cuvintele se răcesc
se destramă și covorul
atât de des țesut pentru dincolo de praguri

cuvintele se sleiesc între noi

iubim din memorie
așa cum desenăm sau scriem înlăuntru o biserică

pergamentele sub care ni se înfățișează chipul aproapelui
le comparăm cu cele mai frumoase

"mai gândește-te și la următorul aspect:
dacă, iarăși, acel om, coborând,
s-ar așeza în același scaun de unde a plecat,
oare nu ar avea ochii plini de întunecime,
sosind deodată dinspre lumea însorită?"
Platon, Republica