IX. sânii tăi ca un zid în care îmi împlânt mâinile și le rotesc ca niște sori sunt da sufletul meu respiră și bate din palme mâinile mele au înflorit în miezul înalt mă învârt ca un fierbinte ca o perlă neagră sub limba ta mă întind în trupul tău și mișc țărâna
Va trebui oare să oprim jocul ăsta
legănat din fălci
precum corăbiile
însămanțate în mediterane dulci?
Ar fi singura scăpare
de o moarte cruntă
prin izbăvire de cuvinte lugubru caligrafiate-n clorofilă
sau
ar fi,
dimpotrivă,
coroana ce-o dau pruncii în zâmbet.
Comentarii aleatorii