Virgil -
în limbo
e atîta vreme
de cînd nu m-ai întrebat nimic
ții minte vremurile cînd ne pîndeam
agățați fiecare de răspunsul celuilalt
ca niște maimuțe spînzurate de liane
călătoream prin zile pluteam
legănîndu-ne în baldachinul unei jungle nesfîrșite
ca o maree ne inundam trupurile
cu ce mai rămînea din noi
în așteptarea unei opriri
amețitoare fericire a rătăcirii
în labirintul celuilalt
de ce nu mi-ai spus atunci
totul se sfîrșește
la fel de simplu
cum a început
în limbo
Poezie:
Comentarii
Aproape nimic de reproşat aici.
a.a.a. -
Aproape nimic de reproşat aici. Pare un text de final, emană un regret abia acoperit de cuvinte şi dezvoltă un adevăr aproape universal: "totul se sfîrșește
la fel de simplu
cum a început
în limbo". Mi-amintesc de nişte versuri scrise acum nu foarte mult timp: "Cum din nimic ne-am întâlnit, se pare/ Că ne vom pierde din nimic, c-o frază".
Poezia de mai sus, pentru mine, este un epitaf ori un recviem al unei iubiri. As fi dat peniţă, însă nu pot trece, oricât aş vrea, peste: ..."unei opriri cu torțe/
amețitoare fericire a rătăcirii". Cel puţin din pedeveul meu de vedere, textul ar merita o reformulare a acestor versuri.
interesant.
Virgil -
interesant. "cu torțe" a fost adaugat ulterior. cam dupa vreo douazeci de minute. si recunosc, a fost o decizie pe care as avea tendinta sa o clasific drept impulsiva. si din nou nerevizuita. nu pot spune ca imi displace in mod necesar. dar ar fi presupus o constructie mai elaborata pentru introducerea ei. asa ca deocamdata o scot. multumesc pentru citire si observatii.
"legănîndu-ne în badachinul unei
nicodem -
"legănîndu-ne în badachinul unei jungle nesfîrșite"
cred ca baldachinul e cuvantul intentionat aici, nu?
uf,
yester -
uf, nu știu prea bine cum să o spun. nu e puțin clișeistic "călătoream prin zile"?
poate ca este.
Virgil -
poate ca este. dar, asa cum spui, cred ca doar putin. nu imi plac nici mie formularile ultra-folosite dar nu stiu de ce dar aceasta expresie nu ma deranjeaza aici. poate din cauza imaginilor care o inconjoara. dar este foarte posibil sa fiu subiectiv. multumesc pentru observatii.
nu stiu daca este cliseistic
Virgil -
nu stiu daca este cliseistic cristina. putin redundant poate dau nu cliseistic. nu cred ca un singur cuvint poate fi cliseistic.
da,
Virgil -
da, ai dreptare. desi eu nu folosesc termenul "demonstrat" (care mi se pare mult prea stiintific) ci pe cel de "reprezentare". la urma urmei aceasta este ceea ce eu consider a fi diferenta dintre comunicare si reprezentare. dar eu nu am scris nici "sînt fericit" si nici "te iubesc". ceea ce am scris este "[vremurile cînd ne pîndeam]... amețitoare fericire a rătăcirii/ în labirintul celuilalt". ceea ce in umila mea parere "conoteaza" mult mai mult (sau mult mai altfel).
Este un text pe care l-am parcurs
Bott -
Este un text pe care l-am parcurs cu plăcere, deși, pe alocuri pare încărcat de semnificații.
O singură obiecție aș avea:în legătură cu acea fericire a rătăcirii. Nu știu dacă această construcție genitivală e cea mai bună alegere în context. Am încercat în gând să găsesc o alternativă, fără ca versul să-și piardă din sens, ca de exemplu:
„rătăceam fericiți
unul în labirintul celuilat”
Citit cu interes,
Eugen.
Hai ca te intreb eu: tie iti place
alma -
Hai ca te intreb eu: tie iti place cum suna finalul?
banuiesc ca "tie" sint eu.
Virgil -
banuiesc ca "tie" sint eu. deci, daca nu imi placea nu il puneam acolo. bineinteles ca nu e cu floricele, fundite, ingerasi si nici cu clepsidre, chakre sau culoarea indigo. dar e cu limbo. care, by the way, nu vine de la limba. ci de la limbus, care in latineste inseamna margine iar in teologia catolica, desi nu cea oficiala a bisericii catolice romane (de la roma), este un fel de margine a iadului (evident presupunind ca iadul ar fi un loc fizic) unde stau sufletele celor care nu sint nici in iad si nici in rai. recunosc, situatia este cam ambigua si neplacuta. daca la asta te refereai. ;)