Doar o notă asupra primului dintre ele, care m-a impresionat prin profunzime și conotații. Amintesc de asemenea pe al doilea și pe cel din urmă.

Am înțeles ideea înșiruirii lor aici, dar e un perfect exemplu că un haiku se citește de sine stătător, cere în jurul lui un spațiu de plutire și nu agreează compania altora, chiar dacă au subiect comun, tocmai pentru atmosfera creată, care poate diferi.