să mori de toate morțile deodată
scriu fără sens mai bine mi-aș turna un pahar de palincă din aia pe care a lăsat-o frate-miu înainte să plece în anglia și de care mama nu știe merg pe stradă și toate îmi fac găuri în piele balcoanele copacii flexul lumea e o mașină de cusut care mă reduce la tăcere prin cusături fine
Știu că altele sunt dorințele tale, că alta e viața ta.
Și mai știu că există în noi, de când lumea, tentația de a-i căuta mereu
pe aceia care să ne împlinească, sau cărora să le împlinim visul
cel mai de preț.
Dar Visul se naște dintr-o absență, o absență dureroasă, pe care,
doar cu Cel din noi înșine, de Îl vom fi iubit îndeajuns,
am putea-o umple.
În drumul spre tine, am văzut multe măști ale dragostei
căzând de pe Chipul ființei și am înțeles ce înseamnă să te pretinzi
a fi cel ce transformă visele altcuiva în realitate.
Astăzi spun că nu voi fi niciodată mai mult decât aproapele tău,
așa cum și tu, prin simplul, providențialul fapt de a fi
chiar oglinda a ceea ce ești, m-ai ajutat să-mi împlinesc un vis
despre care niciodată nu ai știut.
mîngîi țeava pistolului ca pe clitorisul unei femei.
din cînd în cînd încleștez degetele aproape simt țeava cum se contractă de plăcere.
un pistol adevărat nu știu ce marcă dar nu contează.
miros cartușele îmi vine să le prizez mirosul lor iute mă face să strănut.
stranie povestea pistolului și cum a ajuns la mine. ca să vezi că în viață fiecare gest contează.
dimineața se ducea în gară număra oamenii din vagoane. în zilele acelea nu mînca. el își spunea că oamenii îi sînt de-ajuns. chiar își propunea ca din momentul acela să trăiască numai cu oameni.
femeia lui n-avea nume. de mică părinților le-a fost frică să-i pună un nume de teamă să n-o dorească toți bărbații. doar cînd era obosit îi dădea nume ca să poată visa.
el a iubit atît de mult încît ceilalți îi spuneau omul ca patru inimi. seara cînd se întorcea de lucru voma în plină stradă. voma sînge chipuri păsări și tot ce mai strînsese în el peste zi.
Comentarii aleatorii