între mine şi ceilalţi
fug trenuri
fără nicio haltă permisă
plutesc epave vikinge
într-un deşert cu cactuşi înalţi
lanţuri de ocnaş
mi-au ruginit în palmă
spre asfinţit mă sfărâm câte puţin
ca o cărămidă veche
mai ies din când în când pe strada mare
mă opresc
lângă prăvălia ceasornicarului
încă nedemolată
lăcrimez într-o batistă albă
accesoriu demodat
sub povara desagilor de întrebări
fără răspuns
să fie oare noiembrie
ori martie?
Poezie:
Comentarii
- prea -
a.a.a. -
Fără supărare, dar versul "lăcrimez într-o batistă albă" e mult prea patetic, chiar dacă încerci să-l maschezi prin "accesoriu demodat /
sub povara desagilor de întrebări".
Nu cred că era nevoie de notă, se vede cu ochiul liber că e o (să-i spunem) licenţă, Dar, dacă tot vrei s-o treci, ar fi indicat s-o pui la comentarii. Aşa, sub text, nu merge deloc.
Da, am utilizat cuvântul
Cristina Moldoveanu -
Da, am utilizat cuvântul "viking" cu valoare adjectivală.
De ce să mă supăr dacă tu consideri versul cu batista albă prea patetic? Nu sunt supărăcioasă. Nu am încercat să îl maschez, dar sinceritatea m-a obligat să îl scriu aşa, fiind o parte din peisajul meu sentimental intim. Voi şterge nota de subsol. Mie îmi plăceau batistele pe vremuri, iar cele albe sunt o specie aparte :)