Cenuşa iernii se vântură dinspre mare şi-napoi. O fereastră deschisă te poate risipi în lume. Poţi să-ţi imaginezi cum gândurile tale fac amestecuri şi combinaţii dintre cele mai nebănuite cu materia în care, minuscul, te laşi purtat, descompus, recompus, cameleonizat în graba indusă de speranţa în a avea o destinaţie măreaţă, nelipsit de impactul cu real-irealul, sarcastic-hilarul şi toate contrariile care se atrag. Inspiri şi nici nu-ţi dai seama câte lumi ai dintr-odată în tine, habar nu ai ce să faci cu ele.
Recenzie: Versete şi alte adevăruri de Liviu-Ioan Mureşan
Suntem sub zăpezi! - spun cei doi bătrâni pe care îi sun săptămânal să văd dacă mai respiră. Ţin un fel de oglindă cu lupă şi lumină a sinelui poziţionată spre gura târgului. Aşa aflu ce mă interesează. Iarna este mai veche decât noi şi totuşi are atâta forţă. În câteva ore a făcut curăţenie generală. Miroase mai frumos decât cocolino peste tot pe unde a întins cearşafuri albe, scrobite. Aleargă prin toate cotloanele, foloseşte crivăţul ca pe un detergent în spume, şterge orice urmă pământească.
Deşi nu o cunosc pe doamna Speranţa Miron de multă vreme, m-am declarat din prima clipă un admirator înflăcărat al domniei sale. M-au “izbit” în ureche (pentru că am vorbit mai întâi la telefon) o muzică sfioasă, dar plină de putere, vibraţiile persane ale unui suflet, care zâmbeşte chiar şi atunci când timpul picură sare peste rănile deschise, chiar şi atunci când un ochi plânge şi unul râde. Iremediabil cucerit de tonalitatea unei astfel de voci, am purces în vasta bibliotecă a prietenului meu - poetul Ionel Marin şi am primit o carte de-a Speranţei. Este o carte al cărei titlu m-a surprins plăcut, intitulată simbolic: “Unicul sens”. O carte de poezie, publicată la editura Pax Aura Mundi din Galati.
Comentarii aleatorii