Amândouă deodată sar de pe scaune şi se reped la oglinda agăţată pe perete, se ciocnesc una de alta.
AGLAÉ:
Par-r-rdon!
PARASCHIVA:
Ho, soro, că nu dau turcii! Ce te împingi în mine, de parcă nu ai mai văzut oglindă?
(O împinge cu umărul şi începe să-şi aranjeze părul.)
AGLAÉ:
Eu mă împing în tine?... Tu te împingi în mine… şi, şi…
PARASCHIVA:
Şi mai ce?...
AGLAÉ:
Şi hai odată mai repede!
PARASCHIVA (făcându-i loc.):
Na, uită-te şi tu şi te satură de frumuseţe, numai ai grijă să nu…
AGLAÉ (mirată):
La ce să am grijă?...
PARASCHIVA:
Să nu crape oglinda de atâta farmec. Ha-ha-ha!...
Amândouă deodată sar de pe scaune şi se reped la oglinda agăţată pe perete, se ciocnesc una de alta.
AGLAÉ:
Par-r-rdon!
PARASCHIVA:
Ho, soro, că nu dau turcii! Ce te împingi în mine, de parcă nu ai mai văzut oglindă?
(O împinge cu umărul şi începe să-şi aranjeze părul.)
AGLAÉ:
Eu mă împing în tine?... Tu te împingi în mine… şi, şi…
PARASCHIVA:
Şi mai ce?...
AGLAÉ:
Şi hai odată mai repede!
PARASCHIVA (făcându-i loc.):
Na, uită-te şi tu şi te satură de frumuseţe, numai ai grijă să nu…
AGLAÉ (mirată):
La ce să am grijă?...
PARASCHIVA:
Să nu crape oglinda de atâta farmec. Ha-ha-ha!...
O cantină la un colhoz. Kostea de la “diribau”, asudat și plin de praf, intră și dă să intre în bucătărie. Katea, “dejurnaia”, îi iese înainte.
Katea: Tî kuda?
Kostea: Na kuhne.
Katea (vigilentă): Stoi! Kto tî?
Kostea: Ia kamandir.
Katea (pufnind în rîs neîncrezătoare): Kakoi kamandir?
Kostea: Kamandir karaulî.
Katea: Hm! Kak tibea zavut?
Kostea: Kostea.
Katea (întinzîndu-i mîna): Katea!
(Își strîng mîinile tovărășește)
Kostea (face semn cu mîna la gură): Katea, kușat’ nado!
Katea: Nicivo kușat.
Kostea: Kak nicivo?! (disperat): Katea, Katiușa! Kușat’, kușat’ nado.
Katea (neînduplecată): Nicivo.
Kostea (schimbînd foaia): Katea, tî kalhoznița?
Katea: Kaneșno. Ia kambainerka i kasirșa.
Pe scenă se află o masă şi nişte scaune. Un om sta în poziţie de fetus (Domnul Profesor), o femeie desenează la şevalet (scenografa, Amanda) şi un rus (Igor) care cântă la o chitară pe un scaun. Acesta din urmă stă cu scaunul chiar lângă Domnul Profesor. În scenă intră agitat un tânăr (actorul, Eusebiu).
Eusebiu: (către cei din cameră) Ce s-a întâmplat? Unde e?
Nimeni nu pare dispus să-i răspundă şi nici acesta nu-l observă pe profesor.
Eusebiu: (către scenografă) Ce faci? Unde e?
Amanda: (pictează în continuare nedisturbată de acesta) Vezi să nu calci pe el...
/
Garduri din uluci înșirate adorm într-o rână. Călătorul își înnoadă inima între sforile lor. Două luni suspendate de o parte și de alta a lumii îi mișună prin torace. Închide ochii: lunile îi răsar pe interiorul tâmplelor. Bărbați călări îi țin calea. O poartă deschisă frânge noaptea.
//
Călătorul se trezește la miezul nopții. Pe ulită, casele se fac mici , se sfărâmă sub genunchii gândurilor. Drumul lățește la orizont acoperișul sangvinic . Lumina se strânge ghem. Cerul o zvârlește spre sat. Călătorul e singur.
- Naște!
Ochii i se acoperă de țărână.
Comentarii aleatorii