cuvintele se răcesc
se destramă și covorul
atât de des țesut pentru dincolo de praguri

cuvintele se sleiesc între noi

iubim din memorie
așa cum desenăm sau scriem înlăuntru o biserică

pergamentele sub care ni se înfățișează chipul aproapelui
le comparăm cu cele mai frumoase

Mă las demontat ca un robot tri dimensional
nu de mult am fost un metal stupid
acum am inteligență și o portiță cu 5 axe prin care poți pătrunde în mine
ești deja înăuntru ca Aliza, între rotițele dințate din nori
ticăind veselă, ba chiar jucând șotron pe terenul meu de gunoaie interne