Țin minte și-acu. Îmi clănțăneau dinții în întuneric o să vină dracii să te înțepe cu furca.
Astea au fost ultimile cuvinte ale lu taică-miu după care a închis ușa rînjind.
După ce s-a închis ușa s-a dus și ultima fărmîmă de lumină.
Mă dureau picioarele încercam să stau jos pămîntul mirosea a furnici și a lapte bătut.
Și-n noaptea aia dracii au făcut ce-au vrut. Dacă m-ar fi întrebat apoi cineva i-aș fi zis că da există draci fără
să ți-o zică popa din amvon.
Am dormit pe un raft de sîrmă lîngă niște mere pădurețe. Spre dimineață mă chircisem mă zbîrcisem ca ele.

Mai țin minte că aveam camere înalte foarte înalte. De crăciun probabil aveam cel mai mare brad din sat.

Atunci mi-am dorit prima dată să fiu felinar.

În Oradea noaptea toată lumea doarme în Criș. Asta nu ai de unde să știi dacă nu ești felinar, dar așa e.
Aici în spatele blocului am un felinar și aproapele lui e la vreo cincizeci de metri. Cînd se întîlnesc
felinarele pîlpîie în semn de respect
ca și cum și-ar scoate pălăria în fața unor dame din lumea bună.
Mă întreb ce se întîmplă oare cînd lumina unui felinar se întîlnește cu lumina
altui felinar dacă fac dragoste ori pur și simplu își împart povești
despre oamenii pe care i-au văzut.

Mai țin minte și-acu. Taică-miu filtra spirtul prin pîine îl amesteca cu niște cafea și-l ascundea
într-o căpiță de fîn.
Mai țin minte arborele de lalea sub care ne jucam de-a oamenii mari și fumam prima țigară. Tușeam ca oamenii
mari rîdeam gros ca oamenii mari făceam planuri ca oamenii mari dădeam rateuri ca oamenii mari.
Apoi mîna întinsă la bisericuță după colivă bătrînele ciupind de obraji băieții tovarășului înginer.
Știi cum e cînd îți aștepți tatăl?
Ca atunci cînd mănînci o felie de pepene mori de poftă da trebuie să scoți sîmburii unul cîte unul cu vîrful cuțitului.

Uneori în momentele de derută mă uit la cer. Văd norii ca o turmă de vite se îndreaptă spre.
N-am știut niciodată nu vreau să știu niciodată spre.
Dacă ai ști n-ar mai fi nori ar fi niște vite care deschid poarta casei din coarne mugind blînd după mîna stăpînului.

Mai țin minte îngropatul în grăunțe șproturile de riga mama coborînd din autobuz într-o rochie la modă pe-atunci și
o bătrînă în urma ei muică vezi că te-ai murdărit de negru pe fustă.

Aici există: dependența de metrouri dependența de viață dependența de moarte
dependența de prieteni dependența de mîna întinsă.
E bine să fii dependent lumea te privește ca un bolnav și ți se iartă orice.

Țin minte și-acu îmi clănțăneau dinții în întuneric după ce s-a închis ușa s-a dus și ultima fărîmă de lumină.

Știi cum e cu ținerea de minte? Ca atunci cînd te agăți de oameni și-i rogi să nu plece.
Dar ei trebuie să plece altfel n-ar mai fi oameni.
Ar fi niște vite care nu știu decît drumul spre casă.