hai că pe asta n-o mai cred. cum să câștigi tu soarele, privirea dacă nu ai ochi? unghii dacă degetele au fost secerate în furtună?
mama ta îmi spunea că din orice îmbrățișare îți plăcea să faci niște cătușe fără nicio cheie de rezervă. niște dureri înmuiate în sosul filosofiei. întrebări grilă cu variante nule de răspuns. bătături la fiecare deget cu piele cojită, care să nu răspundă la invitațiile articulațiilor. că îndoiai fiecare pliu încă o dată, îl mulai pe mână și te rugai să mori. că orice femeie din fața ta era icoana cu cina cea de taină, rama de la tabloul cu șliț, pantoful din cutia de carton uzat.

dacă mă iei acum de mână, ai să vezi ce degete mici am. câte adieri de vânt pot ascunde sub două bucăți de carne crudă, de carne care nu vrea să fie fiartă, coaptă și mestecată prin gura plină de cotoare (de mama, de tata, și mai ales de tine). ai să vezi că mâna mea e prea scurtă ca s-o pot întinde până la firul ăla de păr care acum mă privește. că nu-mi ajunge nici măcar până la gură, s-o deschid și să-ți spun câteva cuvinte. că e prea noduroasă. că mâna mea, asta la care te uiți tu acum contemplativ e chiar pagina ta din jurnalul de azi.

ce nu înțelegi? umărul drept? da, știu. am uitat să-ți spun că mi-a fost furat. acum am numai clavicula, care se ține de piele. te rog să n-o atingi. e aspră, într-adevăr, dar solzii care au început să crească pe deasupra încearcă s-o îmbrace. să fie frumoasă pentru ziua când va purta costumul de mort. costumul din nisip negru cu dantelă vegetală.

cum? nici de morți n-ai aflat? dar toți suntem morți. mai vezi tu pe cineva viu? mai respiră cineva? ia, un pic de liniște! domnu’… vă rog frumos! și-acolo, doamna… parcă s-ar auzi niște respirații prin zona aceea. și cineva se mișcă. și cineva simt că vrea să vină spre noi… chiar nu trebuia să vorbești! acum s-a speriat și nu se va mai întoarce niciodată. nu vom mai fi vizitați. nici asta să nu merităm? mă faci să râd: cum de cine? morții se vizitează cu morții, ca să mai schimbe gustul de pământ. chiar dacă e mai bun cel de la lumină. și-n fond, noi nu tot cu pământ trăim?

da. de la piciorul stâng îmi lipsește glezna. am împrumutat-o și-n loc am primit un șchiop. piciorul de la un om șchiop. ce dureros mătură podeaua, ca o femeie bătrână care-și numără anii de viață, ca un bărbat care-și așteaptă praful de pe talpa pantofilor să i se urce pe gât, de pe gât pe frunte și de-aici să sară pe ceasul de pe masă și să oprească timpul… am trei picioare!

unde stai tu acum și mă asculți va crește un copac. și va da naștere la alt copac. vor crește din ce în ce mai mulți. nu vor avea părinți. vor fi așa, ca tine. și din copacii tăi am să fur lemnul. exact! vei avea niște copaci fără lemn. niște copaci fără viață, dar cu tine în loc de esență. cu tine care să le ții locul de tată, cu tine care să le dai putere. care să te lași tăiat. care vei arde noaptea de frig.

acum dă-mi restul de degete furate…