{ Locaţie: Într-un bar, la o masă, Baba, nebărbierit, stă singur şi îşi priveşte absent ceaşca de cafea goală, alături de un pahar de bere pe jumătate plin. În fundal, barmanul (o cunoştinţă veche), şterge preocupat un pahar şi se apropie de client, încercând parcă să-i ghicească gândurile. Întinde mâna să-i schimbe ceaşca de cafea. Baba îl prinde de mână, oprindu-l, şi in momentul ăsta i se declanşează amintirile. }
[Zoom către ceaşca de cafea]. [Fade out], [Fade in]. { Locaţie: Piaţa Dom-ului, Köln. }
AUTORUL: Domnule redactor, aș vrea sa vă trimit o lucrare.
REDACTORUL: Cine te oprește?
A: Eu!
R: De ce?
A: N-am scris-o încă.
R: Atunci, scrie-o!
A: Dar poate că n-ar trebui să fie scrisă [1] și, cu atât mai puțin, tipărită.
R: De ce?
A: Pentru că ea oricum - virtual - există. Și orice virtualitate este o realitate. Fie că este un original sau o copie [2] ("simulacru" [3]).
R:…..?!
A: Îmi permiteți să continuu?
R: Bineînțeles, eu de ce sunt aici?
A: Sau, suprema îngăduință - din partea Dvs. și a eventualilor cititori - poate ar fi suficient să prezint numai "concluziile"?
R: Atunci scrie "concluziile" !.
A: Da, dar în acest caz, amploarea lor ar depăși orice lucrare care s-ar fi scris vreodată.
R: Nu înțeleg.
S-a înnorat deodată și vântul bate din nord. De obicei de acolo vine ploaia. Țânțarii își fac de cap și e cam cald pentru un sfârșit de aprilie. Fata sta în mijlocul grădinii și privește peste gard, la bunici. Au înflorit cireșii. O ia agale către dig prin pământul cenușiu. Peisajul e rupt din loc în loc de buruieni. Anul trecut mai era iarbă, dar au adus pământ să umple curtea și au acoperit-o. Cu pomii nu înțelege ce-au avut. Privește în jur, un gard alb ușor putrezit, o casa-bijuterie-nouă și un pârâu înșelător cu dig înșelător. Nici un pom, nici copac, doar câte un arbust supraviețuitor și buruieni. Strânge în palme flori de cireș, verifică încă o dată locurile alese, tace și își mușcă buza de jos.
Personajele: un doctor bătrân cu ochelarii căzuți pe vârful nasului; un tânăr subțire și blond; o fată îmbrăcată băiețește și tunsă scurt. O lampă cu lumină albă, un fotoliu, o canapea, un pendul.
Actul 1. Scena 1. Tânărul întins pe canapea; doctorul înfundat în fotoliu.
Bătrânul: Visezi?
Tânărul: Dacă visez noaptea sau dacă las frâu liber închipuirii când sunt treaz?
B: Vom reveni la închipuiri! Vreau să știu dacă visezi!
T: Dorm prea puțin ca să și visez. Dar uneori îmi pare că nici nu mă mai trezesc, parcă ar fi un vis continuu. Se poate visa în vis?
B: Nu poți dormi sau nu vrei să dormi?
CREW TRAINERUL
OMUL DE LA CHIFLE
OMUL DE LA DRESSING
OMUL DE LA GRILL
CONDUCĂTOAREA
MANAGERUL
VICTOR
STORE MANAGERUL
MARCELA
SERGIU
ANGAJATA
ACTUL ÎNTÎI
SCENA I
Primăvara lui 2009. Interiorul restaurantului Mc’Donald’s Drive. Dimineaţa devreme. Podeaua sclipitoare de curăţenie. În centrul fastfood-ului este pus semnalul roşu “Atenţie, podea udă!”. Lîngă tejghea, un clovn cu jucării în loc de decor. Angajata nouă de la secţia cartofi admiră tavanul în timp ce aparatul arată PULL şi alarmează personalul cu zgomotul piiiiii, în semn că e timpul ca să fie ridicaţi cartofii. Se apropie tiptil managerul, imitînd zgomotul aparatului
MANAGERUL: Piu! Piu! Piu! Piiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiuuuu!
ANGAJATA: Scuzaţi-mă! Am uitat…
Comentarii aleatorii