în vremuri de război
întregul pare ireal
lutul defidă spațiul ciuruit de flăcari
cauți grădina Zen în care să mă poți ascunde
în contemplare
Ai plămadit un trup de femeie
un chip de pus la vedere
îmi mângăie ochiul
vestigiu dăruit timpului
Intr-o clipă de doliu
cînd toți și mai ales în negru
pătrunși de momentul solemn
depuneau flori fetide pe un soclu reavăn
cînd anumiți vulturi roteau cerul într-o schemă
explicită de vol simbolist
te văzui lăcrimînd în spatele unui stramoș
ce nu-ți dădea libertate genetică
cum stăteai cu tălpile răsturnate spre cer
Comentarii aleatorii