Singurătatea mea este ascunsă sub o dală de piatră pe care o calc
În fiecare zi când cobor pe aleea din parc
Poate dacă viața ar fi devenit mai bună aș fi înțeles de ce oamenii plâng
Însă cum tot ceea ce lipsește este vagul sentiment de a nu fi
A fi devine și el la fel de sobru
Am decis să-mi fac un tatuaj pe degetul mare
Un vultur care să-mi arate mereu în ce direcție să merg când nu sunt sigur
Ciocul lui va fi mai mare decât trupul
Iar aripile forme de penaj mărunt îmi vor ține de cald
Când mă voi apropia de cimentul solitar
Caut să fiu sfânt dar oare a fi sfânt înseamnă să fii și blând
Ori poate a fi curat nu este nimic mai mult decât o rugăciune
Spusă când afară nu mai este nimeni să te audă cum îți ceri drepturile
De a intra din nou în cerul pierdut
Vai mie căci mi-aș fi închinat durerea unei frunze tomnatice
Ea ar fi știut să moară iar eu aș fi știut să caut mai departe
O altă sursă domnească sfințită de doinele pe care mi le cântau
Ai mei pe vremea nefiirii
Comentarii
...
batori -
Ca idee, ca profunzime, găsesc în textele tale, Mădălina, de fiecare dată, pasaje deosebite, profunde, meditative cum ar fi aici: "Singurătatea mea este ascunsă sub o dală de piatră pe care o calc/În fiecare zi când cobor pe aleea din parc"; "Caut să fiu sfânt" şi m-aş opri aici, în vers, urmează o rimă căpuşă care strică versul, adică: "sfânt, blând"
Foarte reuşit finalul prin acel "Vai", superb inserat în corpul discursului final
"Vai mie căci mi-aș fi închinat durerea unei frunze tomnatice
Ea ar fi știut să moară iar eu aș fi știut să caut mai departe
O altă sursă domnească sfințită de doinele pe care mi le cântau
Ai mei pe vremea nefiiri" - la nefiirii este articulat i, e ca şi cum ai spune vremea omenirii.
asa e, nu mi-am dat seama de
Madalina Cauneac -
asa e, nu mi-am dat seama de nefiri/ nefiiri. multumesc ca mi-ai atras atentia. in rest, ma bucur pentru ca reusesti sa gasesti astfel de pasaje in poeziile mele, te mai astept:)
da,
batori -
pentru că eu nu am înţeles sensul "nefiiri" acolo, cum era scris înainte. Adică, pe lângă faptul că se vede clar licenţa şi nu asta deranjează, nu ştiam dacă este vorba de firea omului, ca subst.: fire/firi -"nefire/nefiri" sau este vorba de verbul "a fi" substantivizat, prin licenţă, asta însemnând nefiiri neart. adică fără a exista, a fi. Dar fiind precedat de un substantiv: " vremea" şi zicem vremea nefiiri(i) atunci se cere articolul genitival i, pentru că nefiiri(i) este aici un atribut subst. genitival. şi dădusem exemplul cu "vremea omenirii" sau "locul naşterii"
Acum, cum l-ai scris din nou, nu îmi lasă decât opţiunea de Vremea Nefiri şi cred că şi aici îşi cere articolul. De aceea, nu ştiu, este vorba, de fapt, de nefire sau nefiire?
Dacă laşi cu sensul de firea omului atunci trebuie scris firii cu doi i, în cazul tău, nefirii.
Da, a fost o simpla neatentie
Madalina Cauneac -
Da, a fost o simpla neatentie. nefiirea aia acolo este cu sensul de anulare existentei, inainte de inceput etc. etc. Multumesc ca ai revenit, explicatiile nu mai erau necesare, dar multumesc oricum. :)