AVOCAȚII CERULUI
Procesul lui Ștefan Doru Dăncuș
Alocuțiune citită la începutul ședinței
M-am trezit într-o primăvară târzie, într-o lume în care păianjenii împăienjeneau totul. Plase și pânze superbe îi acopereau cerul. Orice Om ce învăța zborul ajungea doar până la ele și era prins și mursecat. Numai viermii viețuiau acolo, sub acoperișul țesut cu măiestrie și rotit mereu, pentru ca generațiile să nu observe ridicolul acelei latrine temporale.
stăm trei în pat
deja nu mai are sens să ne ascundem
nu mai are sens
toți știu
că sub patul nostru este gara din perpignan
așteptăm trenul albastru
să oprească
să urcăm în ultimul vagon
fără bilete
Un călator la clasa 3-a:
și să dormim cât să traversăm rusia china americile
cu pantofii noștri văzuți de sub
peste roțile trenului văzut de deasupra
Lali:
ți se ia respirația când găsești atâta frumusețe într-un scandal sexual
plângem și facem dragoste
ca niște copii de greiere
când află adevărul despre toamnă
și despre șinele de tren care au tăiat marea în două
Un om bătrân pe peron:
e atâta frumusețe în ceea ce am uitat
am uitat și nu ne mai amintim
(Floare stă pe pat cu faţa îngropată în palme. Se aud bătăi în uşă, intră Lupu.)
Lupu (Vesel): Seara bună!
Floare (Speriată): Lupule! Ce cauţi aici?
Lupu (Mirat): Păi nu aşa ne-a fost vorba să vin în astă seară?
Floare: S-a întors Ionaşcu!
Lupu (speriat): Unde-i?
Floare: S-a dus până la tine acasă.
Lupu (Mirat): La mine acasă?
Floare: Da!
Lupu: Ce dracu caută la mine, la ora asta?
Floare: Eu l-am trimis.
Lupu: Tu l-ai trimis?
Floare: Da! Nu v-aţi întâlnit?
Lupu: Nu! Da, de ce l-ai trimis la mine?
Floare: Ionaşcu, a aflat despre noi.
Lupu: Nu grăi! De unde ar fi putut afla?...
Costi: Măi Fane, ce faci?
Fane: Citesc.
Costi: Ce citești?
Fane: Despre dragoste.
Costi: Despre dragoste?
Fane: Da.
Costi: Ce despre dragoste? Tu despre... dragoste? Te-ai prostit?
Fane: Da, despre dragoste. Așa îi zice la carte. Și de ce să mă prostesc?
Costi: Păi așa, tu despre dragoste?
Fane: Da, eu. Ce, nu e voie?
Costi: Ba e, am zis eu că nu e? Doar că e așa, cum să zic, aiurea. Înțelegi?
Fane: Ce e aiurea?
Costi: Lasă măi, și ce zice la carte? Ce zice despre dragoste?
Fane: Păi zice că toți avem nevoie de ea, cam așa ceva. Am citit doar primul capitol.
Costi: Toți avem nevoie de ea? Ei lasă..
Fane: Ce să las?
Costi: Nimic măi. Ce mare chestie e și asta, că toți avem nevoie de ea?
Fane: Păi dacă așa scrie... Tu m-ai întrebat să-ți spun ce scrie. Asta scrie.
AUTORUL: Domnule redactor, aș vrea sa vă trimit o lucrare.
REDACTORUL: Cine te oprește?
A: Eu!
R: De ce?
A: N-am scris-o încă.
R: Atunci, scrie-o!
A: Dar poate că n-ar trebui să fie scrisă [1] și, cu atât mai puțin, tipărită.
R: De ce?
A: Pentru că ea oricum - virtual - există. Și orice virtualitate este o realitate. Fie că este un original sau o copie [2] ("simulacru" [3]).
R:…..?!
A: Îmi permiteți să continuu?
R: Bineînțeles, eu de ce sunt aici?
A: Sau, suprema îngăduință - din partea Dvs. și a eventualilor cititori - poate ar fi suficient să prezint numai "concluziile"?
R: Atunci scrie "concluziile" !.
A: Da, dar în acest caz, amploarea lor ar depăși orice lucrare care s-ar fi scris vreodată.
R: Nu înțeleg.
Comentarii aleatorii