povestea scaunului o știm toți.

la țară viața merge înainte cu dumnezeu și cu văcarul care-l suduie cînd dă cîte-o ploaie.

nimic nou. bunică-miu se pișă în aceeași căldare și tot în aceeași căldare face treaba mare. nu stă la masă cu noi mănîncă separat nimeni nu are chef să-l vadă cum regurgitează fiecare îmbucătură. le-am spus tuturor să nu ne fie frică de moarte dar nu m-a crezut nimeni. creștem pînă la o vîrstă după care ne facem copii la loc. în pămînt sau în uter totuna.

dărîmăm atelierul. în atelier bunică-miu a bătut fierul toată viața a bătut fierul mai ceva ca dumnezeu cînd bate oamenii. bunică-miu rînjește a durere. i se văd ultimii dinți ultimii dinți de-abia se mai țin în gingii. ca butucii de vie pe care îi legam primăvara de țevile casei.

căutăm aparatul de sudură. e îngropat undeva în vatra pe care topea fierul. seamănă cu o baterie de mașină. e scump tare zice mătușă-mea mătușă-mea ar strînge și ultimul capăt de ață. i l-a adus un carmolist de la fabrica de țevi a dat pe el patru sticle de rom și o damigeană de vin. de la șaișpe ani bunică-miu a început să scuipe negru. electrozii i-au mîncat plămînii bucată cu bucată.

lușa aruncă răstignitul la gunoi. fa zice matușă-mea îți ceri osîndă mătușă-mea ar strînge și ultimul capăt de ață. răstignitul e putrezit semn că dumnezeu nu s-a mai uitat la noi de ceva vreme. și cu parascovenia aia de cruce cum facem? parascovenia aia de cruce stă rezemată de lut. zîmbesc îmi zic ce împreunare. trei zile a bătut bunică-miu la crucea aia. să-i aducă aminte că maria nu mai e să-l cheme la masă cînd bate îngeru domnului.

mătușă-mea l-a călcat pe pufi cu mașina. trei zile a scheunat după care a dat ortu popii. după el a venit o pisică și doi pui. mă întreb cum e să văd viața prin ochii unui pui de pisică. să lipăi laptele și să mă joc cu ghemotoace de hîrtie pe care emilian scrie articole.
pînă acum am văzut viața prin ochii mei ai lui pufi și ai floricăi. florica era o vacă roșcată a scăpat în păpușoi a mîncat pînă s-a umflat și au trebuit s-o taie. ionel i-a dat un topor în frunte de teama comuniștilor a ascuns oasele în pămînt. ionel era analfabet și după revoluție a murit pe o schelă în israel.

într-un colț un săculeț de rafie cu niște bobițe ca icrele de crap. e îngrășămînt zice mătușă-mea și e bun îl păstrăm mătușă-mea ar strînge și ultimul capăt de ață.
dimineața începea în dealul ungurului și se termina la trei prăjini. puneam îngrășămînt în castron luam cu pumnul și turnam la fiecare păpușoi. seara mă usturau mîinile și aveam părul de sîrmă. așteptam convenția venea mama. cel mai bine era cînd cotrobăiam în sacoșele cu salam și roșii. mirosul de autobuz mă făcea să vomit.

roberto e nepotul lu ionel. părinții lui sunt plecați în irlanda i-au luat calculator vorbitor și l-au învățat să ia tot ce nu mai trebuie din viața altora. uite îmi zice buturuga asta poți s-o faci scaun rustic irlandejii se dau în vînt după așa ceva.

scoatem afară corniere șuruburi matrițe. mă întreb dacă dezmembrăm atelierul sau pe bunică-miu cornierele astea prea seamănă cu ciolanele lui. bunică-miu rînjește a durere. i se văd ultimii dinți ultimii dinți se țin în gingii ca puradeii după fusta mamei.

ajungem la foale. mătușă-mea cea plină de ațe zice că e foarte valoros. bunică-miu și-a vîndut cizmele din armată cizme noi nouțe din piele de taur ca să-l cumpere. se fac planuri unii vor să-l vîndă în irlanda alții vor să-l păstreze. nici nu te-ai dus bine că toți vor să te împartă.

a mai rămas de scos afară scaunul. toți se adună în jurul lui toți știm povestea lui. da zice roberto l-au aruncat nemții din camion în 44 și a căzut în ogradă, iar pe locul unde e părul acu mai zice roberto a căzut o bombă și azi noi era să nu mai fim.