stau cu volumul lui în față, deschis la prima pagină. ascult ecoul. deseară să nu m-aștepți, o, nu, n-am să vin. cu ani în urmă îl ascultam pe cătălin seri întregi, la chitară și voce. pe atunci el era foarte tânăr, era de vârsta mea de acum. mă uitam la el așa cum m-aș uita la cineva foarte mare și foarte transparent, până la cer. dincolo de el întrezăream lumea.
în dreapta lui cătălin, îi urmăresc degetele atingând corzile. și ritmul. ritmul acela care îți dă senzația că se poate trăi întreg, nerotunjit, o viață. ritmul acela puțin prelung, puțin înclinat spre pământ, ca o spirală înfășurată pe mână atunci când pleci mai departe, în semn de loc geometric al trecerilor.
Azi, duminică, am auzit pe cineva în hala de la Piață spunând altcuiva ”că un anume domn locuiește pe la Podul ”Paloșanu”. M-am gândit în drum spre casă la modul cum supravețuiesc unele nume chiar și la ani buni după ce oamenii care le-au purtat sunt oale și ulcele. Podul ăsta, din câte a aflat și Wili din familie, a fost construit pe la sfârșitul secolului trecut de către bunicul patern. Moșu’ era, din câte am înțeles, un mare pișicher. A observat că de fiecare dată când veneau spre târg, țăranii din Gherăiești, Hemeiuși, Gârleni, Racova, Buhuși, șamd, aveau probleme cu părâul acesta micuț, dar care se trezea să se umfle când le era târgoveților lumea mai dragă. Și atunci, ce s-a gândit bătrânul?
ai plîns puțin. apoi ai rîs.
rîsul tău a umplut toate etajele și ferestrele.
mi-ai spus că un om ca mine nu există. n-ar trebui să existe.
am zîmbit. mîncarea se răcise pe masă nici acum nu știu ce era. la început mă izbise mirosul de supă gătită la cazan. mi-am adus aminte de cele o mie de zile în care am mîncat la cantină. zilele acelea au fost cele mai gustoase din viața mea.
îmi luaseși bomboane cu alune. atunci am început să te iubesc. am povestit. despre iubitele mele. despre iubitele și iubiții tăi.
Mi s-ar părea firesc să vorbesc despre dragoste.
Despre regresie și contorsionare. Întotdeauna vin împreună și nu numai noaptea. Întotdeauna vin împreună ca rozătoarele într-un lan de lucernă.
Degeaba pui capcane otravă într-o zi te uiți în tine ca pe un cîmp pe jumătate cules îți lași capul în mîini și plîngi.
De fericire de groază.
De fericire de panică.
Dragostea mea țîșnește din pat dimineața ca o păstaie strînsă între degete.
Paltonul gentuța albă pe care uneori o agață de ușă.
În urma ei urma mea.
Tenișii la ușă cămașa pe scaun inima sub coaste.
Coastele sub un nor de cenușă.
*
Iată mama se vindecă singură își toarnă pe răni ulei de măsline și fard.
Fiii săi au plecat. La intrarea în vizuină urme de piei.
o biserică un loc de joacă un magazin mare în care habar n-am pe unde să intru și unde toată marfa e în maghiară un magazin mic în care mă simt ca în burta mamei cumpăr tot ce vreau un topogan în formă de elefant un dig și o apă adâncimea se măsoară tot în maghiară
1
o bătrânică șchioapă care alungă îndrăgostiții din scară lasă bilete în ușă nu aruncați chiștoacele pe fereastră inventează motive să n-o prindă moartea de una singură
2
o femeie și un copil în căruț cînd vine acasă roagă vecinii s-o ajute să urce căruțul pe scări copilul zâmbește întotdeauna picioarele altora îl vor duce acasă
3
un bărbat bine și un televizor cu plasmă seara își cumpără o bere leuven brau și țigări scumpe el nu vorbește nu are povești de spus
Comentarii aleatorii