cuvintele se răcesc
se destramă și covorul
atât de des țesut pentru dincolo de praguri

cuvintele se sleiesc între noi

iubim din memorie
așa cum desenăm sau scriem înlăuntru o biserică

pergamentele sub care ni se înfățișează chipul aproapelui
le comparăm cu cele mai frumoase

Intr-o clipă de doliu
cînd toți și mai ales în negru
pătrunși de momentul solemn
depuneau flori fetide pe un soclu reavăn
cînd anumiți vulturi roteau cerul într-o schemă
explicită de vol simbolist
te văzui lăcrimînd în spatele unui stramoș
ce nu-ți dădea libertate genetică
cum stăteai cu tălpile răsturnate spre cer