...eu vreau să-mi aducă păpuşă cu rochii! strigă Dalila.
...eu vreau un pian, sau un acordeon, şovăie Florian...
...eu vreau un tren? Un avion? Un tramvai?
Bunicul se luminează. El îl cunoaşte pe vatman. Tramvaiul trece prin faţa porţii noastre.
Ne plimbăm prin oraşul de marţipan. Coborâm şi urcăm. Rătăcim prin pasaje. Ajungem acasă încărcaţi de pachete. Bunica împleteşte cozonaci. E cald, ne e bine, continuăm joaca. Eu şi Dalila desenăm. Florian cântă.
Maia, cine desenează cel mai frumos? ţopăie Dalila.
Tu desenezi mai frumos Dalila, dar Lea este mai înţeleaptă.
Ce este înţeleaptă? nu se lasă Dalila.
Înţeleaptă este cine ştie cel mai bine ce trebuie făcut, zâmbeşte liniştită bunica.
sînt obosit. o oboseală din acelea care mă face să mă simt superior. oamenilor. pentru că de fapt eu mă simt inferior „by default”. așa am fost educat; un fel de gentilomie pietistă; ardeleneasco-prusacă. anyway, sînt obosit. o oboseală din acelea în care devin cinic la modul sublim. totul începe să se reducă la quintesențe. relațiile și reacțiile la formule și procese chimice.
cel mai mult îmi place ceea ce fac. probabil o să mor rapid și singurul gînd care-mi va trece prin cap va fi ohoo ce viață am avut și-o să zîmbesc.
hai să ne descompunem:
îmi plac documentările pe teren cu mașina. se întîmplă des să-mi doresc drumuri atît de lungi încît să nu mai am timp să mă întorc. dacă peisajul e sterp scot din creier o pădure și-o pun în fața ochilor. în copacii din fața primăriei veverițe sau la mallul din oradea o colonie de arici. îmi doresc să văd toate animalele. știu că eram în tren și într-o cîmpie toate lumea striga uite fazanii numai eu de-a naibii nu-i vedeam.
în dimineața asta mi-aș fi dorit un bărbat care să mă privească altfel, ca pe un copil.
mâinile lui să-mi atingă discret degetele, așa ca și când m-ar învăța să fac ceva. să ne așezăm unul lângă celălalt, pe scări. eu să oftez scurt, el să-mi împărtășească oftatul -
împărțim aceeași boală ne purtăm de grijă. când umărul său se lasă ușor într-o parte să-mi sprijine tâmpla, e dimineață.
Intram în bucătăria comună seara, când oboseala îmi muşca timpanele ca un zgârci pocnind ritmic în ureche. Gândacii roşii mişunau printre cleiuri vechi, flăcările fâsâiau spasmodic. Mirosul de arsură şi gaz mă pătrundea până la os. Începusem să fumez ţigări Assos sau Chesterfield, la modă pe vremea aceea. O colegă de cămin de la altă facultate se sprijinea cu coatele de masa murdară şi îmi zâmbea povestindu-mi viaţa ei. Avea dinţii deja înnegriţi.
Comentarii aleatorii