în vremuri de război
întregul pare ireal
lutul defidă spațiul ciuruit de flăcari
cauți grădina Zen în care să mă poți ascunde
în contemplare
Ai plămadit un trup de femeie
un chip de pus la vedere
îmi mângăie ochiul
vestigiu dăruit timpului
Va trebui oare să oprim jocul ăsta
legănat din fălci
precum corăbiile
însămanțate în mediterane dulci?
Ar fi singura scăpare
de o moarte cruntă
prin izbăvire de cuvinte lugubru caligrafiate-n clorofilă
sau
ar fi,
dimpotrivă,
coroana ce-o dau pruncii în zâmbet.
Comentarii aleatorii