ACTUL II

În casa lui Lupu Ciomag

(Odaie ţărănească, foarte asemănătoare cu cea a lui Codru Topor.)

SCENA I

(Lupu şi Iza)

Lupu (stând pe un scăunel, lângă cuptor, se încalţă în opinci): Să nu uiţi să-mi pui uiaga cu pălincă şi ţigările.
Iza: Ţi-am pus deja şi pălinca, şi ţigările şi obiele curate, numai grăbeşte-te că-i noapte şi să nu dai, Doamne fereşte, peste vre-o sălbăticiune! Că noaptea are legea ei!
Lupu: Nu te teme nevastă, nu mi-e frică mie de sălbăticiuni!
Iza: Frică-nefrică, dar mai bine să nu te întâlneşti cu ele. Ai utat cum l-a sfâşiat un urs pe bătrânul Pupăză?
Lupu: Pupăză a tras cu puşca-n urs şi l-a rănit, iar cu o fiară rănită şi înfuriată nu-i de joacă, aia te rupe în două. Altfel ursul fuge de oameni.
Iza: Fuge, nu fuge, da mai bine să nu te întâlneşti cu el.
Lupu: Of, spăimoasa mea! (Se ridică de pe scăunel, se apropie de ea şi o îmbrăţişează.)
Iza: Dacă ai şti tu Lupule... câte nopţi nu am dormit făcându-mi griji pentru tine? Ah, dacă ai şti câte lacrimi am vărsat şi câte rugăciuni am şoptit, ah dacă ai şti?
Lupu: Păi, dacă eşti prostuţă... mă boceşti de parcă aş merge la război. Păi ce aş putea păţi la stână? Stâna nu-i pădurea, unde se întâmplă să mai moară câte un ţapinar strivit de buşteni.
Iza: Ce să fac, dacă îmi eşti drag ca lumina ochilor?
Lupu: Să nu boceşti după mine, şi să dormi noaptea. Acum mă duc. (Îşi pune desagii pe umăr şi o sărută.) Rămâi cu bine Iza!
Iza: Du-te cu Dumnezeu Lupule! (Se preface că-şi şterge lacrimile.) Şi întoarce-te cât mai repede că mi-e tare urât fără tine.
Lupu: Poimâine mă întorc draga mea, poimâine! (Iese.)

SCENA II

(Iza singură)

Iza: Bine că s-a dus şi nu s-a răzgândit, că altfel nu mai putea veni la mine Codru. Acum poate veni liniştit. Doamne că tare mi-e drag de el, nu că Lupu nu ar fi om fain, da aşe cum îi Codru Topor nu-i altu sub soare! Se comportă aşe ca un domn, nu degeaba-i pădurar – om cu scaun la cap care ştie carte şi miroase tot timpul a odicolon, nu ca Lupu al meu, pute a oi de mi se întorc maţele pe dos. (Se aude bătaie în uşă, Iza se duce să deschidă uşa.)

SCENA III

(Iza şi Codru Topor)

Codru: Bună seara mândră dragă!
Iza (mirată): Codrule, tu! Doamne! (Îl îmbrăţişează şi îl sărută.) Ce bine-mi pare că ai venit! Dar te-ai cam grăbit, Lupu de abia a plecat.
Codru (râde): Ha-ha-ha!... Parcă eu nu l-am văzut cum pleca?
Iza (speriată.): Te-ai întâlnit cu Lupu? Te-a văzut?
Codru: Linişteşte-te turturica mea, nu m-am întâlnit cu Lupu al tău, şi nici nu m-a văzut.
Iza: Nu înţeleg... dacă nu te-ai întâlnit cu Lupu, atunci cum l-ai văzut şi de unde şti când a plecat?
Codru (râde): Ha-ha-ha!... Aici l-am văzut, în casă. Am văzut şi cum vă morfoleaţi...
Iza: Codrule, tu ai pândit sub geam.
Codru: Da, am văzut şi am auzit tot.
Iza: Doar, nu te roade pizma că-mi pup bărbatul?
Codru: Nu, dar m-a umflat râsul cum îl speriai cu ursul.
Iza: Nu te juca cu focul, Codrule, că o se ne arzi pe amândoi.
Codru: Ţi-e frică turturico? Păi, tu nu şti că cine se teme de apă nu mănâncă peşte?
Iza: Am vedea noi doi numai peşte... dacă ar afla Lupu că sunt ibovnica ta!
Codru: Nu te teme, pădurarul găseşte pricină să intre ori la cine în casă, în orice ceas din zi sau noapte, că nu degeaba-i pădurar.
Iza: Şi la multe neveste din sat găseşti pricină să intri, în orice ceas din zi sau noapte?
Codru: Eşti curioasă tare?
Iza: Da!
Codru: Atunci îţi voi spune: numai la una singură.
Iza: O durea-m-ar capul, dar de ce numai la una singură?
Codru: Pentru că nu doarme toată noaptea, ci stă vărsând lacrimi, şi şoptind rugăciuni pentru bărbatul său drag.
Iza: Şi asta ai auzit hoţomanule?!
Codru: Ha-ha-ha!... Cine are urechi de auzit aude! (Se aşează la masă şi scoate din port-hart o sticlă de lichior, o cutie de bomboane de ciocolată şi un pacheţel învelit în hârtie lucioasă de culoare roşie.)
Iza (Pune pe masă două pahare.): Dar în pacheţelul acela roşu ce ai?
Codru: O surpriză pentru tine.
Iza: O sur-r-rp... ce?
Codru (răde): Ha-ha-ha!... O surpriză!
Iza: Da ce-i aia supr-r-riză?
Codru: Un dar pe care-l primeşti, aşa... pe neaşteptate.
Iza: Pe aşteptate sau pe neaşteptate, dar tu nu-mi umbla mie pe aici cu asemenea cuvinte de poţi să-ţi rupi limba-n ele! Du-te cu ele la cucuoanele şi domniţele de la oraş. Aici noi, nevestele de la sat, suntem cinstite şi ne iubim ibovnicii şi fără supriză, sau cum dracu o mai spune la pacheţelul ăla frumos şi hai desfă-l odată să văd ce-i în el.
Codru (desface pachetul): Şi pe mulţi ibovnici iubeşti şi fără surprize?
Iza: Te roade curiozitatea?
Codru: Nu!
Iza: Atunci, nu întreba că cine ştie multe îmbătrâneşte repede.
Codru: Şi îşi caută una mai tânără.
Iza: O, ia te uită la tăuraşul comunal!... Hai scoate odată ce ai acolo!
Codru (scoate din pachet o pereche de chiloţei roşi şi îi desface în faţa ei): De abia aştept să văd cum îţi stă în ei.
Iza (se aşează pe genunchii lui şi îl sărută.): Ai răbdare că nu vin turcii.
Codru (desface sticla şi toarnă în pahare, ciocnesc.): Să fim sănătoşi!
Iza: Să fim sănătoşi Codrule! (Se aud ciocănituri în uşă.) Doamne! Ascunde-te că s-a întors Lupu! Ascunde-te repede că te omoară!...
Codru (scapă paharul din mână): Sfânt, sfânt, sfânt eşti Tu Doamne! Te rog nu-mi prăpădi sufletul! (Făcându-şi semnul crucii se ascunde sub pat.)
Iza (ascunde sticla şi paharele sub masă): Acum, acum vin să deschid! (Se uită în spate şi apoi se duce să deschidă uşa.)

Scena IV

(Iza, Ionaşcu mai târziu şi Codru)

Ionaşcu (intrând pe uşă): Seara bună vecino!
Iza: Seara bună vecine! Dumneata erai? Iar, eu, am crezut că s-a întors Lupu.
Ionaşcu (uitându-se la picioarele lui Codru, care se văd de sub pat): Da-a-a Lupu nu-i acasă?
Iza: Nu vecine, nu-i acasă!
Ionaşcu: Da unde-i?
Iza: Tocmai a plecat la stână, dumitale sigur aveai vre o treabă cu el?...
Ionaşcu (râde arătând cu degetul spre picioarele lui Codru): Ha-ha-ha!... Cum mama mă-si putea Lupu să plece la stână fără picioare?...
Iza (se dă câţiva paşi în spate şi încearcă să împingă cu piciorul sub pat, picioarele lui Lupu.) A-a-astea nu-s picioarele lui Lupu.
Ionaşcu (mirat): Nu-s a lui Lupu?!
Iza: Nu!
Ionaşcu: Nu-u-u?
Iza: Nu, vecine, nu!...
Ionaşcu (răde): Ha-ha-ha!... Atunci ale cui sunt vecino? Ha-ha-ha!...
Iza: Ascultă vecine! Eu îţi dau o damigeană de cinci chile de pălincă, iar dumneata uiţi ce ai văzut sub patul meu.
Ionaşcu: Cinci chile de pălincă zici vecino?...
Iza: Cinci vecine, cinci!
Ionaşcu: Apăi vecino... bag sama, că tu mă crezi nărod...
Iza: Vai de mine, cum aş putea crede aşe ceva tocmai despre dumneata vecine?!
Ionaşcu: Apăi, altfel nu ai încerca să mă cumperi cu cinci chile de pălincă.
Iza: Da, cât ai vrea vecine?...
Ionaşcu: He-he, eu am o ţinere de minte... nimic nu pot să uit... nimic... nimic, de mic copil eram aşe... nici dacă vreu nu pot să uit!
Iza: Dacă nu poţi uita, atunci măcar să nu spui la nimeni că ai văzut... (Arată spre picioarele lui Codru.).
Ionaşcu: Ei, păi tocmai aicea-i hiba, eu am mari mâncărimi de limbă şi cu cinci chile de pălincă nu cred că pot s-o ţin înapoia dinţilor.
Iza: Da, cât ai vrea vecine?
Ionaşcu: Apăi să zicem... măcar... zece!
Iza: Zece?
Ionaşcu: Zece vecino, din aceea de prune bistriţene!
Iza: Bine, fie cum spui dumneata! Dar...
Ionaşcu: Stai că n-am gătat!
Iza: Păi, ce mai vrei vecine?...
Ionaşcu: Vreau să-l văd pe stăpânul picioarelor de sub pat!
Iza: Vai şi amar de capul meu... dracu te-a adus la ora asta, şi pe mine tot el m-a pus să-ţi deschid! De ce nu iei dumneata zece chile de pălincă şi nu-ţi vezi de drum? De ce vrei neapărat să mă nenoroceşti?
Ionaşcu: Apăi vecino, aici eu pun condiţiunea, şi dintr-al meu n-o să las!
Iza: Da la ce-ţi foloseşte dumitale vecine, să şti cine-i sub patul meu?
Ionaşcu: Poate-mi foloseşte la ceva, poate nu-mi foloseşte la nimic... De unde să ştiu până nu-l văd?
Iza (aplecându-se sub pat): Hai ieşi de acolo Codrule, îl ştiu eu bine pe Ionaşcu, lua-r-ar dracu! E încăpăţânat ca un catâr, până nu ieşi de acolo nu va ieşi din casă.

(Codrul Topor iese târâş, cu spatele, de sub pat.)

Ionaşcu (râde arătând cu degetul spre Codru): Ha-ha-ha!... Au-au-au!... Dar dumneta domnule pădurar ce naiba cauţi sub patul lui Lupu Ciomag?
Codru: E-eu... eu... hm... eu... am venit... m-a rugat Lupu să-i marchez doi stejari şi eu...
Ionaşcu: Ha-ha-ha!... Şi de când, rogu-te frumos, sub patul lui Lupu cresc stejari? Şi cu ce ai vrut să-i marchezi, nu cumva cu chiloţeii pe care-i ţi în mână? Ha-ha-ha!...
Codru (îşi ascunde mâinile la spate): Eu... eu... am venit doar să... să stăm de vorbă...
Ionaşcu: Aha, dumneata ai venit doar să stai de vorbă?
Codru: Da, doar să... să stăm de vorbă!
Ionaşcu: Ha-ha-ha!... Şi cu cine, rogu-te frumos, ai stat de vorbă sub pat?
Codru: Păi, e-e-eu... eu...
Iza: Gata! Acum ai văzut cine era sub pat, hai să-ţi dau din şură o damigeană de zece chile cu pălinca şi dute cu Dumnezeu!
Ionaşcu: Cinşpe!
Iza: Cu-u-um cinşpe?!
Ionaşcu: Apăi, aşe cum ai auzit vecino! Cinşpe chile de pălincă din prune bistriţene!
Iza: Păi, vecine... aşe ne-a fost vorba?
Ionaşcu: Eh, vorba-i una, iar târgu-i alta, noi încă n-am încheiat târgul!
Iza: Dumneata, nu te temi de Dumnezeu vecine? Eu am vrut să-ţi dau de bună voie cinci, iar dumneta... zece, iar acum... cinsşpe...
Ionaşcu: Apăi, ce să fac? mi-e tare drag să mă târguiesc.
Iza: Ţi-e drag când nu te coastă nimic!
Ionaşcu: E, nu mă coastă... mă coastă vecino, mă coastă şi încă mult! Va trebuii de acum încolo să-mi muşc limba, ori de câte ori mă va ustura.
Iza: Şi zece e mult vecine, darmite cinşpe...
Ionaşcu: Dacă am zis aşe, aşe rămâne!
Iza: Îţi dau doişpe.
Ionaşcu: Cinşpe!
Iza: Of, da căpos mai eşti vecine! Hai că-ţi dau cinşpe.
Ionaşcu: Şi două găini!
Iza (furioasă): Ce-e-e?! Nimic nu-ţi dau nimic, nimic! Crucea cui te-a închinat de potlogar! Ia cară-te la dracu-n praznic din casa mea, că pun mâna pe măturoi şi...
Ionaşcu: Apăi, vecino... de nu-mi dai, nu-mi dai şi pace! Io mă bucur că nu va trebui să-mi muşc limba, ş-apoi îs tare nerăbdător ce-o zice Lupu când o să afle?!... (Iese.)

SCENA V

(Codru Topor şi Iza)

Codru: De ce l-ai lăsat să plece?... Trebuia să-i dai şi găinile, lua-l-ar dracu, căci o să bată toba prin sat şi dacă află Lupu ne omoară pe amândoi!
Iza: Of mămuca mea, ce pacoste a căzut pe capul meu!
Codru: Ce ne facem acum?
Iza: Mă duc după el şi-l întorc.
Codru: Du-te Iza, du-te şi dăi tot ce îţi cere numai să tacă.
Iza: Tăce-ar în copârşeu să tacă de bitangă! (Iese.).

Scena VI

(Ionaşcu singur)

Codru: Doamne Dumnezeule, dacă ies cu bine din harababura asta, jur că nu mai calc pragul nici unei ibovnice. Asta-mi lipsea să afle nevastă-mea şi soacra, că apoi... Dar ele ca ele, să nu afle Lupu că-i în stare să bage cuţitu-n mine. Numai să-şi ţină gura Ionaşcu că altfel...

SCENA VII

(Intră Iza cu Ionaşcu)

Iza (scoate de sub masă sticla şi paharele): Beţi câte un pahar, până mă duc să pregătesc pălinca şi orătăniile. M-am înţeles cu vecinul, n-o să spună nimănui nimic, aşe-i vecine?
Ionaşcu: Apăi aşe-i! La mine, cuvântu-i cuvânt!
Codru: Asta-i bine, foarte bine!
Iza: Bine, atunci beţi câte-un pahar, că eu mă duc să...
Ionaşcu: Apăi, o să bem că tot am o vorbă cu domnul pădurar.
Iza: Vecine!
Codru: Ce vorbă?
Ionaşcu: Apăi, aş vrea să mă târguiesc cu dumneata un pic.
Codru: Ce?!
Iza: Cum aşe?!
Ionaşcu: V-am spus că-mi tare drag să mă târguiesc.
Iza: Tărgu-i deja încheiat! Acuma bem aldălmaşul.
Ionaşcu: Apoi ce-i drept e drept, la mine cuvântu-i cuvânt! Cu tine vecino am încheiat târgul, cu domnul pădurar vreu să mă târguiesc acum.
Iza: Târguiţi-ar dracu pielea de tâlhar!
Codru: Dumneata chiar nu ai nici un pic de conştiinţă?
Ionaşcu (Râde): Ha-ha-ha!... Apoi bag seama, că pe dumneata domnule pădurar conştiinţa te-a împins sub patul lui Lupu.
Codru: Ajunge! Spune ce doreşti de la mine şi să terminăm odată cu circul îsta!
Ionaşcu: Aşe, că bine zici! Dumneata eşti om cu carte, şti bine că tăcerea-i foarte scumpă, se cumpără şi se vinde cu preţ mare.
Codru: Zi odată, ce vrei pentru tăcerea ta?
Iza: Îsta nu are nici un Dumnezeu! O să ceară pentru tăcerea lui cât a cerut dracu pentru mă-sa.
Ionaşcu: Apăi, eu nu am Dumnezeu? Eu, care târguiesc cinstit, sau voi care preacurviţi? Unde scrie în Sfânta Scriptură că-i păcat să te târguieşti cinstit? Nu scrie niciunde! Dar «Să nu râvneşti la soţia altuia!», scrie!
Codru: Destul! Spune ce vrei?
Ionaşcu: Apoi, aş avea nevoie de lemne pentru la iarnă, patru căruţe, da să-mi aduci acasă că eu nu am timp de mers după ele.
Codru: Bine o să pun pe cineva să-ţi ducă acasă.
Ionaşcu: Şi să mi le taie cu drujba, că n-oi sta să le tai cu joagărul.
Codru: Bine! Şi acum...
Ionaşcu: Apoi, nu vă grăbiţi, că asta nu-i totul!
Codru: Cum nu-i totul?...
Ionaşcu: He-he... tăcerea-i scumpă!
Codru: Ce mai vrei?
Ionaşcu: Ceasul!
Codru: Care ceas?
Ionaşcu: Acela de pe mâna dumitale.
Codru: Dumneta eşti nebun?
Ionaşcu: Doamne fereşte! Ce vorbă-i asta, domnule pădurar?
Codru: Acest ceas e din aur, din aur curat!
Ionaşcu: Apoi, asta ştie tot satul, de aceea îl şi vreau, că «Pobeda» am şi eu.
Codru: Ionaşcule, dumneata eşti cu mult mai rău decât un hoţ la drumu mare!
Ionaşcu: Apoi, dacă începeţi iarăşi circul, eu mă duc!
Codru şi Iza (amândoi deodată.): Nu, nu, nu!
Ionaşcu: Eu nu bag mâna în buzunarul nimănui, daţi-mi ce-i al meu şi gata! Că de nu-mi daţi...
Codru: Dar gândeşte-te, ceasul e din aur! Ceri prea mult!
Ionaşcu: Apoi, domnule pădurar, şi tăcerea-i tot de aur!
Codru (îşi ridică de pe mână ceasul şi îl dă lui Lupu): Sper că pot fi sigur de tăcerea ta!
Ionaşcu: Apoi, eu nu ştiu despre ce vorbiţi... de mic copil nu prea am avut ţinere de minte, iar acum uit şi ce am mâncat dimineaţă, uit totul. Foarte repede uit.

CORTINA