în hamac nu-i nimeni-
noaptea
asemeni păunului albastru
deschide coada
peste umbrite tăceri

ochii lui argus
strălucesc printre penele albe-
înaintea plecării în exil
răsfiră seninul
printre crizanteme

mijește de ziua
cântecul cocoșului amorțește plânsul-
sângele cobrei rănite
preschimbat în culori
umple cerul

curând în vii
ciorile
for ține festinul-
poeții sihaștri tot mai rar
se vor desprinde din stampe

răzbit de frig
cerșetorul
dă foc frunzelor brumate-
cu-un țipăt un tren
adună mărturisiri și regrete

urc pe a vieții scară
cană cu vin fiert: ce dulce-i clipa
miros de scorțișoară și-un zâmbet prietenesc-
prin cununa de ceapă roșie
fazanul abia mai clipește

prezentu-i deja amintire