ea
nu oferă locul în tramvai
nimanui
niciodată
pentru ea tramvaiul nici nu există
decît ca un apendice tranzitoriu
al existenței
dar dacă nu o simți
cum se sparge în creierul tău
ca un imens glob de cristal
în mii de cioburi vii
dacă nu te arde
dacă nu smulge unul cîte unul
fiecare fir de viață din tine
dacă nu rămîne singură în gîndurile tale
ca o fiară perfectă fără rival
zbătîndu-se captivă
atunci nu există
ea nu e morală
nu cere voie
nu își cere scuze
nu așteaptă
nu e doar încă ceva ce trebuie să manifestăm
în grețoase tumbe protocolare
în ritualuri de cadavru viu
nu se prelinge feciorelnic pe lîngă ușă
așteptîndu-și
sau negîndu-și
rîndul
pentru că ea te năucește
îți cotropește oasele
zilele
nopțile
cerurile
paradisurile
și mai ales iadurile
te tîmpește
te îmbolnăvește
te siluiește
te violează
te răpește
te posedă
ca acei spori care rezistă sute de ani
în mlaștini
în morminte
în scorburi
în peșteri
așteaptînd un timp
un loc
un om
un gînd
în care să izbucnească
să infesteze
să se întindă ca o plagă
să se aprindă
să ajungă să facă inima să bată
din nou
ca un clopot în vremea ciumei
fără oprire
fără mînă
fără funie
și mai ales fără rost
pînă cînd chiar noțiunea de frică nu mai are sens
iar totul devine un singur lucru
o flacără atotcuprinzatoare
totul devine
ea
Comentarii
Snowdon King -
Hm, ma pregateam sa ma iau de Virgil Titarenco spunandu-mi, iar face omul asta poeme cu un tramvai numit dorinta? Insa, nefiind superficial, am continuat si am fost placut impresionat de taria mesajului, de consecventa cu care textul este dus pana la capat. In genere, Virgil Titarenco ii place sa fie dur, nu are timp de melancolisme. Se crede profetic, poate ca si este profetic. Stiu, ti-ar placea sa fac comentarii ca la carte. Nu. Prefer degajat si evidentiez.
aleena -
Multe poezii frumoase ai scris in ultima vreme. Pe langa sinceritatea si forta pe care le degaja poemul acesta, mi-a placut in mod deosebit faptul ca nu se stie cine sau ce este Ea. Ar putea fi o femeie, sau doar inchipuirea ei, ar putea fi o iluzie de alta natura sau doar o cruda obsesie. Ar putea fi dragostea (care nu stie sa se supuna regulilor si nici nu se lasa invatata) sau moartea (careia putin ii pasa de ele). Ar putea fi altceva, ce numai tu stii. Asta mi-a placut mie aici, ca vorbesti despre ceea ce cunosti. Cheia poemului, sa inteleg, este in subtitlu? :)
Virgil -
Astăzi (și asta poate suna a capriciu și pentru asta îmi cer scuze) nu am pretenții. Pacificul a fost nu sublim, a fost fantastic de frumos așa că nu mai am alte pretenții. Textul de față este un risc asumat. Multumesc pentru trecere si apreciere Ionuț Caragea. Aleena, nu știu, nu sînt chiar așa de convins ca tine că am scris bine în ultima vreme. Eu unul nu sînt satisfăcut. Și sînt convins că sînt critici de-ai mei care nu m-ar contrazice acum. Dar asta nu înseamnă că nu sînt și oameni ca tine care rezonează cu ultimele mele texte mai mult ca de obicei. Dilema textului este alegerea mea. Asta mai ales în contextul în care într-unul din textele mele de mai demult am regretat că am fost prea „evident”. Și da, răspunsul se află în subtitlu, dar și acela trebuie identificat în contextul lui literar pentru că altfel dilema pe care ai început să o observi nu face decît să continuie. Mulțumesc pentru apreciere.