Ne vom iubi pe-o lume mai dementă,
pe crusta unui soare neutronic,
uniți de-o legătură covalentă
în lanțul Van der Waals monoatomic.

Ne vom găsi în radiații joase
ca molecule de-aminoacid,
prin reci și colorate nebuloase
de praf interstelar și translucid...

Prin orice universuri paralele
sau matrice fractală ne-am trezi,
ca și fotonii evadați din stele,
cândva, sunt sigur, ne vom re-ntâlni!

Ca două stringuri veșnic încâlcite
vom ondula prin cosmosu-animist,
ca să-mpletim neanturi infinite,
căci fără tine nu vreau să exist.

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Ne-am fi iubit fără măsură,
dar ne căutăm din vers în vers
ca doi fotoni în legătură
la capete de univers.

Suntem ca două perseide,
scântei de absolut bizar,
când hăul peste noi închide
capacul prafului stelar...

Noi știm că nu ne-am fi aflat,
căci ne despart eoni și spații...
dar ni-i destul c-am scăpărat
și eu, și tu, sub constelații.

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Ne-a păcălit Septembrie, femeie,
cu-aceleași trucuri simple și-expirate:
iluzii cu perdea de curcubeie
sau cărți de joc din frunze colorate.

Ca-n fiecare an, naivul număr
ne-a amăgit privirile glisante,
cu porumbeii norilor pe umăr
zburând din mânecile lui bufante...

Ne-a amețit în mascarada tristă
când ne hipnotiza cu drama veche
și din apus scotea ca din batistă
chiar iepurele lunii de-o ureche!

Și-acum decorul de carton se schimbă...
s-a dus magia ambulantă-a vieții,
cu sufletele noastre în oglindă
captive în cutiile tristeții.

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Poate-o să treci cu strasuri de lumină
și-alai de hipocampi hiperactivi,
iar luna va-ngâna o cavatină
prin ochii mei mereu la vocativ.

Mă va străbate-acel curent teluric
ce scurmă sub altarele de sticlă,
când nori lățoși se scutură de purici
și stâlpi de foc în seară se ridică!

Și parcă văd cum stând la o tizană,
tot hașurând prin zări un modeleu,
îți voi lua pe gânduri câte-o scamă
din bluza ta ciclam cu imprimeu...

Mutați pe șahul orelor sărine
ca niște piese tandre și ciudate,
îți fac pentru surâsuri colombine
scamatorii cu frunze colorate...

Am să te-anunț pe cine pun de rigă
peste feuda mea din pozunar,
și ascultând cum carpenii te strigă
te voi privi naiv ca un scalar.

Dar n-am să știu pe loc cum să-ți răspund
dacă-o să-mi ceri în dragoste remiză,
căci timpul ne tot mușcă rău de fund,
precum un pechinez intrat în criză...

Ne dă citații vântul reumatic,
dar mai avem răgaz pân` la scadență...
doar dacă vii cu fluturii fanatici
ce ar muri să-ți facă-o reverență.

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Ce nori blindați se lasă peste noi...
Octombrie ne-a prins în ambuscadă
și ne atacă ulmii-n canonadă
lătrând un tir de frunze prin noroi…

Ne tot strigăm pe-un câmp minat de ploi,
când bombardează vânturi în glisadă,
căci ne condamnă fără să ne vadă
acest străin și nevăzut război!

Printre pisici gemând cu capu-n palme
vom rătăci spre zilele ghimpate,
doi hăituiți prin lumea în capcană,

eu în tranșeea disperării calme,
tu-n buncăr de poeme resemnate,
flămânzi de o iubire pân` la rană...

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

sărută-mă - luxează-mi maxilarul
și sufletul captiv în bec deodată
că nu ni-i dat să mângâiem paharul
c-o sabie în sticlă-ntemnițată!

afară-s tigri - și tot fac navete
vai - se zgâiesc la tine pești de foc
cu funcționarii plescăind suzete
și polițai ce sug din lollypop !

toți dragobeții-n flăcări trec în beznă
și incantează vânturi asincron
când melcul suie ușa de pe gleznă
ne arde focul sfântului anton !

un rug aprins și fără ascunzișuri
va tremura în aer indiscret
când fâlfâie pisici pe-acoperișuri
pe ulmii sinuciși fără bilet

vezi, din tavan mai picură tot sânge
dar strânge-te în mine cu tumult
să-asculți la geam copacul care plânge
căci urcă-n el izvorul de demult

ci într-o zi voi învia un pește
ca să te duc râzând pe-un tren de nori
spre un atol ce încă licărește
acolo unde explodează flori

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

îmi suflă-n ochi
un vânt
când lin
când aspru
dezmeticind
mâhniri de ierbi
târziu
pe dâlme
unde vălurește-albastrul
sub norii
unui cer
portocaliu

când toamna-și sună
fumuroase chipuri
ascult galopul
cu iubiri
mușcate
de cai sălbatici
răvășind nisipuri
spre luna roz
a unei mări secate

mai răsucesc
în sfori de gând
nescrise
o plasă bosconită
de foneme
ca să te prind
pe stepele din vise
tu
fluture violaceu
de vreme…

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Să vii în ceasul lins de minutare
când norii trec în dans de caravele
și sfârâie prin aer samovare
în care dau pitici la manivele...

Când zboară în văzduh un banc de cod
și toate se lungesc halucinat,
iar îngerii ascultă la ipod
un kyrie eleison dând din cap...

Când merg pe damen blues pisici cu glugă
și levitează lucruri indiscret
să-nterpreteze fluturii o fugă
prin părul tău electric violet...

Să vii în pas de deux etereală
curtată insolent de cai-de-mare,
când August trage trena boreală
pe-orașul ăsta suspendat de-o zare...

Când oamenii se duc de colo-colo
cu-oglinzi la subsuoară surâzând
și sfinții toți chiulesc să joace polo
pe turle moi cu un cocoș-de-vânt...

Te mai imploră pomii cu “te rog”
căci lumea se curbează ne-ncetat,
când îngerii ascultă la ipod
pe kyrie eleison dând din cap.

:::::::::::::::::::::::::::::::::

De unde-atâta foc din stele
în bietul suflet prăpădit
și ce reacții nucleare
ne mistuie pân` la sfârșit?

Treci singur, nebăgat în seamă,
dar arzi tăcut și întristat,
de-ai rupt pe undeva comete
și-o stea pe-orbită-ai dereglat!

Ea n-o să-ți simtă cataclismul
care-ți pulsează poezii,
dar dorul tău aprinde nove
și tamponează galaxii...

Iubirea ta fără adresă
și fără de răspuns în vers
va mai topi o gaură neagră
și-o declanșa alt univers.

:::::::::::::::::::::::::::::::::

E ceasu-acela ce-nchircește mure
prin rugi înverșunați de ploi tăioase,
când fagurii de viespi bolnăvicioase
stau părăsiți la capăt de pădure…

Când greierii-amorțesc holbați în lună
și tremură broscoii în băltoace,
ciulinii aprigi au căzut la pace,
doar lintița din șanțuri bate spumă…

Cu graurii strigând pe nu știu cine,
când popândăii-ascultă dimineața
cum fâșâie pe câmpuri arse ceața,
iar eu, în friguri, mă gândesc la tine…

::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Când toamna sună din brățări pe stradă,
de-am bramburi prin parcuri de demult,
prisnei de-arțar prin păr o să-ți tot cadă
și cine te-ar putea iubi mai mult?

Pozând prin curți cu iarbă scări melcate,
sau povestind cu sălcii bârfitoare,
n-ai înțelege pe neașteptate
că nimeni nu te-ar îndrăgi mai tare?

Și amuzați de casele baroce
în rezonanța de priviri aldine,
am fremăta în vânt pe-aceeași voce...
doar cine te-ar pricepe-așa ca mine?

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Pe căi de toamnă, frunze ude,
noroaie înghețând sub lună,
și-n lizieră se aude
cum zorile scrâșnesc sub brumă…

Mătasea-broaștei clipocește
când știuca sfârtecă adâncuri,
și papura se decojește
frecându-și pieile de vânturi…

Și pui orfani își ies din minte
împleticiți printre băltine,
când ceața-n forme vagi mă minte
să fantasmez c-ai fi cu mine…

:::::::::::::::::::::::::::::::::

atât ne rămâne
din tot ce am strâns
pe dune bătrâne
un nor ca un plâns

privirea soroasă
din ochi de pământ
pe mâna ce lasă
nisipul în vânt

o flacără verde
dansând prin copaci
când vara își pierde
brățara de maci

prin lumea spectrală
visând veșnicii
cu doru-n spirală
crăpând cochilii

iubiri ce desmiardă
când orele fug
bizar să se șteargă
în neguri de crug

ca mersul pe canturi
când umbrele ard...
hazard și neanturi
neant și hazard

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Reflux de fulgi și fumuri în volute
pe drumul cu meandre derutant,
iar râul mușcă țărmuri nevăzute
c-un plescăit bețiv și enervant…

Să-asculți cum bate-n trunchiuri putrezite
răcoarea toamnei mărunțind nămol,
când va plana nisipuri aiurite
câte o frunză chicotind frivol…

Pălăvrăgind cu sălcii aferate
și-arțarii îmbrăcați de arlechin,
ai prinde drag de-aceste zări uitate
cu suflete ce-nchid același chin?

De te-ar urma pisicile gravide
pe miriștea gemând după cules,
când vânturi trec cu buzele livide,
nu mi-ai putea iubi ciudatul șes?

::::::::::::::::::::::::::::

Să ne iubim până la rană
în toamna cu galop de ploi,
când vremea-și urcă mâlu-n noi
și frunzele-stafii ne cheamă!

Cu ochii dilatați de teamă,
febril și-ncet ca melcii moi,
să ne iubim până la rană
în toamna cu galop de ploi!

Ne lasă inima orfană
acest ciudat și trist război,
când norii trec în lung convoi,
și sufletele se destramă...
Să ne iubim până la rană!

:::::::::::::::::::::::::::::::::::

Aici e toamnă, trafic greu de ploi
pe bulevarde veșnic inundate,
și te amuzi când trec peste șuvoi
bărbați ce-și duc iubitele în spate.

Legiuni de cețuri, ziduri asediate,
ne-astrucă aqua alta cu noroaie,
și-n cochilii de dragoste crăpate
timide inimi prind să se înmoaie.

E vremea norilor ce-aruncă zoaie
pe sufletele noastre ciuciulete,
când brumele aștern tristeți pe foaie
în versuri disperat de indiscrete…

Vin zile-obscure, friguri solitare,
când trebuie să fii atât de tare!

::::::::::::::::::::::::::::::::::

Trecem prin lumea asta ca străinii
căutând și noi febril un mare loz,
unii în pas de dans ca pinguinii,
alții săltând ca și Pantera Roz.

Cu ochii dilatați de întâmplare
ca fluturii plutim, eviscerați,
izbiți de semne și indicatoare
și fluierați de paznici încântați!

Ne vindem sufletul în licitații,
căci pe jumate existăm pe net,
și ne sufocă taxe și citații
când ne vizează sateliți discret…

Colecționăm amenzi cu serii rare,
jucăm un poker vesel cu facturi,
să stea omizi fiscale de-a călare
pe viața noastră fină cu nervuri.

Prin știri de inundații și cu săbii
răzbim spre zenul ce dansează flori,
pe când afară e scandal de vrăbii
și ne înjură un guvern de ciori…

Ne cheamă mitul androgin în zare
spre-arhipelagul unei mari iubiri,
dar anii trec și nimeni nu apare
la orizontul norilor subțiri…

Pictăm naiv un chip ca din reclame
pe zidul tern ce-ncepe w.w.w.
ci doar tăcerea face integrame
când așteptăm un film la ProTV…

Ne ceartă pentru locul de parcare
un comitet de maidanezi cam beți…
dar vom zâmbi și azi cu nepăsare
că doar de aia suntem noi poeți.

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Oraș cu ploi lehuze de tristețe,
cu turle-nfipte-n funduri moi de nori,
ți-am rătăcit pe-aleile răzlețe
printre statui cu aer gânditor.

Țintind o lună spartă de amiază
prin labirinte de străduțe stranii,
am răsfoit o fericire trează
care mi-ar unge cu lumină anii.

Dar plopii tăi nu au văzut-o încă,
nici câinii triști nu prea știau de ea...
și uite, toamna asta curge-adâncă
rostogolind pe case câte-o stea.

Și fulgerele joacă greu pe vine
prin ochii zărilor cu fața suptă,
când eu mai târâi prin pavaje line
iubirea mea ca pe o lesă ruptă.

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

iubește-mă în vara indiană
ce-și lasă curul translucid pe noi
când sufletele ne duhnesc a zeamă
de mânătârci sătule și de ploi !

să mă iubești când polițai dansează
cu-amenzi în ochi și grohăit suav
iar un sobor de vrăbii cuvântează
de judecăți de-apoi cu tonul grav...

să mă topești în para disperării
căci timpul parcă s-a pierdut cu firea
și-n veselul tarot al întâmplării
nu e păcat să nu ghicești iubirea?

se scurge lumea-n sensul coriolis
cu dopul scos spre viduri îmbufnate...
ci unge-mi iar tristețea cu propolis
să mă iubești acum cât se mai poate !

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Să ne-ntânim din nou
cândva
în altă lume
paralelă,
prin vavilon,
iubita mea,
printre coloanele
cu stelă...

Ne vom plimba-n grădina suspendată
privind cum trec în zare nori cu vele
spre lunile cu fața colorată
ce-nvârt ușor suavele inele.

Vom rătăci de mână spre niciunde
pe sub arcade cu statui mirate,
sau scări melcate cu ecou de umbre
și panorame spre eternitate.

Citind inscripții vechi pe metereze,
o să vedem mereu prin labirint
cum merg pisici cu glugi să oficieze
cu incantații pentru zeul-timp...

Vom contempla cum trec ființe stranii
în depărtări pe aeropedale,
când zeppeline albe duc șamanii
spre-orașul interzis și carnavale...

Vom fi acolo grei de-o fericire
cuminte și albastră și ciudată,
purtați de întâmplări spre infinire,
cum lumea asta nu-ți dă niciodată.

Să ne-ntânim
din nou
cândva
în altă lume paralelă,
prin vavilon,
iubita mea,
printre coloanele cu stelă...

::::::::::::::::::::::::::::::::

Să vii în parc, la ora translucidă
când umbre aurii se-ntind pe-alei
și desenează fața ta candidă
pe care joacă raze în cercei.

E vremea-n care, către țărmul lunii,
trec yolele de nori pe-un val de-amiază,
când exersează vria toți lăstunii
și-apoi pe râu cu țipete planează.

Vom sta pe-o bancă povestind de toate,
doar întrerupți de-obraznici porumbei
ce ne recită poezii rimate
și-ar vrea să-i ascultăm numai pe ei...

Să vii zâmbind la ceasul ce desparte
destine paralele de-ntâmplări,
când zodii stranii se ciocnesc departe,
iar timpul curge fără-nvolburări.

::::::::::::::::::::::::::::::::::

te-aș fi iubit pân` la prăsea
ca un catar în cruciadă
dar umbra ta cu umbra mea
nu poate de acord să cadă

ne-adulmecă o karmă rea
ca lupul urma pe zăpadă
să fim nefericiți ca ea
deși nu pot s-aduc dovadă

ne vom izbi din întâmplare
în treapădul bizar al vieții
poate-așteptând la semafoare
când ne înghesuie bobleții

ne vom zâmbi... și-apoi ne-or rupe
în toamna cu mișcări de trupe

::::::::::::::::::::::::::::::::::::

S-au copt la geamul care dă spre curte,
de-o lună, strugurii liliachii,
iar eu mă uit cum se caftesc copii
și defilează babe-n fuste scurte.

Gust un acinus, stau la o priveală
când polițaii ies la o plimbare,
bărbații-mping bârfind la cărucioare
și vin femei cu baxuri de udeală…

Și-mi plac pisicile cătând alene
de parcă-ar intui ce se petrece,
cu-acea privire limpede și rece
pe care-ncep s-o port și eu de-o vreme.

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Tu spune-mi cum ai vrea să te iubesc
între taifeturi și calinerii:
tăcut și simplu ca-n litografii
sau ca un arlechin funambulesc?

Atâtea roluri pot să șlefuiesc…
pe scena lumii din butaforii,
doar spune-mi cum ai vrea să te iubesc
între taifeturi și calinerii!

Tu poate mai visezi călătorii
cu punți de vis, când orele sclipesc...
Așa că-alege iute fantezii,
căci pe gnomoane umbrele ne cresc
și spune-mi cum ai vrea să te iubesc!

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Au început iar lunile ploioase
cu nori tăcuți și cerul plictisit,
când defilează vânturi somnoroase
spre jobul lor mizer și prost plătit.

Cu oase pline de-un muson pe bune
vom sta cum stau chinezi la semafoare,
iar masele de aer rece-or spune
povești de pe banchizele polare.

Vom face slalom printre gropi lunare
ca pinguinii-n mersul fistichiu
și ne-or muia din cap până-n picioare
pe străzi în lucru Dacii în raliu!

Ce bine stai ca la concert când plouă,
iar stropii-n geam închipuie un tropic,
de te iubesc cu patimă tot nouă
suave-acariene, microscopic...

Aștepți un film sefe pe HBO
când și-acordează griful trist Chris Rea,
mai sorbi din ceaiul sencha-kimono
ca să-ți excite iarăși reveria...

De ce preferi ca singură să treci
sezonul pluvial atâta vreme,
când ai putea de mâine să petreci
la mine-n brațe recitând poeme?

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Cad frunzele timid în seara asta
într-o perdea de vânturi arămie,
când soarele-și împarte iar canasta
de nori pufoși cu ramă purpurie...

Pe malul înecat de glod se plimbă
domnul Septembrie cu mâini la spate,
întâmpinat de broaște-n vechea limbă
și fagii scufundați pe jumătate.

Trec melci de nori cu dâre de răcoare...
se strânge lacul între munți de frig
când scoica lunii se desface-n zare,
iar bărcile se zgreapțănă de dig.

S-au copt în sat și viile, și prunii,
doar tu de-o viață nu te mai ivești
pe drumul unde știricesc alunii
urcând în deal, la noi, la Călinești...

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Vezi, domnul August iar își face
plimbarea lui de seară, unde
va ocoli placid băltoace
în care cad primele frunze.

Și-au pus catalpele hoinare
cercei de aur alb în plete
și cu paietele solare
se fandosesc pe-alei cochete.

Tramvaie clinchetesc departe,
îngână porumbeii-un psalm...
trec nori cu veliere sparte
târându-și ancorele calm.

În suflet e-o lumină rece
căci fără tine nu există...
doar dorul meu încet va trece
spre-o dragoste la fel de tristă.

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Pe-alei de august pietruite
cu visele celor de ieri
căutam prin stări nedeslușite
să-ți văd lumina ta de cer.

Peste fațadele bizare
cu basorelief de stea
se joacă umbrele solare
și-nchipuie privirea ta.

Pe ziduri vechi ce dorm cu anii
treceam cu degetele praful
să descifrez inscripții stranii
ce-ar spune unde să te aflu...

Am întrebat statui grăbite
de te-au văzut cândva, cumva...
dar erau mult prea plictisite
ca să m-ajute cu ceva.

Doar niște vrăbii certărețe
parcă-ar fi știut ceva de tine
însă din vorbele răzlețe
n-am înțeles nimic prea bine.

Și continuăm așa, ilogic,
să ne plimbăm sub zodii rele
prin labirintul astrologic
pe străzi cuminți și paralele.

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Te caut prin parcuri somnolente
când umbre-ncep să se alunge
peste nisipuri transparente,
iar vântul cântă jazz la frunze.

Când Domnul August ia siesta
pe-o bancă poleind lumini,
și rațele-și încep fiesta
pe lacul insulei cu pini...

Sunt lampioane pe-orice tijă...
Pe mână deapăn funigeii,
și mor castanele de grijă
când fac ședință porumbeii !

Se-aprind la față iar arțarii
căci vântu-i mustră din senin,
când fac pisicile scenarii
sărind în stilul hassâshin.

Printre statui luminiscente
pe care dorm fluturi hoinari,
cu-aceste versuri transparente
te caut de-o viață, dar n-apari.

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

fii vesel cât trăiești pe lume
chiar dacă inima-i lovită
căci orice clipă-i o minune
pe lângă noaptea nesfârșită

iubește totul cu ardoare
căci toate sunt ultima dată
irepetabila ta floare
să se-nvolteze fremătată

să-ți fie teamă doar de teamă
trăiește orice pân` la rană
mereu surâde, chiar de-i dat
ca să surâzi înlăcrimat

::::::::::::::::::::::::::::::

Doar lasă-mă să te iubesc
cu nazul fiecărui gest
prin ani-lumină iluzorii
în care pâlpâie memorii...

Tu lasă-mă să te iubesc
cu focul de-nceput celest
și novele care-n priviri
pulsează încă infiniri !

Să fim sătui de bucurie
un an din neagra veșnicie
ce ne înghite fără rest...
mai lasă-mă să te iubesc !

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Te caut prin zodii și sub azimuturi
și-aștept pe lungi alei să te ivești,
când iedera sufocă în săruturi
și meditează plopii chinezești.

Pe bănci decolorate de uitare
cu tatuaje triste de-amintiri
se odihnesc făpturi de vânt solare
cu gânduri prevăzii în desfrunziri.

Tot număr chipuri stranii de-androizi
căutându-ți zâmbetele diafane,
când sar cu parașuta fulgi timizi
și-aterizează rând pe rând castane...

Dar tu-n lumina serii nu vibrezi
așa că șlefuiesc un vers și tac...
când scriu haikaiuri prunii japonezi
și rațele se îmbrâncesc pe lac.

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Cojesc un măr și mă gândesc la tine
privind pe geam cum umbrele-și vorbesc,
când norii septemviri încă slujesc
în ritualul toamnelor divine.

Îmi fac sirop de brad, și parcă-aștept
să te slomnești la colț ca o fantasmă,
când câinii vagabonzi se plâng de astmă
și stau salcâmi cu crengile la piept.

Fumez în gând, și te imaginez
cu ochii fâstâciți de-atât hazard,
prin care vise vechi încă mai ard
ca frunzele mocnite în grămezi…

Fumez în gând
când tu pe gând fumezi.

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

sufletul mi s-a cățărat pe vânturi
ca un zmeu chinezesc
printre cumuluși
peste fluvii și stepe
de-acolo și-a azvârlit căutătura către toate
câte se iscă pe pământ

oriunde doi tineri se sărutau cutreierați de temeri
învârtejiți de chemări
sufletu-mi spunea mulțumit:
iată cea mai pură rugăciune...

iar acolo unde o mână încremenea în gest
pentru un umăr căzut sub întâmplare
sufletul se umplea de uimire șoptindu-și:
iată cum se preface aerul în templu
și nimeni n-o vede, n-ar putea cunoaște

apoi sfoara gândului subțire s-a destrămat
iar sufletul s-a jucat pe curenți
peste munții pirotind în siestă
peste ouăle colorate ale orașelor
stropite de toamnă...

dintre toate
și-a strâns uluit cântecele copiilor
alergând pe plajele albe
bătând din palme cu ochii măriți
dansând desculți sau sărind de pe epave

și mi-a mai zis sufletul
înainte de a pleca:
știu, nu vor rămâne
dar iată anima lumii
tot ce a meritat
și e minunat că în nimicul fără capăt
toate astea au fost
și
pentru o clipă
- această clipă -
chiar mai sunt

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::

lăsați-mă repetent
domnule Hazard
ca să pot veni la școala vieții
și în eonul următor!

promit să-nvăț mai bine
la disciplina sfâșierii
nor după nor
frunză cu frunză
specializat în studiul destrămării
strop după strop
nisip prin nisip

trebuie neapărat să aprofundez
dezastrul
remușcarea
părăsirea...

poate m-aș acomoda și eu în sfârșit
cu materia!

vă garantez că voi deveni un bun număr complex
în mulțimea infinită
dar dați-mi și mie o șansă ca să ajung cândva
un expert în tristețe!

da, abia atunci voi fi pregătit cu adevărat
pentru reintegrarea în nimic

vă rog
domnule Hazard
lăsați-mă repetent

căci anul ăsta cosmic e pe terminate
și încă nu mi-am luat
corigența la iubire!