citeam din confesiunea lui bolea: "cum îţi crapă zâmbetul pe faţă/ ca o fereastră pe care o spargi cu ghearele". îi citeam poezia, când urmele de avioane se pierdeau treptat în cer.
"ochii tăi sunt, sunt ca în fraza aceea despre cum trăieşti golul dintre o lume care
a dispărut şi alta care nici nu a început să apară. sunt ca spaţiul acela dintre", mi-a spus şi se uita insistent în ochii mei. nu vroia să se rupă din privirea aceea.

îmi vorbea despre faptul că fiecare dintre noi are şi poartă un iad în sine
dar şi un dumnezeu pe care l-a ştiut întotdeauna prieten: "ai cunoscut iadul din tine?"
- da, cu siguranţă, am spus, când aveam cearcăne de nesomn, doar că mai am în mine o grămadă de diavoli pe care nu i-am cunoscut nici pe departe -

uneori ne uitam deasupra, crengile se întrepătrundeau, se auzeau corbii, am început să simţim doar după prima înghiţitură de otravă. cu zâmbetul pe faţă am început cu adevărat să simţim.

"spune-mi ceva despre z., despre cum scrie..." ah, nu ştiu, acum, totul pluteşte, trebuie să citeşti, o să înţelegi atunci. "zi-mi ceva, o frază, ce-ţi vine în mine, ce te obsedează, acum, repede!"
- admir cumva dinafară caligrafia lucidă a dependenţei -
în rest sunt doar acoperişuri, nişte acoperişuri sub care mă refugiez când mi-e frig
sau când mi-e frică de acel infern din mine. un scris cu care mă învelesc, care îmi dă putere când sunt slabă, atât cât să mă ţin pe verticală sau poate mai mult de atât

când am plecat de acolo, nu am verificat ceea ce putea fi o simplă halucinaţie sau o imagine văzută doar de mine nu ştiu dacă de delirul meu sau de miopia lui - imaginea
bocancilor atârnând în aer deasupra stadionului

era mai bine în locul acela, mai bine decât la terasa restaurantului de până la el unde am mâncat salate verzi. m-am săturat de verde, dar verdele este impregnat în ochii mei. nu am cum să scap de el sau de restaurantul acela care părea o glumă, o teribilă glumă

"se spune că dacă bei un pic, asta îţi reprimă nebunia, dar când bei până la capăt, o simţi în toată voluptatea ei"
"aşa şi nu ţi-am numărat toate vertebrele..."
trebuia? sunt lucruri inutile, sunt o grămadă de lucruri inutile, absolut inutile!
lucruri pe care nici nu vreau să le enumăr, dar pe care le facem cu o grozavă insistenţă, cu o grozavă dăruire de sine

"ştii, când am făcut poemul acela despre kate, cum că scria pe câmpul de bombardament
cum scria şi nu încerca să se salveze, am simţit asta în tine, am simţit dăruirea".
e tot ce am, tot ce mi-a rămas, da, cred că asta aş face, asta doar aş face, dacă aş nimeri acolo - aş scrie, chiar ştiind că şi rândurile mele se vor face scrum odată cu trupul acesta care mi-e dat

nu te uita în ochii mei uită-te oriunde în altă parte
"nu pot"

(ascultând Godspeed You! Black Emperor - BBF3)