când l-am întâlnit, pășea pe covoare de sticlă
reconstituia trupul iubirii din fum
în prag ori în spatele mesei așteptând
aproape ritualic lăsa țigara să ardă până la capăt
rug păgân
firul ei de ață înălțându-se a om
își cuprindea cu palmele fruntea a migrenă
a singurătate acceptată
matură
fără împotriviri
lua pământul în palme cântărindu-l ca pe un bulgăre de aur
"mai gândește-te și la următorul aspect:
dacă, iarăși, acel om, coborând,
s-ar așeza în același scaun de unde a plecat,
oare nu ar avea ochii plini de întunecime,
sosind deodată dinspre lumea însorită?"
Platon, Republica
însetat, caută în izvorul nopții paharul dorit
dând la o parte copacul de ceață al tăcerii, țâșnește în fața lui
unduind muzica unui sentiment necuprins
simte furtuna
o alege
sărutul lins al tălpii, topit în voal de fum
pe perna de nisip ei pleacă într-un dans nesfârșit,
hypnotic o străpunge cu pumnalul
izvorând venin și miere
lângă ei, o cămilă oarbă pipăie întunericul
era pe vremea când gâzele își uscau opincuțele printre flori,
dând binețe peștilor
lacul își purta nuferii ca o trenă cu fluturi
lujerul lor , de sabie, veghind somnul celor din țara Li
vântul mângâia piciorușele frunzelor
gâdilându-le ulcelele a vis
liliacul lua lecții de flaut într-o căsuță de turtă-dulce
Comentarii aleatorii