Șuierul hipnotic al apei pulverizate. Eliberată dintre stânci, o pulbere fină, rețeaua de vapori, unește marginile abisului, aidoma unei pânze de păianjen. Este locul unde se întâlnesc cele trei izvoare, spre a forma albia unui afluent mai mare. Dintr-un sâmbure încolțește și crește, răzbate urzeala, structura, culoarea, cel ce pare menit să continue, misterul călătoriei. Apa coboară, formând vortexuri în spirală, în rotire continuă, permanent spre a-și reface structura, reflectă memoria mişcării, prin proporţii de forţă, secvenţe, tipare. Pietre sacre preiau mesajele şi înţelepciunea de la forțele elementare ale pământului. Această mare întoarcere la sursă, de eliberare prin fluxul revărsat în cascadă peste noi, esența sfântă a apei vindecătoare, revigorează căile kundalini deschise.

***

O viperă?! În mijlocul drumului, atât de devreme, o viperă de stepă, ce-o fi adus-o? Soarele incendiază urzeala de verdeață proaspăt încolțită. Răzleț, ochi de baltă. Licăresc șăgalnic de-o parte și alta a cărării prin hățișul de ramuri și buruieni pitice. Lăstarii plini de muguri ai unui arin lovesc imberb pe urmele ultimului petec de zăpadă. Poate vântul de stepă cu sacul plin de minciuni? Poate mirosul amăgitor al marilor depărtări? În valea proaspăt deschisă de excavații, un pâlc de oameni gesticulează agitați. Mult foșnet, mult freamăt în dimineața aceasta.
- Au siii… găt…!!! strigă afazic, de departe, o fetiță venind în fugă.
Reușesc să o smucesc la timp, ferind fetița de atacul disperat al reptilei. Nu pare speriată, mai curând euforică.
- Au găsit… o comoară! reușește în sfârșit să articuleze. Merg să-i spui mamei. Astea nu sunt așa veninoase, adaugă, răspunzând oarecum nedumeririi mele. Poți să dai cu boata, dacă vrei, îmi spune, întinzându-mi un bâț noduros.
-Mai bine nu! Las-o și pe ea, să se bucure de viață, de soare..
Dar dispărură, în direcții diferite, și fetița, și jivina. Ocolesc cu prudență zona periculoasă și-mi urmez drumul în vale. Spre marginea pădurii, un val imens de lut șocolatiu se rostogolește ca un balaur gata să înghită totul în cale. Straturile de pământ răscolite pot să-i vorbească unui privitor din afara timpului de viiturile unor vremuri trecute. O viitură și-aceasta. Copacii știu. Știu și oamenii opriți câteva clipe din roboteala lor de furnici. Curând pădurea nu va mai fi. Nici veninul dulce-amărui, aducerile-aminte.

Un cufăr acoperit de pământ. S-au adunat deja oameni. Câțiva lucrători. Câțiva săteni plecați la munca pământului înainte ca soarele să fi răsărit. Mai sunt încă oameni care lucrează, în felul lor rudimentar, pământul. Dar acum nimeni nu mai face nimic. Toți își dau cu părerea. O fi de pe vremea dacilor, or fi de-ale haiducilor? Mai bântuie încă legenda presupusului întemeietor al așezării. Alții ar avea alte socoteli. Cuib de haiduci, comoară blestemată, să nu se-atingă nimeni. Să fie chemate autoritățile. Și nu se-atinge nimeni. Lumea așteaptă. Care autorități? De fapt singura autoritate care-a mai rămas este părintele. Abandonați la capătul lumii, înșelați de prea multe ori în așteptările lor de mai mari, localnicii nu au încredere decât în singurul om care a mai făcut câte ceva și pentru ei. Și așteaptă. Între timp s-a trezit tot satul și vin, vin cu toții, să se dumirească. Lucrătorii încercuiesc zona, și nimeni nu are voie să se mai apropie. Cufărul tronează, în mijlocul mulțumii, plin de promisiuni, plin de vise, pentru fiecare…

***

Baroc târziu, eduardian. Colonade semețe, contrazise de arabescuri fine, săpate de valuri în stâncă. Din sala de recepție poți auzi murmurul lor, ca o tânguire, un fel de incantație monotonă. Printre vitralii spuma apelor cerne lumina domol. Și lumina se-așterne peste marmurele neatinse de timp. Doar flacăra vie din șemineu alungă vidul tristeții. Cum am ajuns aici? A fost furtună. Undeva, la o răspântie de ape... Ridic privirea spre spațiul de deasupra șemineului. Pe peretele alb încep să deslușesc semne, un fel de înșiruire, cuvinte, un limbaj necunoscut. Apoi, mi-aduc aminte. Știu…
Norii, ceața și fumul, structuri în rotire continuă… Un difuzor împrăștie valuri de sunete cu o rezonanţă joasă în mediul înconjurător. Valurile se întâlnesc, se ciocnesc, interferează, şi creează noi forme colective, care la rândul lor reverberează, îmbogățind sunetul cu noi informaţii. Sunetul este culoare. Forme cimatice, încastrate în piatră, înghețate în cadru de o exclamație vocală extatică, desenează, sculptează, modelează sunetul, călătoresc pe undele sunetului. Din sala de recepție, se deschid ușile unor camere megalitice. Panouri din piatră în mișcare vibratoare evocă sunete de animale. Un ecran de proiecţie, un observator, o rețea de stele, perfect aliniate. Un generator de evenimente aleator controlează cuvintele şi frazele care apar. Xilofoane din piatră - din marmură sau jad, suspendate pe un cadru – reverberează sunetele monotone. În prima cameră un piedestal de lut care susține vase de pământ și torțe, altarul unui templu străvechi. Statui din lut, figurine mici cât un deget, cu picioare fixate ca pe niște suporți magnetici, sunt aranjate pe o scenă. Module geometrice sacre din lut şi blocuri de marmură în diferite culori. Lămpi din lut cu lumânări în interiorul acestora. Conducte de lut şi cupe.
Oglinzi reflectă pâlpâind, dansând, plante, copaci, pietre şi fiinţe, fluturând în aer culori, în nori de frumuseţe. Piese de puzzle, alcătuiesc o imagine, apoi o întretaie. Lumina concentrată pe apă, difuzează într-un lichid lăptos. Sticle opace colorate, strălucesc... Sosirea de o noutate profundă, pe neaşteptate. Erupând cu dragoste mai departe, viziuni de simplitate, de comunicare efectivă. Ceremonii mobile, temple portabile, cunoaștere prin simboluri şi teatru, în cele din urmă, interacţiunea dinamică, care este bucuria, relevarea misterului. Crearea, sădirea și pășirea cu curaj în hainele proaspete ale destinului.

Noi suntem Poporul și tu aparții. Ceremonialul, îl purtăm cu noi, şi la momentul potrivit, noi suntem acolo, deja, în îmbrăcămintea noastră magică, cu instrumentele noastre de vindecare, stând cu fermitate, susținând spaţiul ritualic pentru mister, dezvăluind, desfăşurând, vânzând misterul ... Suntem piloni, experimente, noi căutăm bucurie, prin pasiunea noastră, descoperind vaste mistere implicite. Viziunile sunt clare şi sunt aici, un fluid care curge prin noi acum. Acesta este ritmul, l-am simţit, prin dragostea noastră, ritmul creaţiei, cântă prin inimile noastre. Suntem eroii cu daruri pentru drumul înapoi în şi prin fiinţa noastră, de viziuni, creație, şi fluxuri de magie. Noi construim temple, holografice microcosmosuri, care sunt întregi, complete şi perfecte, mandale arhetipale ale fiinţei desăvârşite. Şi prin simbolurile, modelele, lumina, drama în imaginaţia divină, ne activăm fiinţa noastră. Știm mai profund - din cadrul rotirii în vortex, din haos aparent ignorant - vom găsi liniştea dinamică, puternic centru de creaţie, în fiinţa noastră. Fluxul hipnotic clar, ne întoarce la cauza primară, lumea de lumină, aura de magie, pătrunde în peisajele noastre de trezire...

din ceruri, pe heleștee de cleștar, se revarsă magnolii,
cea care în zori, trece-alergând, nu sunt eu, este sora mea