Simțea că se înăbușă. Deschise fereastra și trase adânc în piept. Plămânii i se umflară ca două burdufuri de acordeon. Era noapte. De undeva se auzea un bețiv cântând. Imnul național. Sau al vreunei echipe de fotbal. Total irelevant. În ziua aceea avusese accident soția lui. Hematom cerebral. Primul lucru pe care îl făcu atunci când veni de la spital: vomită! Apoi îl apucă un tremur. Ca de rufă întinsă la uscat. Luă un rudotel. Veni Fifi.

Vai ce rău îmi pare! Cum s-a putut întâmpla așa ceva? Dar este strigător la cer! De ce tocmai Lizi? E grav? Ce are? Mie poți să-mi spui. Te văd așa de necăjit! Hai, nu mai fi așa! Uite, am un calmepam. Și unde s-a întâmplat asta? Deci ea nu a acordat prioritate? Salvarea în cât timp a ajuns? Of, sărăcuța de ea! Și ce frumoasă era! Deci sigur va avea nevoie și de chirurgie plastică? Arsuri de gradul unu, zici? S-a rostogolit în câmp? Sărăcuța! De ce mă iei de cot? Unde mă duci? După ce închise ușa de la intrare, Andrei vomită din nou.

Seara adormi singur în pat. Patul era nefăcut. El nu făcuse duș. Nici nu se schimbase de haine. Frunzele teiului de la geam căpătau forme distorsionate pe tavan. Pentru prima dată adormi discret. Ca o umbră. Nu știa ce avea să urmeze. La volan cam așa vorbiseră:

- Sigur nu vrei să conduci tu?
- Nu, draga mea! Sunt obosit!

Dimineața îl surprinse ca un magician prost. Era înnorat. Și în el. Nu știa de ce să se apuce. Nu vroia să accepte. Și ceva greu îi strângea pieptul. Plecă la spital. Nici nu se uită în oglindă. Pe drum oamenii îl priveau ciudat. Era cel mai grăbit pieton, probabil. Ori avea părul cam ciufulit. Sesiză că nu își băgase cămașa în pantaloni. Deci de aia.

Pe hol îl întâmpină mamă lui. E mai bine! Stai liniștit! Uite, șezi aici. Mă duc să îți aduc o cafea. Și porni spre tonomat. Între timp el se ruga în gând. Și scena accidentului se derula la fel de vie. Se aplecase după sticla cu apă. Luiza răspunse la mobil. Fără handsfree. Apoi trecură de Tg. Ocna. Și vorbeau despre autostrăzi. Toate acestea într-o țară la început de criză, la început de politică externă profitabilă, la mare experiență în a amâna ce era mai important.

- Îți mai aduci aminte de accident?
- Nu rețin decât că te-au scos cu forța dintr-o clădire mare, oftă Luiza.

Poate că era mai bine așa. Andrei știa că i se povestise lucrul acesta. Acum luau masa.
Doamne, îți mulțumim pentru hrană și binecuvântări, pentru sănătate și grija pe care ne-o porți… Lizi se ruga ca la prima lor rugăciune. Ceva sărat curgea pe obrazul bărbatului. Și femeia continuă cu ochii închiși. Cu palmele la bărbie. O studie un pic cum ai privi Turnul din Pisa. După care discutară despre salate și fructe.