cuvintele se răcesc
se destramă și covorul
atât de des țesut pentru dincolo de praguri

cuvintele se sleiesc între noi

iubim din memorie
așa cum desenăm sau scriem înlăuntru o biserică

pergamentele sub care ni se înfățișează chipul aproapelui
le comparăm cu cele mai frumoase

Vara ma bântuie gustul lemnului..
sorbite picături din crăpăturile casei
în care se ascunde de soare, răcoarea

mareția măslinului îmi spui, vine de la amfora cu ulei
nu de la istorie, nu de la ramura legată de glezne de femei