Mă uit în jur câteodată și nu mai știu cum să reacționez. Un ansamblu de sentimente amestecate, reprimate, în sfârșit bătute și izbite ricoșează și mă lovesc în plin. Să o iau la goană sau să merg cu gloata? Din rațiuni puțin înțelese de rațiunea mea, mă duc cu gloata către un feeric moment înălțător și toate țintele urlă “împlinește-ți sufletul” mărunt ca-n cea mai persuasivă telenovelă. Țintele ele urlă bine, în jurul meu se urlă bine, feromonii urlă de jur împrejur, mai urlă și alți oameni ca să fie scena completă și mă pomenesc bălăcindu-mă într-un cotidian infect, incapabilă de a mă desprinde, incapabilă de a înfrânge o timiditate sau o slăbiciune, și-atunci înghit încă un sentiment. Acesta ar fi vinovația, ca apoi să încep să mă complac în el.
Am observat cum ne îndepărtăm în mod constant de dușmani. Și cu toate acestea ei se pare că sînt oamenii care în mod incontrolabil au cele mai multe șanse să ne spună adevărul. Sau cel puțin adevărul despre defectele noastre. Ar trebui să păstrăm tot timpul unul lîngă noi. Dușmanii onești sînt foarte rari.
fagurele
pe strada mea sunt neoane ciudate au un gît subțire din gît iese un cap uneori seamănă cu femeile care poartă broboadă dacă pui masca de plastic ce protejează becul seamănă cu niște apicultori dacă împarți întunericul îți iese un milion de albine ce fecundează lumina
oare la patruzeci voi avea mîinile groase ori încheieturile vor fi la fel de subțiri
oare în ziua nunții va fi cald și voi transpira în costumul de mire nu suport mirosul de transpirație m-am întors cu obsesia asta de pe holurile spitalului bolnavii treceau pe lîngă mine cu sonda în brațe mirosul lor mă făcea să vomit atunci mi-am zis între cei vii și cei morți aleg morții la fel cum între mirosul de transpirație și mirosul de mort aleg mirosul de mort măcar ăla impune respect
Bătrâna își conduce nepoata dincolo de poartă. Tare aș vrea să mai trăiesc până ce termini facultatea. Tare aș vrea să te văd într-un servici. Să mai trăiesc cât să te văd căsătorită! Nu i-a împlinit ultima dorință. Bătrâna a plecat și nepoata își trăiește în urma ei viața tot căutând o inimă unde ar putea să încapă dragostea împlinită a bunicii. Și o dor regretele că niciodată-niciodată nu s-a întors de la capătul podului pentru a-i dărui bunicii încă o zi din viața ei. Nu i-a dus nici aparatul de radio ca să mai uite buna de singurătate.
zilele în care mor sunt zilele în care știu ce am de făcut.
mă întind pe covor discutăm despre roonie și despre cum roade șosetele copiilor.
deschid ușa de la balcon turla bisericii îmi ajunge la piept. se pare că pământul acesta îmi priește am crescut atât de înalt încât mă poți vedea din orice punct al orașului.
e cald. port cămașa roșie cu mânecă scurtă îmi spui că sunt un bărbat frumos. îți cer bani împrumut. nu întrebi pentru ce nici cît. știi că nu pot trece podul cu pontoane fără niciun leu în buzunar.
îmi fac bagajele. plec. pleacă și oxana. a avut noroc. s-a ales cu o interdicție de un an.
Comentarii aleatorii