în vremuri de război
întregul pare ireal
lutul defidă spațiul ciuruit de flăcari
cauți grădina Zen în care să mă poți ascunde
în contemplare
Ai plămadit un trup de femeie
un chip de pus la vedere
îmi mângăie ochiul
vestigiu dăruit timpului
era pe vremea când gâzele își uscau opincuțele printre flori,
dând binețe peștilor
lacul își purta nuferii ca o trenă cu fluturi
lujerul lor , de sabie, veghind somnul celor din țara Li
vântul mângâia piciorușele frunzelor
gâdilându-le ulcelele a vis
liliacul lua lecții de flaut într-o căsuță de turtă-dulce
Comentarii aleatorii