În primul rînd despre titlul filmului; este destul de greu de găsit o explicație pentru folosirea termenului apocalypto pentru că este practic un cuvînt inventat și asta sună aproape a copilărie. În latină există apocalypsis iar în greaca veche este apokalupsis din apokaluptein. Explicația lui Mel Gibson cum că apocalypto înseamă un fel de revelație și un fel de sfîrșit pentru un nou început este aproape amuzantă. Probabil filmul s-ar fi putut foarte bine numi A New Beginning sau Jaguar Paw.
Dacă studiezi filmele lui Mel Gibson, Braveheart, The Passion of Christ și acum Apocalypto începi să ajungi la concluzia că Mel are o pasiune: sîngele, cît mai din abundență și cu cît mai multă violență. Deci fiți pregătiți pentru o imersiune în „raw violence”. Asta este ceea ce te șochează de la început și pînă la sfîrșit în acest lung metraj.
Filmul se dorește a fi desfășurarea trepidantă a unei aventuri de capturare și evadare a unui bărbat (Jaguar Paw), interpretat de carismaticul actor de origine cree, Rudy Youngblood, în jungla peninsulei Yucatán, împletită cu prăbușirea imperiului mayașilor. Firul poveștii este fascinant, variat și cuprinde situații șocante, de la decapitări și urmăriri cu jaguari pînă la nașteri subacvatice și prăbușiri în abisuri de cascadă. Viteza de desfășurare este incredibilă pe alocuri și te ține pe “marginea fotoliului”.



Un aspect care impresionează în mod deosebit este extraordinara scenografie, costumele și machiajul folosite în acest film. Lucruri care au fost unanim apreciate și evidențiate de antopologi și arheologi. Adăugați la aceasta și folosirea limbii yucatec maya precum și cadrul junglelor din Veracruz și Costa Rica și veți avea de multe ori senzația că nu sînteți siguri dacă vizionați o ficțiune ecranizată sau un documentar extraordinar al lui National Geographic. Zugrăvirea orașului mayaș aflat în ultimele faze ale descompunerii lui social-morale și fizice este cutremurătoare și realistă. Nu se face nici un rabat în prezentarea suferinței sau decăderii umane. Din punct de vedere hollywoodian filmul are toate ingredientele unui blockbuster în care eroul, la început dezavantajat, se redresează, se răzbună (aproape un fel de Mad Max sau Rambo) și (așa cum șade bine unui film care iese în perioada sărbatorilor) se termină cu happy ending.



Dar dincolo de aceste aspecte care țintesc evident buzunarul americanului de rînd (și nu numai), filmul are elemente care îi trădează intenția de manipulare istorico-religioasă. Finalul filmului oferă cîteva momente de seninătate surprinzătoare, venirea misionarilor catolici spanioli. Nimeni se pare că nu remarcă faptul că între dispariția orașelor mayașe și venirea misionarilor spanioli au trecut în realitate 300 de ani. Imaginea însă este paradigmatică. Se dorește probabil transmiterea unui mesaj care s-a folosit de sute de ani pentru justificarea opresiunii și discriminării populațiilor indigene din peninsula Yucatan sau din alte părți. Se așează într-un contrast evident manipulativ imaginea putridă a societății mayașe, care nu mai putea fi “recuperată”, vis a vis de portretul luminos al misionarilor spanioli, misionari a căror invazie “civilizatoare” devine astfel nu numai necesară dar și justificată.
Nu cred că societatea mayașă nu era brutală sau violentă dar avea și multe realizări științifice pe care filmul nu reușește să le prezinte generînd poate o zugrăvire unilaterală a realității istorice. Și asta mai ales în contextul în care se dorește atît de “pur” din punct de vedere istoric. În același timp dezechilibrul filozofic din final este profund deranjant și nejustificat, mai ales din cauza faptului că argumentul “sălbăticiei” a fost mult prea abuzat pentru a demonstra justețea cotropirii acestor ținuturi de către rasa albă, cotropire care sub anumite forme se mai manifestă și astăzi.



Am auzit că Mel Gibson ar fi spus în Texas că Apocalypto de fapt se vrea o portretizare a decadentului imperiu american care cotropește Irakul. Interesantă ideea dar probabil ridicolă din start pentru că oricît de mult ai dezagrea cu intervenția americană în Irak, este greu să asemeni brutalitatea societății mayașe cu cea americană și nu mai degrabă cu cea irakiană. Sînt înclinat să cred că remarca lui Mel s-a vrut mai degrabă o cascadorie de publicitate decît un comentariu inteligent.
Finalul filmului este interesant; pentru mica familie a lui Jaguar Paw noul început nu poate fi însă alături de noii veniți ci tot mai adînc undeva în inima pădurii.
Deși ideea de “sfîrșit=un nou început” poate avea rezonanțe existențialiste, filmul nu reușește să aibă echidistanța necesară pentru o astfel de obiectivitate. Ca realizare artistică este încă un film de referință pentru viitoare aventuri întru antropologie la Hollywood. Ca mesaj nu trece însă dincolo de un pozitivism predictibil și poate de vechea iluzie a acelui "noble savage" din scrierile timpurii ale lui Rousseau.