Costi: Ia mai zi Fane, mai citești din cartea aia?
Fane: Taci mă, că ne aude șefu’.
Costi: Lasă mă, că a plecat. N-ai văzut, a plecat sus? A mers la birouri. Nu mai vine pînă la pauză. Mai bine zi tu dacă mai citești sau te-ai lăsat de prostii din alea?
Fane: Ce prostii mă? Nu-s prostii. E despre dragoste. Ce știi tu...
Costi: Bine mă, văd că acum te dai specialist. Ia zi. Ce ai mai citit?
Fane: Păi să vezi.. Da’ nu-ți spun...
Costi: Da’ de ce mă?
Fane: Că văd că faci mișto.
Costi: Nu fac mă. Nu fac. Spune.
Personaje :
Florina - mama Elenei, 45 de ani, pensionata pe caz de boala, suferinda cu inima;
Elena - fica Florinei, 23 de ani, contabila la o intreprindere de mobila, inocenta si inca virgina;
George - subinginer la aceeasi intreprindere, 28 de ani, prietenul Elenei;
Maria - tiganca, ghicitoare, 65 de ani, femeia care ii face curatenie Florinei;
Jenica - tiganca, ghicitoare, vestita pentru facerea se desfacerea farmecelor.
Locul actiunii :
Un oras, la fel de linistit ca oricare oras al acestei tari, cu oamenii sai buni sau rai, oameni mai mult sau mai putin creduli, oameni mai mult sau mai putin necajiti, oras cu strazile, cu casele, cu amintirile si povestile sale, povesti de dragoste, povesti de groaza, povesti.......
{ Locaţie: Într-un bar, la o masă, Baba, nebărbierit, stă singur şi îşi priveşte absent ceaşca de cafea goală, alături de un pahar de bere pe jumătate plin. În fundal, barmanul (o cunoştinţă veche), şterge preocupat un pahar şi se apropie de client, încercând parcă să-i ghicească gândurile. Întinde mâna să-i schimbe ceaşca de cafea. Baba îl prinde de mână, oprindu-l, şi in momentul ăsta i se declanşează amintirile. }
[Zoom către ceaşca de cafea]. [Fade out], [Fade in]. { Locaţie: Piaţa Dom-ului, Köln. }
AUTORUL: Domnule redactor, aș vrea sa vă trimit o lucrare.
REDACTORUL: Cine te oprește?
A: Eu!
R: De ce?
A: N-am scris-o încă.
R: Atunci, scrie-o!
A: Dar poate că n-ar trebui să fie scrisă [1] și, cu atât mai puțin, tipărită.
R: De ce?
A: Pentru că ea oricum - virtual - există. Și orice virtualitate este o realitate. Fie că este un original sau o copie [2] ("simulacru" [3]).
R:…..?!
A: Îmi permiteți să continuu?
R: Bineînțeles, eu de ce sunt aici?
A: Sau, suprema îngăduință - din partea Dvs. și a eventualilor cititori - poate ar fi suficient să prezint numai "concluziile"?
R: Atunci scrie "concluziile" !.
A: Da, dar în acest caz, amploarea lor ar depăși orice lucrare care s-ar fi scris vreodată.
R: Nu înțeleg.
Personajele: un doctor bătrân cu ochelarii căzuți pe vârful nasului; un tânăr subțire și blond; o fată îmbrăcată băiețește și tunsă scurt. O lampă cu lumină albă, un fotoliu, o canapea, un pendul.
Actul 1. Scena 1. Tânărul întins pe canapea; doctorul înfundat în fotoliu.
Bătrânul: Visezi?
Tânărul: Dacă visez noaptea sau dacă las frâu liber închipuirii când sunt treaz?
B: Vom reveni la închipuiri! Vreau să știu dacă visezi!
T: Dorm prea puțin ca să și visez. Dar uneori îmi pare că nici nu mă mai trezesc, parcă ar fi un vis continuu. Se poate visa în vis?
B: Nu poți dormi sau nu vrei să dormi?
Comentarii aleatorii